M-am mutat :)

...aici.

Tu, 2013 :)

Mai sunt cateva ore..trei si ceva mai exact.
Azi am avut timp asa ca de final de an sa ma gandesc la ce a fost frumos, la ce m-a marcat, ce m-a emotionat...ce m-a facut sa simt ca traiesc.
Anul asta a inceput ciudat: pe 6 ianuarie, intr-o duminica de iarna geroasa, te-ai hotarat sa pleci dintre noi, tata. Mi s-a parut ciudat, mi s-a parut nedrept, stricasei parca un echilibru invizibil in familia noastra...pentru ca asa se zice: mamele sunt cu baietii si tatii cu fetele...si tu ma lasasei singura. Dar ai stiut cum sa faci sa trec usor peste: a aparut intai Andrei in viata mea si la putin timp mi-ai mai trimis un ingeras - un baietel, exact asa cum ti-ai dorit. Singurul meu regret e ca nu ai apucat sa il cunosti, dar poate il vezi de acolo de sus...mai avem exact o saptamana pana sa il intalnim si noi. 
Bebe, esti cu siguranta cel mai frumos lucru care mi s-a intamplat anul asta: incepand cu testul de sarcina, emotiile, gandurile, momentele de panica :), prima ecografie in care te-am vazut si ne-am dat seama ca tu de fapt chiar existi, revenirea la realitate, clipa in care mi-am anuntat colegii ca o sa fiu mamica, burtica care creste tot mai mult (am impresia ca o sa explodeze in curand), miscarile tale continue cand ma faci sa ma intreb "oare e manuta? oare e piciorusul?", cursurile prenatale la care am fost cu Andrei si m-am distrat foarte tare pentru ca lui inca ii e frica ca nu va stii cum sa te ia in brate :), lumea care se uita zambind la mine pentru ca paltonul meu de iarna care altadata imi venea strans pe corp acum sta sa se rupa :)), prietenii care nu mai au rabdare si vor sa te vada...toate astea au fost momente de fericire.
Intram intr-un an nou in curand, iar tu vei aduce cu el bucuria cea mai mare. Astazi ti-am pregatit hainutele (merci Alina pentru o mare parte din ele! :) ) si nu-mi vine sa cred cat sunt de micute...stau si ma uit la ele, zambesc si nerabdarea creste cu fiecare ora.
Au fost probabil si alte momente fericite anul asta, dar nu-mi vine niciunul in minte acum.
Ai inceput iar sa te misti, stiu ca nu mai ai foarte mult loc in burtica...dar stai linistit puiut...nu mai e mult :)

Te pupa mama si te asteapta cu bratele deschise: vei face din anul care vine cel mai frumos an. 

Mini me :)

Traiesc in fiecare zi pura fascinatie de cand te-ai hotarat sa existi si mai ales de cand mi-ai oferit mie acest privilegiu: sa fiu mamica ta, sa te port in mine si in sufletul meu :)

La inceput nu intelegeam multe - stiam ca esti acolo undeva, dar inca nu-mi dadusei nici un semn concret de viata. Te vazusem la ecograf, prima data aveai mai putin de 2 cm.

De vreo cateva saptamani bune in schimb, imi amintesti in fiecare dimineata si seara ca nu sunt singura. Si sentimentul e atat de frumos! Am momente la inceputul zilei cand ma invadeaza asa o fericire venita parca de nicaieri si imi da energie pentru tot restul zilei. Ma faci sa zambesc fara motiv si incep sa te iubesc - tot mai mult - neconditionat, chiar daca inca nu te-am cunoscut. 

Uneori mi se mai intampla sa ma intrebe lumea daca ma simt bine. Si nu stiu niciodata cum sa le explic oamenilor - pentru ca ce mi se intampla trebuie trait, nu explicat :) - ca ma simt excelent! Ma simt iubire, simt ca mi s-a oferit un dar si simt mai presus de toate ca exist. Am avut noroc sau pur si simplu ne-am inteles atat de bine noi doi - eu si bebe - incat nu mi-a fost rau deloc in timpul sarcinii, asa cum mai auzisem ca se poate intampla. Uneori doar, spre seara, ma simt mai obosita, dar oboseala nu e o boala :) Dormim mult noi doi si tare ne mai place! Sper sa ne placa si dupa ce facem cunostinta cu Lumea :)

In tot timpul asta, pana acum - si am ajuns cu bine la 28 de saptamani - am continuat sa fac cam ce mi-am dorit: de la mers cu bicicleta mai pe la inceput la drumetii pe munte - mai lejere, mai in ritmul impus de corp si de bebe, dar am reusit sa ajung acolo unde mi-am propus. Am fost si la mare cateva zile asta vara, cat sa respir aerul de mare sarat - de care, a propos, mi-era putin dor :) 

Nu stiu daca simti ca scriu despre tine, iar ai inceput sa faci tumbe prin burtica :) 

Mi-esti deja asa de drag, abia astept sa te cunosc!

