miercuri, 15 decembrie 2010

Sunt un copil...


...cand rad, cand plang, mai ales cand iubesc.
Schimbarea de care povesteam acum cateva zile a prins contur, a prins o forma noua: am dat oraselul meu de suflet - Montpellier - pe Bruxelles. Si nu mi-a fost usor...
Si fara sa vreau, nici macar de tristete, ci mai mult de dorul pe care il simteam deja dinainte sa plec, am plans in ultimele zile cat nu am plans in ultimii ani la un loc. Am varsat lacrimi in timp ce-mi faceam bagajul, in timp ce spuneam la revedere prietenilor dragi, am plans cu Alina, amandoua - ca doi copii - in fata usii, in fata despartirii, ne-am promis ca o sa ne revedem curand si eu atunci cand promit ceva, ma tin de cuvant orice ar fi, am plans cand ma plimbam pe strada si revedeam locuri care pentru mine de cativa ani buni erau un fel de "acasa", am plans in bratele lui minute in sir, pentru ca stiam ca putea fi ultima oara cand ne vedeam atat de apropiati, am plans cand am citit suferinta sincera din ochii lui, am plans - pentru ca altceva nu mai puteam face oricum. Am plans si la gara, vazand cum las in urma peronul pe care venisem si plecasem de atatea ori...si pe el cu capul plecat, cand alte dati fugea dupa tren razand si facundu-mi cu mana. Am plans cand am citit scrisoarea de la Alina o data ajunsa la Bruxelles, asa cum ii promisesem, si-mi dau seama ce prietenie frumoasa am legat in astia doi ani si cat de rar gasim prieteni adevarati...Plang si acum. De dor - de tot ce am lasat in urma, acolo, in oraselul meu de suflet. Si am un nod in gat. Nu sunt deloc trista. Pe fundal am aceeasi muzica buna, mai devreme am ras cu mama si cu Mitza la telefon si stiu, dincolo de toate, ca ma asteapta o noua viata, o noua lume. Frumoasa.
Si dupa toate astea, si-n ciuda faptului ca am fost mai mereu departe de ai mei, de prietenii de acasa si de oamenii dragi din viata mea, n-am invatat inca cum sa fac sa nu-mi mai fie dor...si asta doare cel mai tare.

duminică, 28 noiembrie 2010

"Curajul de a fi tu insuti"


Astazi, cu un ceai in mana, am inceput sa ma uit prin biblioteca. Chiar daca nu se compara cu cea de acasa, adica de la ai mei...mi-am dat seama ca am cateva carti de suflet, ale mele. Printre ele se numara si "Curajul de a fi tu insuti", a lui Jacques Salomé, pe care am cumparat-o exact acum trei ani, in demcebrie 2007. Stiu asta pentru ca am obiceiul sa scriu mereu pe prima pagina data si orasul in care "am gasit comoara"...de multe ori mi s-a intamplat sa cumpar carti in aeroport si astfel pastram o amintire de pret, pe langa multe altele...M-am apucat deci s-o rasfoiesc si m-am hotarat s-o recitesc. La inceput de tot, inainte de introducere, zice asa:

"Pentru fiecare dintre noi,
Fiecare cale de cautaure personala
Dispune de un loc in spatiul-timp din Univers.
Fiecare existenta are de jucat un rol
In marea coregrafie cosmica a istoriei omenirii.
Fiecare drum al vietii, intins intre cer si pamant,
Traseaza volute si arabescuri,
Tornade sau circumvolutiuni miscatoare,
Supus fiind aspiratiilor contradictorii
Intre ancorare sau inradacinare, elan sau zbor.
Ratacirile noastre oscileaza intre inaintare catre ceilalti,
Si retragere, intoarcere sau concentrare asupra sinelui.
Ne cautam prin salturi succesive,
Trei pasi inainte si uneori doi inapoi
Atunci cand nu trebuie sa facem un salt lateral.
Cautarea nesfarsita a ce e mai bun in sine se invarte
In enclava libertatii oferite fiecaruia
Intre datorie si credit, usurare si autonomie,
La limita dintre definit si nedefinit,
Dintre trecut si viitor,
Intre rasaritul si apusul fiecare fiinte."

