Tot felul :)

Saptamana asta n-am avut timp sa fac mare lucru, pentru ca am fost la Forum-ul organizat de firma cu care am lucrat asta vara. A fost totul ok, dar foarte obositor, poate si din cauza faptului ca am stat mai tot timpul in picioare. Dar a meritat, am cunoscut iar lume noua, oamenii cu care am lucrat anul trecut ma cunoasteu deja si in plus am fost responsabila unei echipe de 13 fete :) Pentru mine a insemnat foarte mult, decizia se traduce printr-o incredere castigata in timp. M-am bucurat. 

Din pacate n-am avut timp sa ma ocup deloc de casa si nu-mi sta in fire. Imi place mereu sa fie totul ordonat, sa miroasa frumos, sa ma simt bine. Asa ca azi dimineata m-am apucat de o curatenie generala, dupa ce am terminat, m-am apucat de gatit. Am facut cartofi frantuzesti si niste fripturica, pentru Firmin, pentru ca e un mancacios :)  Acum pot sa stau linistita, sa ma odihnesc, sa ma apuc de invatat, de citit cate ceva. Mai sunt doua saptamani, in care o sa am tot felul de proiecte de dat, examene. Si dupa...acasa ! :) Abia astept...

Mi-e dor.

La fel cum simti o melodie de la priemele acorduri, si stii ca o sa-ti placa si o s-o asculti fara oprire cateva zile...asa e si cu oamenii buni, cand apar in viata ta, simti ca ceva se schimba si iti doresti sa ramana. Probabil ca ni s-a intamplat tuturor sa iubim o melodie atat de mult, incat sa o fredonam zile la rand, apoi sa uitam de ea si sa avem emotii dupa ani, atunci cand o auzim iar, intamplator, intr-un taxi, pub, acasa la cineva...si sa zambim...

Cu oamenii e la fel, cu cat suntem mai complici, cu cat ne leaga mai multe lucruri si amintiri, cu atat ne dorim sa ii revedem, sa petrecem mai mult timp cu ei...

Intr-o zi ma gandeam ca mi-as dori ca fiecare dintre voi, cei care imi cititi blogul, sa ascultati exact muzica pe care o ascult eu in timp ce scriu. Macar muzica, pentru ca starile difera atat de mult, incat stiu ca asta ar fi imposibil. Mi-as dori sa simtiti si ceea ce simt eu, ca sa nu ma judecati sau sa fiu inteleasa gresit, atunci cand imi pun unele intrebari.

Azi sunt fericita. Atunci cand lucrurile merg bine, asa cum imi doresc, am sentimentul asta de implinire si stare de bine. Vineri seara mergeam spre Alina (a fost o seara intre fete, pentru ca baietii s-au uitat la meci, la noi acasa), si zambeam asa pe strada, oamenii se uitau la mine, eu spre cer, si mi se parea ca sunt norocoasa. Recunosc, bausem niste vin rosu, probabil ca de asta eram atat de euforica...dar imi placea, si aerul mi se parea atat de curat, mirosea a toamna...nu ma gandeam la nimic.

In aproximativ trei saptamani sunt acasa. Probabil asta ma bucura mai mult decat orice. Am deja in minte lucruri pe care o sa le fac, locuri in care vreau neaparat sa ajung, oameni pe care trebuie sa ii vad cu orice pret. Mi-e dor de zapada, de vin fiert, de stat la povesti, de ras in hohote.

Sandra Nkaké

Ieri seara am fost la concert, unde am baut, dansat, cantat si ascultat niste muzica buna :)  A fost frumos.

Sun is Shining

Daca e reciproc...e un semn.

Mi-era dor sa scriu. Asa ca incep, cu café del mar in casti si liniste in suflet, sa-mi pun ordine in ganduri :) Visez ca sunt undeva pe o plaja pustie, muzica asta e geniala, cat de mult conteaza, cate stari ne poate da, ce departe ne poate duce cu gandul...M-as putea reindragosti in fiecare zi. Intr-o zi ma gandeam la libertate, la independenta, la cate as vrea sa fac; nu inteleg mereu ce ma tine pe loc.