Dar te las pe tine sa alegi cand vrei sa vii pe Lume :)

 

Ca un vis ciudat

Habar n-aveam ce urma ce sa se intample de ultima data cand am scris aici. Cumva presimteam, dar parca voiam ca momentul ala sa intarzie tot mai mult, de fapt sa nu mai existe sau pur si simplu sa dispara intr-o gaura neagra.
Tin minte si acum, de cateva zile nu mai mancai nimic si erai slabit ca un ogar. Mi-era mila sa te privesc, ma durea parca orice moment petrecut langa tine si asta se batea cap in cap cu dorinta mea de a-mi petrece cat mai mult timp cu tine. De asta m-am si intors acasa anul trecut in vara. Voiam doar sa stau cu tine, sa povestim, sa-mi spui lucruri pe care nu le auzisem niciodata de la tine, voiam parca sa recuperez tot timpul pierdut de momente in care aproape ca nu ne vorbeam. Erau zile mai demult cand trecem unul pe langa celalalt fara sa ne intrebam prea multe si acum dintr-o data simteam ca trebuie sa stiu tot. Vorbeai putin si oboseai usor si tin minte si acum cand ai intrat de urgenta in operatie anul trecut in septembrie ca am plans amandoi si-mi spuneai la ureche ca mai vrei sa traiesti, ca nu vrei inca sa te duci...si vorbeam despre planurile din primavara, despre cum o sa fie la tara si ce mai ai de facut la casa...
A venit primavara si cred ca nu trece zi - cand vad ca e soare afara si frumos - sa nu ma gandesc la tine si uneori imi imaginez ca esti la tara in curte si ca ti-e bine si ca ne mai suni doar din cand in cand ca sa vezi cum e vremea si la Brasov si daca nu vrem sa mergem si noi cateva zile acolo... 
Uit parca ca te-ai dus, inca mi se pare ciudat sa-ti vad numele si doua date exacte pe o cruce de lemn, e ca un vis ciudat si-mi vine sa dau timpul inapoi ca sa te mai pot vedea macar o data - te pastrez in minte sanatos si in forta, facand glume si zicand mereu bancuri. Asta erai tu, tata.
Tu n-ai fost niciodata omul bolnav pentru mine - poate de asta nici n-am putut sa accept si mi-era greu sa stau langa tine cand ajunsesei sa nu mai stii de tine.
Tin minte si acum duminica in care m-a sunat mama sa-mi spuna ca nu mai respiri. Eram la Andrei, era o dupa-amiaza linistita de iarna, cu o seara inainte statusem la capul tau si ma rugasem sa se intample ceva sa fie bine. Nu ceream nimic, doar sa nu mai suferi. Am venit acasa alergand, nu intelegeam inca nimic din ce se intamplase.
Am stat langa tine si te-am privit si atunci am inteles intr-o secunda ca nu mai erai tu. Zilele alea te-am cautat in ganduri si voiam sa se termine totul ca sa-mi pot regasi linistea. Voiam doar sa stam de vorba fara sa ne spunem nimic.
Imi dau seama cu timpul ca tu o sa fii mereu aici si ca despartirea noastra o sa doara mereu la fel de tare ca atunci.
Si imi dau seama si ca noi traim de fapt mereu atata timp cat cineva se gandeste la noi...asa ca azi, oriunde ai fi sa stii ca mi-e dor de tine.
Si o sa-mi fie dor in fiecare an sa ma sune cineva cu o zi inainte de ziua mea ca sa fie primul care-mi spune "La Multi Ani".

Ah ! ... Tu, 2012 :)

...cate am de zis...cate ganduri, mereu timp putin cand vin pe aici in vizita in ultima vreme...
Acum ar trebuie sa ma imbrac deja si sa ma pregatesc de petrecere, dar am zis...inainte sa trecem spre marti :) sa ne amintim de ce a fost pana aici anul asta...

Asadar si prin urmare...in 2012...

...am luat multe decizii si a fost anul schimbarilor :) in bine :)

Printre cele mai importante a fost mutarea la Brasov asta vara...mi-a luat mult timp sa inteleg ca linistea mea nu era acolo unde o cautam eu cu disperare, la Bruxelles - ci acolo unde se nascuse la un moment dat si o lasasem in urma, fara sa ii dau nici o sansa. Acum inteleg si vad altfel lucrurile si totul capata un sens. Uneori avem pur si simplu nevoie sa ne dam cu un pas inapoi ca sa vedem mai clar situatia in care ne aflam. Asa ca Iti multumesc din nou, acolo undeva si peste tot - unde esti - pentru ca din cand in cand, la rascruce de drumuri imi luminezi calea si ma faci sa aleg ceea ce a mai bun pentru mine.

Singurul regret legat de Bruxelles sunt oamenii frumosi pe care i-am cunoscut si i-am lasat in urma, cu tot cu amintiri...dar, fetelor, astept sa ne revedem curand ca sa traim alte povesti de spus nepotilor :) (Alexandra facea poza, dar e si ea in poveste)

Anul asta a fost un val de sentimente frumoase, dar si de pierderi...s-au dus si Pufi si Piti - cele doua pisici care erau parte din familie deja - una de 18, cealalta de 10 ani, dar in schimbul lor a aparut in viata noastra Sisi - care face cat zece pisici la un loc...