Si ca de fiecare data atunci cand recitim o carte, simt ca voi gasi noi intelesuri, noi perspective, prin prisma unui om mai slefuit spiritual vorbind...

O noapte de vis!

joi, 25 noiembrie 2010

Quantum moment


Acu' mai bine de o luna mi-am dorit o schimbare, voiam altceva pentru mine, pentru sufletul meu. Am cerut-o cu atata insistenta in ganduri si in rugaciuni, cu atata indarjire, incat am avut parte de ea. N-am vrut nimic concret si am lasat lucrurile sa vina de la sine, ca de fiecare data in viata mea: n-am fortat mana nimanui, nici macar pe a mea. De fapt poate uneori...Gresesc. Mi-am fortat destinul, cu credinta in suflet. Si-am avut parte de atatea momente frumoase, incat uneori nici macar nu eram sigura ca le meritam si ma pedepseam singura, fara sa ma iubesc prea mult in momentele de suferinta. Cand am inceput sa ma iubesc si sa-mi dau seama ca pentru mine fac totul si ca toate, dar toate in lumea asta sunt ca niste planete care se aliniaza, ca la sfarsit sa ne dam seama ca era calea cea buna, am inteles. Si a fost bine si frumos, si m-am detasat usor usor de mine, cea pedepsita si care cerea iertare si m-am redescoperit un Om frumos si bun si care are multe de oferit. Si am atras in jurul meu oameni care gandesc la fel, respira la fel, iubesc la fel, oameni buni, oameni cu valori si cu credinta. Azi, ma simt implinita. Si mai mult, simt ca e doar un inceput...

marți, 23 noiembrie 2010

Blank


Astazi am multumit. Si multumesc in fiecare zi pentru ceea ce am - ca un monolog, seara, inainte de culcare. Tu stii deja, dar voiam sa stie si ceilalti. Si am satisfactia sufleteasca ca ai mei toti, cei dragi, sunt bine si ma bucur ca vad soarele in fiecare zi (Doamne, ce bucurie! si ce lucru mic si normal pare), ma bucur cand vin prieteni sa ma vada, imi place cand usa mea e mereu deschisa, asa ne-am obisnuit si acasa, la parinti, sa fie casa mereu plina si vesela.
Pana sa incep fraza asta, am avut un moment de blank absolut, adica totul s-a oprit in jur, n-am mai putut sa scriu nimic, nici sa gandesc, nici sa vad clar. Ce s-o fi intamplat, nu stiu. Mi-a venit in minte o persoana, am vazut intr-o fractiune de secunda camera mea de la Brasov, cu toate lumanarile si scoicile adunate din toata lumea, lumina difuza de la veioza in forma de piatra si oglinda pe care am facut un desen abstract intr-un moment de ... nu-i pot spune nebunie, nici alienare, mai mult dorinta de exprimare artistica, si toate lucrurile alea mici si aparent fara nici un fel de noima, care pentru mine, fiecare in parte, are o semnificatie, si bagajul aruncat intr-un colt undeva, parca uitat de vreme acolo, stiind ca urma sa vina si ziua de duminica, care parea asa departe la un moment dat. Toate astea, intr-o fractiune de secunda. Si cineva imi spune ca asa se intampla inaintea unui moment puternic, iti vezi viata intr-o clipa. Dar ce moment intens? Ca doar eu n-am avut nici accident de masina, nici n-am cazut de la etajul 13, nici nu m-a aruncat cineva in fata vreunui tren! Ce s-a intamplat de m-am deconectat complet de la realitate ? De parca cineva m-a luat frumos din pat, de unde sunt acum, de sub patura si m-a aruncat intr-un mare gol pe care cu totii il numim Timp si a ales exact momentul acela, inceputul de septembrie, duminica aceea...

marți, 16 noiembrie 2010

Relaxing Sounds - Zen




Lasati gandurile, lasati tot ceea ce faceti in momentul asta si ascultati...respirati adanc, zambind...