Ieri am stat de vorba cu Oana ( :) ), veneam spre casa de la facultate si n-am putut sa ne despartim brusc, incepusem sa vorbim despre iubire, relatii, frumusetea lucrurilor atunci cand raman neimplinite si puritatea lor. Despre faptul ca atunci cand iubim pe cineva si e reciproc, simtim din prima clipa, nu ne mai e frica de nimic si asteptam momentul in care totul va fi asa cum ne-am dorit. Intre timp ne traim viata intr-un ritm constant, vrem doar ca timpul sa treaca. 

.

La ce bun sa ne punem intrebari, daca nu avem niciodata raspunsuri? Sau daca raspunsurile sunt mereu aceleasi si oamenii nu sunt in stare niciodata sa ne dea argumente mai presus decat ceea ce aud, vad si respira, decat mintea lor ingusta? As vreau sa vad mai des oameni care gandesc, oameni care stiu sa comunice, oameni hotarati, care stiu ce-si doresc, care isi asuma ceea ce spun si fac...

Sunt prea obosita, am nevoie doar de putin liniste. Somn usor

Matinala, week-end, Axelle Red...:) Povestea merge mai departe...

Neata! :) Azi m-am trezit la 8:30, chiar daca nu am cursuri. Am vrut eu sa fie ziua mai lunga, pentru ca in general dorm muuult! Dupa ce a plecat Firmin la facultate, am sunat-o pe Alina ca sa vad ce face, ea e mai matinala decat mine, stiu ca n-o deranjez niciodata daca sun prea devreme dimineata. Ne-am hotarat sa mancam impreuna la pranz, o sa vina la mine si o sa facem o salata de orez. Incepe deja sa-mi fie pofta, chiar daca abia am mancat de dimineata, inca nici nu mi-am terminat cafeaua, incepe sa se raceasca pe masuta, in fata mea. Neatentie. Revin. 

Sambata am fost toti patru prin oras, era placut afara, nici prea cald, nici prea frig, era perfect. Din cand in cand ma uitam in jur si aveam impresia ca locuiesc intr-un oras de poveste: cred ca au inceput sa arda frunzele sau ceva de genul, pentru ca aerul avea un miros profund de toamna, usor incarcat asa, ca sa nu mai vorbesc de mirosul de castana prajite, aici cred ca e un obicei, la noi n-am vazut sa fie vanzatori ambulanti de castane. Toate aromele astea ma duceau cu gandul mai departe, la un ceai cald, undeva langa un semineu :) 

In centrul vechi, buticuri de bijuterii si vinuri scumpe te asteapta de o parte si de alta a stradutelor inguste, asteapta parca trecatorii sa se opreasca, sa le admire, sa le viseze...

Nu-mi vine sa cred...Tocmai a inceput Renaud & Axelle Red - Manhattan Kaboul, o melodie pe care am interpretat-o cu Alex, colegul meu de atunci de liceu, la ultima serbare pe care am organizat-o in clasa a XII -a...am repetat-o de cel putin 300 de ori, o stiu si acum pe de rost, e frumoasa piesa...merita ascultata...inca am emotii, ca atunci cand am urcat pe scena. 

Inchid paranteza, dintr-o data imi apar in minte imagini din liceu si nu vreau sa devin melancolica, chiar nu mai fac nimic toata ziua. Cred ca liceul a fost totusi cea mai frumoasa perioada, intr-un sens pur: atunci legam cele mai stranse prietenii, atunci e vremea primelor iubiri, primele suferinte, primelor drame. Suntem liberi, suntem sinceri si fara griji, nu ne gandim la ce o sa facem maine. Conteaza doar acel "acum". Era frumos...

Revin. Ieri, duminica. Am fost sa jucam pétanque cu Alina si Fabrice, ne-au batut bine baietii, dupa care am urcat la ei si ne-am hotarat sa facem dulceata de castane. Fiind patru, a mers repede. A fost chiar placut, pentru ca am pus muzica pe fundal si era asa ca la sezatoare, vorba Alinei :) Ne lipseau un semineu, un vin cald si noi doua crosetand pe o canapeluta cu o blana de oaie pe jos :)) Nu chiar, dar spiritul era destul de asemanator...:)) Ne-a luat cam 4, 5 ore ca sa facem tot cap-coada: de la curatat castanele, pana la dat printr-un fel de razatoare, pus pe foc, asteptat jumatate de ora ca sa se lege intr-un fel si pus dupa in borcane. Am terminat pe la 23 :) 

Ma duc sa ma pregatesc, in vreo ora trebuie sa vina Alina. Abia astept ! :)