S-au intamplat multe de fapt..am fost cu kayak-ul prin Ardeni...

...cu avionul de doua persoane pe deasupra Brasovului (pentru asta ii multumesc pilotului in devenire Mitza alias frate'miu :) ) si ... am vrut sa sar cu parasuta, dar inca n-am sarit :))

In alta ordine de idei, pentru ca nu am uitat de el, nici nu am cum...s-a nascut o Minune - Mathéo - primul copil pe care l-am tinut in brate si am simtit din prima clipa, inca de la inceputul inceputului ca e un pic si al meu, spiritual vorbind - Alina mi-e in continuare ca o sora, uneori poate chiar mai mult de atat...fericirea si linistea nu pot fi cu siguranta descrise in cuvinte si tinandu-l pe el in brate lumea e mai frumoasa si mai buna: Mathéo, tu esti Iubire. Sa nu uiti niciodata

Se intampla multe in fiecare an, iar a trecut timpul fara sa-mi dau seama...trebuie sa incep sa ma pregatesc...

Si inainte sa plec, lasa-ma sa-ti spun ca cel mai frumos lucru care mi s-a intamplat anul asta - cu toate ca incep sa cred ca nimic nu e intamplator :) - ai fost Tu ...

Cand visele devin realitate.

...intotdeauna i-am admirat pe oamenii care au crezut in visele lor si au luptat pana le-au transformat in realitate.De multe ori stiam sau intuiam cu usurinta ca dincolo de varful iceberg-ului e multa munca. Astazi - mai mult decat oricand - stiu ca in afara de efort exista motivatia, pasiunea, dorinta de a schimba lucrurile in mai bine, dorinta aceea sincera de Altceva. Asa a aparut acum cativa ani "Modelul meu". Atunci l-am citit, am zambit, mi se parea total logic si firesc, dar cu toate astea pentru multi avea iz de utopie: Mihai voia sa schimbe ceva in gandirea generatiei tinere: el - unul, ei - cateva milioane bune. A fost probabil momentul in care frate'miu incepuse sa se gandeasca si la ceilalti, la tinerii pe care ii vedea in fiecare zi si care nu aveau modele demne de urmat - a fost de fapt clipa in care el a vrut sa faca ceva pentru ei, pentru noi - generatia asta care parem de sacrificiu dintr-o mie de motive: si-uite asa dintr-o idee si-un vis s-au nascut proiecte, alte proiecte si visul a prins aripi.
Eu am crezut in el pentru ca - facand parte din aceeasi familie si crescand cu aceleasi valori si principii - mi se parea normal sa poti ajunge "sus" prin munca, educatie si perseverenta si nicidecum prin oportunism ieftin - din pacate atat de des intalnit in Romania...
Daca exista un Om in care sa cred in lumea asta e el. Un Om - dincolo de artistul, managerul, de politicianul care s-au nascut in timp. Am convingerea - pentru ca a fost mereu o persoana verticala - ca toate deciziile pe care le va lua si toate promisiunile pe care le va face - vor avea o latura umana mai presus decat orice.
Azi, dupa ce m-am vazut cu el la masa de pranz mi-am dat seama ca trebuie sa le multumim in primul rand parintilor nostri pentru ca ne-au crescut niste copii frumosi, sinceri, corecti si buni si ma simt mandra si fericita sa vad ca amandoi am reusit de-a lungul timpului sa crestem, sa ne autoeducam dincolo de educatia care ni s-a oferit, sa ne depasim de multe ori limitele gratie libertatii de gandire de care am avut parte si sa devenim Oamenii care suntem astazi.
Mitza, exista cineva care crede in tine, chiar daca nu ti-o spune in fiecare zi...Si stiu ca atunci cand iti propui ceva si lupti nu ai cum sa nu reusesti...

Ah, si mai e ceva...stii ca esti deja "Modelul meu" din multe puncte de vedere...:) 

33.

Stateam si ma gandeam mai devreme ce misto e sa ai prieteni de atatia ani de zile, care in timp devin un fel de...familie - marita, reunita - :) 

Exact asa e cu ai nostri "Grozea" - de la Bebe si Cristina, la buni, la matusa de la Targu-Mures, la generatia noastra "tineret mandria tarii" :) si generatiile urmatoare: Antonica, Emilia..cu totii suntem o mare familie si orice-ar fi ne stim aproape unul pe celalalt. Si e tare fain sentimentul ! :)

Azi e ziua lui Florin, care printre altele - dincolo de "fratior mai mare" mi-e si finut :) 

Asa ca "La Multi Ani" ! Sa traim o mie de ani in acelasi spirit :) 

sa SPA sau sa nu SPA.

Am asteptat sa treaca cateva zile ca sa pot scrie...ce ni s-a intamplat sambata. 

Vreau sa tineti minte trei chestii: unu - eu nu sunt o fire pudica (nu stiu daca gratie faptului ca m-am nascut in luna mai la Bucuresti si era caldura mare, mon cher! si deh...am stat in fundu' gol in carucior la soare, lasand vecinii sa ma admire in voie ca pe un bibelou de portelan :)) sau din alte motive neintemeiate istoric), doi - nimeni n-a stiut de la inceput ce avea sa urmeaze sambata, trei - cand gasiti oferte pe Groupon mergeti si pe site-ul celor care scot oferta la iarmaroc si uitati-va atent atent la toate detaliile, nu de alta, dar uneori se intampla sa nu corespunda neaparat cu ceea ce va doriti. 