E exact starea pe care o am in momentul asta...si pentru ca nu poate fi descrisa prin cuvinte, impart cu voi zen atitudinea din seara asta prin muzica...

Iubire, voua.

duminică, 14 noiembrie 2010

Dans si pasiune.


Asa e cand nu dormi noaptea, vin gandurile peste tine! Da, da, alea multe si de departe...:)

Cine n-a vazut Dirty Dancing nu se pune! Tocmai ma uitam la niste videoclipuri cu scene din film si muzica pe fundal...she's like the wind, hungry eyes, time of my life - sunt cateva dintre melodiile care mi-au insotit noptile tarzii de acum multi ani de cand eram prin generala, liceu...ce mai, tinerete! Si vazand eu asa toata nebunia asta, amestecul de iubire, pasiune si dans mi-am adus aminte ca de vreo doi ani incoace tot zic ca reiau dansul - abandonat oficial acum ani buni, de cand mergeam eu cuminte si cu drag la Casa Armatei din Brasov si participam la concursuri in sala de marmura...ma rascolesc amintirile...Dar recunosc - intre inot, karate si dans, "sporturile" pe care le-am "practicat" copil fiind - dansul mi-a placut cel mai mult ! Si de altfel, a ramas o pasiune si astazi, dar necultivata. Eu cred, cu toata fiinta mea, ca prin dans ne putem exprima atat de bine, incat nu mai e nevoie de alte artificii, precum cuvintele. Asa ca de astazi, o sa trec gandul cu dansul pe lista de prioritati imaginara pe care o am in minte. Doar eu zic mereu ca nimic nu e intamplator! Si nu mi-o fi iesit filmul asta in drum, acum, spre dimineata, doar asa ca sa dorm eu mai bine! :) Si dansul de la sfarsit nu mi-o fi creat degeaba emotii si bucurie si sentimente de empatie si tot si tot!  

Mai ascult o data "She's like the wind", citesc putin si ma culc! Nu de alta, dar se apropie ora 5! 

O dimineata magica! 

joi, 11 noiembrie 2010

Colt. De paradis...

Noaptea si linistea care vine o data cu ea au devenit prietenii mei cei mai buni din ultima vreme. Calmul asta constant, faptul ca nu se mai aud voci, nici telefoane sunand, nici masini trecand pe strada...E momentul in care pot sa las doar o veioza aprinsa, sa intru pe "frecventa" de muzica care trebuie si sa stau. Sa citesc, sa scriu idei pe colturi de hartie si sa le recitesc a doua zi, sa inchid ochii si sa zambesc, sa-mi spun dorintele in gand, sa-mi imaginez locul ala magic, coltisorul meu de paradis, sa ma vad deja plantand primele rasaduri, sa merg sa ma plimb pe malul oceanului cu picioarele goale, sa nu-mi mai pese de nimic si totusi de toate cele care conteaza pe lumea asta, sa te aud cantand langa mine, sa fiu intr-o continua conexiune cu natura, cu tot ce are viata in jur. Sa lasam soarele sa intre in casa si-n sufletul nostru si sa ne trezeasca in fiecare dimineata cu un zambet larg. Sa dam mai departe iubire neconditionat si din iubire sa se nasca cel mai frumos cadou pe care natura ni-l poate da. Sa traiesc starea de fericire pura, stare pe care numai gandul ca existam in aceeasi lume si ca ne-am intalnit mi-o poate da. La fel de intens, la fel de puternic in fiecare zi. Beatitudine. 