Dar gata cu palavrageala! 

Povestea incepe asa....Ralu primeste o oferta pe mail de la Groupon la un SPA langa Bruxelles. Ne scrie entuziasmata pe e-mail mie, Dianei si Alexandrei ca trebuie sa mergem, ca suna super bine si ca nu putem rata asa ofera ! (acum ca stau sa ma gandesc, chiar nu puteam rata asa ceva :)) ). (n.r.: sa ne-ntelegem...daca exista o persoana care sa se princeapa la organizat, cautat tot felul de chestii pe net, pe langa net si ales ce e mai bun si mai frumos si mai rentabil- aia e Ralu). Deci: cumparat cupoane, sunat, rezervat - nu ne ramane decat sa ne prezentam la locu' cu norocu' (norocu' perversilor...as adauga acum). 

Ne trezim sambata dis de dimineata ca niste flori, afara soare - ne-am gandit noi, cat noroc! si vremea tine cu noi...luam trenul, nu facem bilet (ca doar in mintea noastra tot 18 ani avem :)) ), asteptam o ora busul in Halle, timp in care mergem sa vizitam oraselul...urcam in bus, intrebam exact cat facem pana la statia cu pricina, soferul ne zambeste complice si ne intreaba pe un ton malitios "Mmmm...mergeti la thermes?" Noi zambind in continuare ca niste garofite "Da,da!"......................

Si ajungem la SPA. Ne intreaba tanti aia daca avem prosoape, tot ce trebuie...dupa care ne spune ca nu avem voie cu "maillot" (adica "maillot de bain", adica costum de baie). Intre forfota si entuziasm nu ne-am dat seama ce vrea sa spuna, de fapt cred ca nici nu prea i-am dat atentie, iar Ralu si Diana, care sunt prietene mai mult cu engleza decat cu franceza s-au gandit ca deh! e okey daca n-avem voie cu maieuri ! Pana la urma cine naiba sta la soare cu maieu pe el ? :)) 

Prima surpriza am avut-o cand am coborat la vestiare si toata lumea era prietena cu toate lumea, in sensul ala...bivolian (era un fel de spirala amicitiei, doar ca de data asta in vestiar la SPA, nu pe plaja la mama naibii). Mai pe intelesul tuturor umblau in curu' gol si nu se jena absolut nimeni. Si majoritatea erau trecuti de a doua tinerete...Stiti vorba aia...ce-i frumos si lui Dzeu ii place? Ei bine, eu cred ca de fapt Dzeu a impins-o pe Eva sa muste din mar, pentru ca si-a dat seama ca deja imbatranea...si era cazu' sa-si puna ceva pe ea, ceva mai mult decat frunza aia vestejita. 

Deci ce naiba cautam noi acolo ? Dupa cinci minute de oripilare si semi-ras cu semi-plans m-au rugat fetele sa urc si sa intreb sigur daca totusi nu avem voie cu "maillot". Tanti aia mi-a zambit asa...intr-un mare fel si mi-a spus ca sunt cateva zile pe saptamana in care fac exceptie si lasa oamenii cu costume de baie, dar din pacat ziua aia nu era exceptie :) 

Na, poftim situatie! M-am intors zambind si eu si le-am explicat ca asta e, regulile trebuie respectate asa ca "jos textila!" Am urcat la piscinute si saune si hammam cu prosoapele pe noi, dar surpriza! Ajunsesem in Paradis...un paradis decazut versiunea 2012. Eram ca niste eve tinere si apetisante printre mere vestejite si cazute de mult din pom. Ce ne-a fost dat sa vedem acolo....nu putem descrie si nici n-am vrea de fapt. Am zis toate ca e sigur o experienta care ne-a legat pe viata.

Morala? Chiar si atunci cand va impuneti limite, trebuie sa va spun un secret: o sa treceti mereu frontiera, limitele nu exista decat in mintile noastre inguste. Iar cand reusim sa trecem de ele, ne simtim mai impliniti, mai capabili, mai puternici. Si de data asta mai goi :) 

La final...ne amintim...radem, glumim. Si vorba aia...avem ce povesti nepotilor. 

PS: saptamana asta am aflat de la colega Dianei ca sunt multe SPA-uri unde se practica treaba asta cu "fara maillot"...suntem si noi niste copii de la tara...

Bruxelles - capitala a extremelor.

Vreau sa fie clar de la inceput: nu judec pe nimeni, nici nu pun intrebari. Caut insa raspunsuri la unele care exista deja, pentru ca realitatea m-a lovit puternic week-end-ul trecut. 

Ca sa incep cu inceputul...Ralu - impreuna cu Evita (alias Eef) au avut ideea sa lanseze prima editie "Let's do it, Belgium!". Pentru ca e o proiect misto la care am participat si eu anul trecut in Romania, m-am gandit sa ma alatur pe cat posibil pe partea de comunicare. Asa i-am cunoscut si pe cei de la "Serve the city": o asociatie care exista deja de aproape 7 ani si care ne vor fi alaturi pe 22 septmebrie la Let's do it ! Sambata trecuta ne-au propus sa fim voluntari la un centru pentru copii - cel putin asa intelesesem noi: ca vom merge la un centru sa ne jucam si sa coloram cu ei. Toate bune si frumoase, dupa sedinta de dimineata cu echipa "let's do it" ne-am dus la sediu servethecity, ne-am luat tricourile si gata! Eram pregatiti sa ne jucam cu copiii. 

Insa realitatea ne-a lovit tare de tot pana sa apucam sa spunem ceva. Ajunsi la locul faptei, am intrat intr-o cladire imensa - un fost hotel prin care alergau copii nespalati, se plimbau dealeri de droguri si isi duceau traiul familii numeroase inghesuite in foste camere de hotel. Nu pot sa descriu atmosfera de acolo, peretii murdari, hainele puse la uscat pe coridoare, paturi atarante pe post de pereti despartitori, mirosul intepator care dainuia pe toate culoarele, prin toate ungherele pe unde ne-am perindat noi in cautarea copiilor care voiau sa se joace...pasnic, sa coloreze cu noi. 

Asa am sperat de fapt, sa intalnim copii dornici de atentie, de interactiune. Insa majoritatea - in general baietii - erau agresivi, tipau, nu ascultau de nimeni, dadeau cu picioarele in usi fara motiv - clipe in care stomacul mi se facea mic mic si-mi venea aproape sa plang de ciuda si de mila. Una dintre fetele din echipa mi-a spus ca ea merge de mai bine de un an in vizita la ei si ca asta e viata lor: legea junglei - cel mai puternic suprvietuieste. 

Am stat acolo aproape doua ore - si mi s-a parut ca au fost doua zile. Mi-era greu - aproape imposibil sa comunic cu ei: ba erau inchisi in ei si nu vorbeau deloc, ba tipau in continuu, fara motiv si nu aveai cum sa te faci auzit. Cu cat ii rugai mai mult sa faca liniste, cu atat tipau mai tare, parca dinadins. Stiam ca veneau din familii cu probleme, multi din afara granitelor, dar in acelasi timp ma gandeam fara oprire ca trebuie sa existe o solutie si pentru ei: tine totusi de educatie, de minimul care noua ne-a fost oferit neconditionat, inca de la inceput. Am incercat sa vorbim cu una dintre mame, dar nu vorbea nici franceza, nici engleza. 

Trist, dar adevarat: copii fara modele, copii fara limite, fara autoritate - obligati sa traiasca intr-o jungla in inima Bruxelles-ului, in inima Europei. Pe de o parte ei, pe de alta functionari europeni cu salarii de mii de euro. Repet: nu judec pe nimeni, dar trebuie sa gasim solutii. Ce am vazut eu week-end-ul asta nu e decat o mica parte, o piesa din puzzle. Si doare. Tare de tot. 

Vorbim mult, ne place sa facem rapoarte din spatele birourilor luxoase si a Ipad-urilor de ultima generatie - dar ce facem cu Realitatea? Cu copiii astia care peste 10-15 ani o sa fie delicventii de care o sa ne fie frica pe strada? 

Mergem pe strada linistiti, dar habar n-avem ce se ascunde in spatele zidurilor care ne inconjoara...

La multi ani :)

Cand am cunoscut-o prima data mi s-a parut timida, tacuta. Era probabil prea multa lume in jur, prea multa vorbaraie, prea multa agitatie. Mi-amintesc ca Florin plecase la un concert si m-a-ntrebat daca am chef sa ies cu ea, nu stia prea multa lume in Brasov. Am zis un "Da!" entuziast, imi doream sa o cunosc mai bine si in alt context. Pentru ca aveam chef de o plimbare in natura, am zis sa mergem spre Pietrele lui Solomon. Eram numai noi doua si tin minte ca am povestit cate in luna si in stele, ea - cea de la inceput timida si tacuta - era acum vorbareata si plina de viata, avea idei frumoase despre ceea ce ne inconjoara si respira o libertate molipsitoare, pofta de viata. Avea ceva din inocenta unui copil si iubire in privire. Cu ea - cea de atunci - am ramas eu in gand. 

Anul trecut, exact pe 15 iunie au zis "Da". Pe 1 Septembrie a urmat petrecerea la care eu si Mitza am fost nasi. Asadar si prin urmare, acum suntem legate pe viata si treaba asta nu poate decat sa ma bucure :)

Azi, 23. La multi ani, finuto! La multi ani, Ioana! :)

Ani

Ani e copilul femeie pe care orice om si l-ar dori in viata. E sensibila, dar puternica, zambeste naiv, dar stie tot ce se intampla in jurul ei. Mie mi-e tare draga si azi, facand ordine prin fotografii, am dat peste seria asta de poze facute anul trecut prin primavara... 

Pentru mine luna mai ...