"Nu vreau o casa mare si goala,

Prefere una mica si plina de iubire."

luni, 8 noiembrie 2010

Azi va fac un cadou...


...spiritual :) 

Plec de la premisa ca oamenii, dincolo de ceea ce le rezerva viata, sunt buni. Buni si intelepti. Undeva, acolo, mai aproape sau mai departe, mai devreme sau mai tarziu. Fiecare are un fel aparte de a exprima ceea ce simte.

Astazi sunt in fata calculatorului, a unui ecran mic si obositor si-mi dau seama ca as vrea sa fiu undeva afara, in aer liber. Am patru pereti reci in jur, mobila rece, un televizor care nu serveste la nimic, cateva plante care ma fac sa zambesc: in camera asta e putina viata. Dupa filmul pe care l-am vazut ieri si care este de fapt cadoul pentru voi toti, simt nevoia sa plec undeva departe. Visez la o cabana in munti, departe de oras. Daca se poate sa fie zapada, vin fiert si un semineu. Atat. Si sa stau acolo ore in sir, sa miroasa a lemn ars, sa se vada cerul roz pe fereastra cabanei si sa fie liniste. Nici macar mancare nu-mi trebuie...Vreau lucruri simple, nimic imposibil...dar azi nu, nu se poate. 

Despre cadou...trebuie vazut atent, simtit, revazut, resimtit, empatizat, zambit, stiut, atins...mai ales simtit...fiecare o sa descoperiti probabil filmul in alt fel , pentru ca depinde foarte mult de relatia pe care o avem cu noi insine si cu ceea ce ne inconjoara. Pe mine m-a facut zambesc. Pe altii poate o sa-i faca sa planga, sa aiba regrete, sa-si doreasca sa dea timpul inapoi sau din contra, sa profite de timpul ramas. O sa fie un moment de sinceritate, o sa fiti fata in fata cu voi insiva. Atat.

Plec acum, ma cheama visarea. 

PS: Uitasem ce e mai important..."The Shift - Ambition to meaning by Dr Wayne Dyer" 

luni, 1 noiembrie 2010

Eu, Venus si un vis din copilarie.


De cateva zile simt miros de iarna...nu stiu daca din cauza ca oamenii au inceput sa arda frunzele uscate, miros dupa care ma topesc de altfel - nici macar nu-mi dau seama exact la ce ma trimite cu gandul - sau pentru ca s-a racorit putin afara si seara, uneori, cand ies pe terasa, cerul e usor rozaliu, ca atunci cand urmeaza sa ninga. Sau pentru ca miroase a portocale in casa si pentru mine Craciunul miroase a portocale. Nu stiu, o fi vreun vis pierdut spre copilarie. 

Acum vreo cateva zile, simteam nevoia sa respir aer curat si sa visez cu ochii deschisi uitandu-ma spre cer...si am ramas afara vreo cateva minute bune; nu-mi era deloc frig, din contra, era atat de placut..cu toate ca suntem deja in noiembrie. Sweet november...

In seara asta am aprins un betigas parfumat, mirosul asta oriental ma duce cu gandul departe...la ceva ce inca n-am trait sau am trait in alta viata. Raspunsul, mai mult ca sigur, o sa vina cu timpul.

Astazi imi dau seama, nu stiu daca din cauza ca sunt gurvernata de Venus, zeita iubirii si a frumusetii, ca eu traiesc totul prin iubire, dar nu prin iubirea triviala, banala, ci prin Iubire la modul cel mai frumos, armonios...asta ma ghideaza in viata si prin Ea reusesc sa creez o concordanta intre mine si lume. Iubirea aduce cu ea pace, liniste, calm, seninatate. Ne face sa ne dorim sa fim mai buni, sa facem din nimic o creatie la modul cel mai inaltator si la cel mai inalt grad de desavarsire, de frumusete. Ne arata calea spre sublim. Oricat m-as forta sa o las in urma, in starea ei cea mai pura, nu reusesc. Tocmai pentru ca ea ma ajuta sa merg mai departe. Iubirea nu inseamna mereu fericire, uneori se alieneaza, alteori e necugetata, dar ramane mereu o stare de multumire sufleteasca intensa si constanta. In timp si spatiu. Ca o calatorie, ca un vis...