.... e intotdeauna cea mai frumoasa luna din an. Anul asta am prins jumatate din luna la Brasov, cealalta jumatate la Bruxelles si nu stiu cum - dar am avut mare noroc de muuuulte zile calduroase, aproape de vara!  :) 

Si pentru ca la mine soare rimeaza cu iesire in natura, am zis asa: sa va arat cateva poze din Piatra Mare... 

si cateva de la Dinant - un orasel tare dragut unde am fost cu fetele sa facem ...  kayak :) 

Enjoy :) 

o poveste de aprilie.

Nici nu stiu de unde sa incep...acum vreo trei saptamani eram cu Ralu la Bruxelles si ne gandeam sa ne luam bilete pentru acasa. Ne-am tot uitat noi pe toate site-urile - biletele relativ scumpe, avand in vedere faptul ca se apropia Pastele. Auzise ea ca s-a bagat Ryanair pe Budapesta, asa ca ne-am gandit ca nu ar strica sa luam in considerare si varianta asta. Surpriza: 4,99 euros/ persoana :)) N-am stat pe ganduri nici o secunda ! Nu ne gandisem insa la restul drumului.....................:)) Da' mama are o vorba "Cand esti tanar, poti sa calatoresti in orice conditii..." :)) Ei bine, iata-ne pe noi doua, dupa 2h30 de zbor - timp in care am jucat UNO cu niste tinere sperante belgiene - asteptand autobuzul care mergea spre Cluj. Ca tot omu', cand am vazut ca sunt peste 20 de grade, ne-am luat cate o cafea din aeroport si ne-am intins pe iarba din fata - la soare. Dupa vreo juma' de ora, au aparut doi politisti care se uitau suspect la noi, iar cand au vazut ca nu le fumam iarba - au plecat :)) Drumul spre Cluj a fost...incerc sa caut cuvintele care sa il descrie cel mai bine ... ca o gaura neagra in timp si spatiu. Am facut 9h ! Trec peste detaliile de genul caldura mare, mon cher! si personajele pe care Caragiale le-ar ravni din strafundul constiintei - care sunt totusi oameni si binevoiesc sa circule cu acest mijloc de transport in comun ... atmosfera era de nedescris :)) Oricum, se spune ca pentru lucrurile bune merita sa astepti in viata, asa ca...dragul meu Cluj, sper sa apreciezi efortul :) Asadar si prin urmare de joi pana duminica am batut Clujul la pas si imprejurimile - daca nu ati fost la Gilau nu se pune. Acolo l-am cunoscut pe Sam, un tip tare haios, care mi-a spus ca are un blog. Daca sunteti vorbitori de limba lu' domnu' Shakespeare - voila de vezi ce are el de zis in legatura cu ce ne-a fost si noua dat sa vedem...

Si de duminica seara iata-ma la Brasov :) Eu tot uit ca 300 km se fac in 6h in Romania, nu intr-o ora jumate. Calatoria cu trenul prin Romania pare una initiatica, ca in basme...

Eh, macar am avut timp sa ma gandesc...si sa ma gandesc...si sa ma tot gandesc ca dupa o ora mi s-a terminat bateria la laptop si ciuciu priza. Nici macar la clasa I - bine, eu calatoream la clasa a II-a, dar as fi comis o infractiune daca stiam ca pot sa ma uit in continuare la mad men fara sa raman cu buza umflata in mijlocul episodului. Si afara ploua...si eu ma tot gandeam...si mi-am amintit ca am Ipod-ul la mine si era - slava domnului - incarcat! Macar muzica sa ma salveze! (pentru ca mi-am dat seama ca nu sunt mereu prietenoasa - la un moment dat s-au mutat doua doamne cu mine in compartiment si una dintre ele tare avea chef de vorba - insa nu-mi dau seama despre ce puteam discuta cu ea...asa ca...am fost nepoliticoasa si ... ati inteles...ipod-ul e raspunsul).

Un gand.

Cele mai frumoase lucruri apar in viata noastra atunci cand ne asteptam cel mai putin :) Si atunci cand apar, trebuie doar sa le lasam sa isi faca loc putin cate putin...

Asa ca azi iti spun: bine ai venit ! :) 

O saptamana cu soare :)

Acum vreo zece minute - uitandu-ma afara la soarele primavaratic - am vrut pur si simplu sa inchid calculatorul cu tot ce aveam deschis, sa iau o carte si sa ma duc sa citesc in parcul de langa. Ceea ce o sa si fac de fapt dupa ce termin de scris, pentru ca inca o data, pentru a mia ora, am vrut sa scriu, ma stresa deja sa vad ca ultimul post e din februarie :)

Azi sunt fericita :) E o fericire solara...

De fapt saptamana mea a inceput foarte bine :) Luni, pe la pranz, m-au sunat Alina si Fab - tocmai ajunsesera din Romania, aveau zborul spre Franta in cateva ore. M-au intrebat in cat timp pot sa ajung la gara de sud, de unde urmau sa ia busul spre aeroport. Fara sa stau prea mult pe ganduri, am tras ceva pe mine, m-au urcat in metrou si uite-ma cu ditamai zambetul :) Nu-mi venea sa creeeeeed :) Pentru ca deja ajunsese busul si era tarziu, m-am hotarat sa merg cu ei pana la poarta de imbarcare (merci, Fab :) ). Era cald afara, soare, drumul a fost o intreaga poveste, stiam ca timpul e scurt asa ca fiecare spunea ce mai e nou, am ras o gramada, m-am simtit atat de bine, mi-au facut ziua mai frumoasa! :) Alina e deja insarcinata in 4 luni 1/2 - si am vrut sa stiu totul despre sarcina, greturi, pofte, ecografii, absolut TOT - pentru ca inca imi pare rau ca sunt asa departe in perioada asta frumoasa a vietii ei. Iar ma simt fericita si norocoasa ca am legat prietenia noastra atat de sincera si frumoasa si ca mereu, de fiecare data cand ne vedem - e ca si cand nu ne-am despartit niciodata. Zic asta pentru ca atunci cand eram cu totii la Montpellier nu cred ca era zi fara sa ne auzim macar la telefon, daca nu reuseam sa ne si vedem :) E inutil sa spun ca la intoarcere eram inca fericita si de la gara pana acasa m-am hotarat sa merg pe jos, era tare frumos afara, un timp perfect pentru visare...

Incepe un nou capitol.

Cele mai dure critici, dar si cele mai bune si mai din suflet sfaturi au venit intotdeauna de la frate'miu. Daca a contat vreodata o parere, dupa a alor mei, a fost a lui. Uneori chiar inaintea lor, pentru ca parintii, mai ales de la o varsta incolo, devin atat de ingaduitori si intelegatori si buni, incat - pentru ca iti doresc tot binele din lume, poate mult prea mult - nu mai reusesc sa fie pragmatici si uita sa te mai si certe - in schimb te mangaie mereu cu vorbe bune, hrana pentru suflet. Intotdeauna cand a fost vorba de luat decizii in viata mama mi-a spus mereu "fa ceea ce simti ca trebuie sa faci". Si intr-adevar, atunci cand fortam lucrurile rezultatul nu e niciodata satisfacator. "Daca vrei sa vii acasa, o saptamana, o luna, vino. Mami te asteapta" Acasa, pentru mine e cumva sinonim cu momentele din viata fara griji. Si asa si e. Doar ca nu pot ramane niciodata prea mult, mereu simt nevoia sa o iau din loc. Romania, pentru mine, nu mai e de mult o optiune. Din pacate. Dar asta e, m-am obisnuit cu gandul ca sunt prin lume hoinar, vorba aia. De ceva timp incoace ma framanta un gand, mai mult un sentiment: acela ca trebuie sa iau o decizie importanta anul asta. La birou am un caiet pe care tot scriu franturi din ceea ce simt, exact asa cum imi vin in minte, amintiri, intamplari - si caut adanc ca sa-mi dau seama ce vreau fac in continuare. E o fraza pe care o am mereu in minte (mai nou si pe caiet :) ) "Cand nu mai stii incotro sa o apuci, aminteste-ti ultima data cand te-ai trezit cu zambetul pe buze, fericit ca e o noua zi, o alta dimineata frumoasa. Aminteste-ti de unde veneau calmul, pacea, linistea..." Acum zambesc singura, pentru ca stiu exact care a fost dimineata asta. Dar e atat de departe si ca timp, dar mai ales ca spatiu...si parca mi-e si frica intr-un fel sa ma gandesc cum ar putea fi, daca ar fi...sa ma intorc acolo. La dimineata aia....:)

"Iata ce vom face cu natura Divina a omului, o vom ascunde in adancurile fiintei lui..."

- Ce vrei sa te faci cand o sa fii mare?
- ... Om. Acum sunt un om mic, dar mai tarziu vreau sa fiu tot Om. Unul mai mare...

Si pentru ca tot veni vorba de oameni, mi-am amintit ca intr-o zi am citit fragmentul asta undeva si mi-a ramas intiparit in minte...

"O veche legenda hindusa povesteste ca pe vremuri toti oamenii erau zei, dar au abuzat de divinitatea lor si atunci Brahma a decis sa le retraga natura divina si sa o ascunda undeva unde oamenii sa nu o poata gasi. Zeii mai mici au propus atunci sa ascunda natura divina a omului in pamant, dar Brahma le-a spus "Nu, nu e destul, atunci cand vor sapa pamantul o vor gasi." Atunci zeii au sugerat sa ascunda natura divina in adancul oceanului. Dar Brahma le-a raspuns din nou "Nu, pentru ca mai devreme sau mai tarziu oamenii vor explora adancurile oceanelor si intr-o buna zi o vor gasi si o vor aduce la suprafata." Atunci zeii mai mici au spus "Nu stim unde sa o ascundem, nu pare sa existe pe pamant sau in apa un loc in care omul sa nu ajunga intr-o zi." Atunci Brahma le-a raspuns "Iata ce vom face cu natura Divina a omului, o vom ascunde in adancurile fiintei lui, este singurul loc unde nu se va gandi niciodata sa caute." Legenda spune ca din acel moment omul a facut inconjurul lumii, e explorat, a escaladat, s-a scufundat, a sapat - in cautarea unui lucru care se gaseste deja in el insusi...