marți, 26 octombrie 2010

zi de toamna pierduta printre ganduri


Am atatea ganduri incat nu stiu ce sa fac cu ele...intr-o zi o sa le scot la licitatie...sa stiti...sunt ganduri bune.

Cred ca in viata tuturor exista zile care trec fara sa lase nici o urma si care seamana atat de mult intre ele si zile atat de intense incat ne intrebam sufletul, privindu-l ca pe un copil abandonat, pana unde poate merge. El ne zambeste complice de fiecare data, stie atatea...simte atatea...incat aproape ca ne rade in fata. Si ne sfatuieste iar sa lasam timpul sa treaca, pentru ca numai el are raspunsuri la simtiri si la vise care ne tulbura diminetile aparent calme.

Cu fiecare zi care trece, ne descoperim mai mult, tot mai mult. De la ultimul vis am prins aripi si traiesc in fiecare zi cu gandul ca in curand voi zbura. E atat de bine sa ai confirmari, chiar inainte de a-ti pune unele intrebari...E mai mult decat magic. Azi nu mai am nici un dubiu. Intre trupul, sufletul meu si ceea ce traiesc s-a creat o altfel de armonie, la un alt nivel. 

Un prieten drag spunea la un moment dat ca sentimentul de apartenenta si compatibilitate a sufletului e de departe cel mai frumos din ce poate exista. Astazi ii dau din nou dreptate si mai mult, am confirmarea faptului ca sufletele noastre nu sunt niciodata departe, indiferent de distanta care e intre noi. Sentimentul nu poate fi descris, cuvintele chiar sunt de prisos uneori...

vineri, 8 octombrie 2010

Timp.

Am nevoie de timp...ba nu, ma exprim gresit, am nevoie sa ies din timp. Pentru o perioada nelimitata, exact atat cat am nevoie ca sa fiu iar Eu. Stiu, e imposibil. Si paradoxal. Pentru ca daca iesim din timp, s-a terminat tot. Nu mai exista perioade, nici secunde, nici minute, nici ore care trec prea greu sau prea incet. Nu mai exista nimic. Ne intoarcem de unde am plecat. Si o luam de la capat cu alta viata, alta energie, alta minte, dar acelasi suflet. 

marți, 21 septembrie 2010

Cafe Del Mar - Arnica Montana Sea Sand And Sun

M-am trezit intr-o marti si am vrut sa iubesc. Dar mi-am dat seama ca iubirea mea era prea departe, cu toate ca o simteam atat de aproape... M-am culcat la loc si am visat frumos. Eram doar noi doi pe o plaja pustie...

duminică, 12 septembrie 2010

Azi sunt fericita

Azi am avut timp sa ma gandesc la o gramada de lucruri...am fost sa vad marea. Si pentru cine nu stie, ea m-a adus aici, in sudul Frantei, inca de la inceput. 

Printre altele, am trait pentru prima oara o experienta pe care mi-o doream de mult: am mancat singura pe terasa unui restaurant. A fost destul de amuzant, cand am ajuns acolo m-a intampinat o doamna si nestiind ce sa ii zic, pentru ca totul era destul de evident, i-am spus: "O masa pentru....mine". Am mancat cel mai bun somon la un pret foarte decent, avand in vedere faptul ca terasa era situata chiar pe malul marii. Apoi am comandat o sangria, pe care am savurat-o cu zambetul pe buze, privind marea. La un moment dat mi-am amintit ca aveam o carte la mine si am ramas sa citesc vreo 20 de minute...Era bine...eram eu, sangria, cartea si marea. Si aerul usor sarat de mare...Mi se parea minunat, era o fericire in stare pura. Si cred ca se citea totul pe fata mea. Langa mine, un cuplu mai in varsta. Ea se tot uita la mine si zambea, constant. Poate ii aminteam de vreo scena din tinerete, poate ii inspiram bucuria de a trai. Poate ne stiam de undeva. Poate dintr-o alta viata. Poate. 