Si pentru ca azi am regasit una dintre melodiile pe care le ascultam sambata la mare...

"Cand ai ars ultima oara?"...

...e titlul unui articol pe care mi l-a trimis Maria anul trecut si pe care l-am regasit astazi, intamplator. 

Mie mi-a placut foarte mult, asa ca vi-l recomand si voua.

Asadar..."Cand ai ars ultima oara?" 

Ostende. Si mult soare :)

Am ajuns acasa de vreo ora si am sentimentul ala ca sunt obositaaaa, dar fericita! :) 

Povestea a inceput ieri seara...sau ma rog...vorba vine. Am dormit la Ralu dupa ce am ratat de aproape un concert de jazz intr-o librarie italiana (stiu, numai noi putem gasi evenimente de genu' asta...). Dupa am incercat sa ne uitam la "Eat, pray, love" (nu stiu cum se face, dar mereu raman in urma cu filmele...reusesc mereu sa le vad ani buni dupa ce au iesit in cinema :)) ) - zic am incercat, pentru ca am adormit la mijlocul filmului, adica in jur de 23h. Seara am zis ca daca e frumos de dimineata si soare mergem undeva. Oriunde, numai sa fugim departe! Pentru ca de mult tot zicem ca vrem sa evadam din Bruxelles-ul asta urat si poluat si nu prea reusim. Asa ca pe la 9h, dupa muuuuult somn simt ca ma bate cineva pe umar, tragand in cealalta parte de perdea si aratandu-mi soarele :) Eu tocmai visam ca aveam un pisic in brate si ca ii cautam mamica si un motan imbracat cu o fusta de tiganca ca sa para fetita a venit sa il revendice si eu l-am intrebat pe matzul mic in franceza daca aia e mamica lui (pentru ca motanul, in visul meu, nu vorbea franceza) si a dat din cap ca nu :)) Asa ca l-am trimis pe motan la plimbare. Pentru ca eram proaspat trezita din somn mi-am amintit perfect visul asa ca i l-am povestit si Ralucai si radeam amandoua ca toantele si ne intrebam care e semnificatia visului :)) Dar sa nu deviem de la subiect :) Asa...recapitulez: sambata dimineata, noi odihnite, soare, zambete, vis frumos...sau ma rog, hai ca nu revin la vis. Soare. Planuri. Mergem sa ne luam micul dejun. Unde sa mergem, unde sa mergem? Undeva in natura...vorbim si cu Alexandra si ne gandim sa ne dam intalnire la gara si ca vedem acolo mai bine. La gara eram ca trei copii, ne tot uitam pe lista de destinatii...am vazut noi undeva scris Ostende si Alexandra a strigat ca in filme "Daaaaaaa, la mare ! Ostende e la mare! Hai sa mergem la mare!" :)))) Si iata-ne la coada de bilete, doar ca...........trenul pleca in patru minute :)) Stiam eu ca se pot cumpara bilete si din tren asa ca am fugit repede spre peron. Dupa cinci minute vedem ca toata lumea incepe sa fuga de acolo de parca cineva pusese o bomba!...un nene anunta ceva in flamanda. Evident, inca nu inteleg limba asta dupa care ma omor :))  Pana sa inceapa si versiunea in franceza, ne-am dat seama ca se schimbase peronul. Ce simpatici sunt belgienii astia! Nici tigancile alea de cerseau pe acolo nu si-au dat seama ce ne-a lovit! Eram ca oile gonite prin gara...nu, ca va zic eu! Noi, oamenii, suntem ciudati tare! 

Intr-un final, a venit si trenul, am prins si locuri bune - totul tine de lucrul in echipa :) Aveam emotii in tren, nu mai fusesem la mare de mult...de fapt ultima data cand am vazut marea eram in Venezuela :) Marea Caraibelor hahaha ce bine suna! :) Dar nici cu Ostende nu mi-e rusine! Mi-a placut tare mult...ne-am plimbat pe dig, am mers prin nisip, ne-am oprit sa bem o cafea pe o terasa unde puneau muzica buna...si ne-am si bronzat putin :)
Si cand stateam eu asa pe terasa cu ochii inchisi respirand aerul sarat si curat de mare ma gandeam iar cat sunt de norocoasa si ca ar trebui sa multumesc in fiecare zi pentru oamenii frumosi pe care ii am langa mine...

Asa ca azi, multumesc, iti sunt recunoscatoare. Pentru tot. 

Dor de duca...

...e fraza zilei :)
La Bruxelles au fost azi vreo 10° (adica cu vreo 20° mai mult decat saptamana trecuta...) si am zis ca n-ar strica sa ies la o plimbare la pranz. Numai bine: m-a sunat Alexandra ca sa mancam impreuna, asa ca ne-am luat cate un sandwich si-am stat la povesti pe banca in parc, in fata unui lac. Batea un vant primavaratic, poate putin prea racoros inca, dar placut. Si era soare. Si aer curat. Si tare bineeeeeee! Si am povestit despre copilarie si momente fericite, asa ca astazi...stare de bine :) Ceea ce va doresc si voua :)