Intr-un final m-am hotarat sa plec, voiam sa mai prind cateva ore dupa amiaza la plaja, timpul e inca estival. Cu muzica in urechi, picioarele prin apa si gheozdanul in spate, am mers de-a lungul plajei vreo cativa kilometri, asa aveam chef. Zambeam fara motiv. Faceam exact ceea ce voiam. Eram un om implinit. 

La inceput spuneam ca am avut timp sa ma gandesc la o gramada de lucruri...as putea sa fac o lista si tot nu s-ar termina. Ce-am retinut din ziua de azi e de fapt foarte simplu: uneori suntem mai bine singuri decat insotiti. Era o vorba la un moment dat..."mai bine sa te stiu departe si sa te simt aproape, decat sa fii langa mine si totusi departe". Solitudinea in sine nu e nimic rau, daca sentimentul de apartenenta exista si daca stim ca undeva, exista cineva care simte ca noi. Sufletele nu au limite, nici granite si departarea nu face decat sa le apropie mai tare. Eu cred in ceea ce simt si stiu ca dincolo de toate timpul se va ocupa si de sufletul meu. 

Astazi sunt fericita. A fost o alta dimineata cu soare. 

sâmbătă, 11 septembrie 2010

alta zi, alta poveste.

Ma gandeam intr-o zi ca vreau ca fiecare dimineata sa-mi aduca in viata o poveste. Nu stiu, o poveste de viata. Ceva frumos, care sa-mi aduca zambetul pe buze.
Azi de exemplu, m-am trezit si aveam nevoie sa iau aer. Asa ca m-am urcat in tren si am plecat la Sète, un port la cativa kilometri de Montpellier. Am mai fost o data, acum trei ani, cu mama. L-am redescoperit, am dat intamplator peste niste locuri absolut geniale: o plaja, undeva intre niste stanci, usor pierduta...Simt ca o sa ma intorc in curand. Mi-a fost bine. 

joi, 2 septembrie 2010

Despre cer...

De mica mi-a placut sa privesc cerul. Inainte pierdeam minute in sir sprijinita pe pervazul geamului de la bucatarie si ma uitam asa pierduta la stele inainte sa adorm. Astazi stelele sunt mai aproape si eu privesc cerul, din cand in cand, prin ochii unui obiectiv. E frumos, niciodata nu e la fel, am incercat sa il surprind de mii si mii de ori...



























luni, 16 august 2010

back

Luni seara in general e foarte liniste in viata mea. Trece week-end-ul in care vrei nu vrei se mai intampla cate ceva si urmeaza perioada de leneveala care tine de duminica pana luni, marti ... :) in functie de posibilitati, la mine pana miercuri, doar sunt in vacanta! :) Ultima oara va spuneam cum ca fusesem in Vama si cat de misto e acolo! Fain, cum ar zice ardeleanul ! Nu ma asteptam la nimic, asa cum nu m-am asteptat la nimic nici cand am venit in vacanta in Romania, am vrut sa ma las surprinsa si spre fericirea si surprinderea mea ma redescopar in fiecare an. Imi dau seama ca sunt lucruri de care nici n-aveam habar si care puteau de mult sa ma faca sa zambesc. Asa tamp, cum mai zambesc eu uneori cand se naste o scanteie in sufletul meu. 

Mai pun cateva fotografii pe care o sa le pastrez cu drag, pentru ca fiecare imi aminteste de un moment anume din escapda noastra la mare :) Enjoy!