trist, dar adevarat

Imi cer scuze, nu e cu siguranta cea mai buna fata pe care o am zilele astea, mai am doua saptamani si predau memoriul, adica lucrarea mea de master1. Evident, mai am o gramada de lucru si in fiecare zi imi spun aceeasi chestie: data viitoare te apuci din timp ! In rest, toate bune si frumoase, asa cum v-ati obisnuit: soare, mare, terasa, cald, muuuuulti studenti, iubire in aer, eu inchisa in camera. Peste vreo cateva saptamani vine si mama si asa cum i-am promis dupa 21 iunie "batatorim" drumul spre plaja! E singura chestia care ma motiveaza ! Ahhh ar mai fi ceva: mi-am luat deja biletul de avion pentru Romania dus-intors, dar datele raman surpriza :)

Revenind la tara mama, iar imi dau seama ca Romania a devenit pentru mine destinatie de vacanta si pe bune, ce ma bucur ! Adica nu ma bucur, ca m-as duce oriunde altundeva, dar inca ma leaga pseudo-sentimentul ala - de fapt nici macar patriotic - asa, mai mult nostalgic de reintoarcere la origini. Mai citesc din cand in cand presa pe net, si sincer! Eu ma mir ca n-a inceput inca o revolutie ! Cum sa furi dom'le din buzunaru' bugetarului 25% din salariu (inclusiv in cazul salariului minim pe economie, care sincer poate par ignoranta, dar cred ca se invarte la cca 200 euro)? Si oamenilor care abia au ce manca 15% din pensie? Romania, m-am tot gandit eu asa la drum de seara, daca ar fi s-o personalizam ar fi o curva penala fara demnitate, imi cer scuze pentru expresie! Adica ia banii dintr-o parte, in loc sa faca ce trebuie, ii baga in buzunar si-si cumpara ea asa pentru suflet: masinute, casute, yachturi, si cumpara multe ca dé! daca intr-o zi n-o sa mai mearga treaba, ea doar n-o sa circule cu "trolebuzu' "... Si mai sta ce mai sta, cand vine vorba de dat socoteala, incepe iar sa se milogeasca si daca vede ca nu merge, pai stai asa ca baga ea mana in buzunaru' omului, nu-i problema! Si cu zambetu' pe buze daca trebuie, cu discursuri pompoase care nu mai inseamna nimic oricum pentru nimeni! Vreau sa stiu si eu cine mai asculta azi minciunile politicicoase? Sincer! 

Romania e exact omul ala care apare mai devreme sau mai tarziu in viata tuturor: care iti cere bani si n-o sa ti-i dea niciodata inapoi, care indiferent de decizia luata, habar n-are ce inseamna sa si-o si asume, care atunci cand face o afirmatie, oricare ar fi ea, pur si simplu dupa ani de indurat aiureli trece pe langa tine ca si cand n-ar exista! Care pur si simplu n-are demnitate! Si cel mai trist, care, atunci cand greseste, ii arata cu degetul pe ceilalti! 

Eu vreau sa vad un grup de oameni destepti care sa i-o traga pe la spate, asa-ntro zi, exact cum merita! 

Altfel, hai ca ma intorc la memoriu si la viata asta grea in tara vitrega!

N-o fi nici Franta perfecta, dar are ceva pus deoparte: bun simt! mult ! 

O seara faina ! 

Idylle En Ville

Noul meu blog despre pasiune, moda, fotografie, Montpellier...nu va spun mai multe, va las pe voi sa-l descoperiti! Idylle En Ville 

PS: Din pacate, acolo voi scrie mai mult in franceza, dar pentru toti cei care ma vizitati, ramane valabila si adresa aceasta, e de suflet :) 

O seara faina! 

Oren Lavie 'Her Morning Elegance'

Great song! 

prima plaja pe anu' asta

Saptamana asta am dat prima tura la plaja, mi-era dor de muream ! si tot ziceam ca ma duc, si ma luam mereu cu altceva...pana intr-o zi cand am pus piciorul in prag! in autobuz de fapt :)) hai ca pun cateva poze, emotiile nu se pot descrie in cuvinte :) 

Are si marea asta ceva al ei, pus de-o parte! :)

"Modelul meu"

La un moment dat, cand plecase Anya din trupa Hi-Q, acum vreo doua luni (parca :)), postasem un comentariu la unul dintre posturile de pe blogul lui Mihai, si acum, recitindu-l, am avut chef sa il postez.  Iar astazi, nu ca sa imi dovedeasca mie (pentru ca evident eu nu numai ca il cunosc, dar il si simt si intr-un fel a fost modelul meu atatia ani...), fratele meu a lansat un proiect pentru voi, tinerii din Romania! Va las pe voi sa vedeti ce si cum. 

Aveti mai jos postul de acum doua luni :

"Nu stiu daca sa rad sau sa plang…
Mi se face mila de cati oameni ignoranti exista in Romania si stau sa ma gandesc la “profilul” celor care incearca sa-si exprime frustrarea pe diferite bloguri..sunt oameni simpli, care au in vocabular maxim 1000 de cuvinte, oportunisti, care abia asteapta sa fie bagati in seama si atunci incep sa judece si sa arate cu degetul, ignorand multe detalii, oameni care in viata de zi cu zi nu fac nimic sau atunci cand o fac raman mereu in umbra…
Pe Anya n-am apucat sa o cunosc, poate pentru ca a plecat prea repede din trupa (:D) si dupa calculele mele, daca era un om cu coloana vertebrala si daca sustine intr-adevar ceea ce declara, trebuia sa plece exact acum 1 an si 10 luni, cu capul sus si dornica sa munceasca singura pentru o cariera solo. N-a fost sa fie asa. Si nici n-o judec. Sunt milioane ca ea in toata lumea care se prostitueaza (fie ca e vorba de industria muzicala, orice alta industrie sau viata privata) si care au impresia ca asta e cheia succesului…Ceea ce n-au invatat fetele astea e ca atunci cand obtii ceva foarte usor, fara prea multa munca, din pacate risti sa il pierzi la fel de usor sau sa nu tii pasul…
Pe Mihai (care intamplator mi-e si frate;)) si pe Florin ii cunosc cam de cand m-am nascut. Ei aveau 16 ani, eu vreo 10. Nu intelegeam prea multe pe vremea aceea, dar imi amintesc ca pentru primul negativ Mihai si-a vandut cortul, la care tinea super mult. Atunci parea o gluma, tata nici nu voia sa auda. Pentru el scoala era inainte de toate. Si asa a si ramas, doar ca ei s-au luptat singuri, punand de o parte alocatiile (stiu ca unele “pisi” habar nu au ce e aia!) si facand sacrificii pe care multi nu le-am fi facut la 17-18 ani. Au trecut prin multe impreuna, au crezut in ceea ce aveau de la bun inceput si au continuat atunci cand altii s-ar fi dat batuti. Au muncit. Mult. Pentru ca dincolo de ceea ce vedem pe scena sau la televizor, e multa munca! Mai mult ca sigur au fost momente grele, dar compensau cu cele de fericire. Si-acum imi amintesc cand a iesit “Nu pot face nimic” pe locul intai la Radio Brasov ei eram cu totii adunati la noi in sufragerie ca sa sarbatorim. Era acum mai bine de zece ani!
Eu nu pot sa-mi dau seama cum il vad ceilalti pe Mitza, chiar nu pot. Pentru mine, inainte de toate, e un Frate. Si stiu ca fara el as fi fost poate de mult ori pierduta. Nu i-am spus-o niciodata, dar de multe ori il dau exemplu si nu neaparat pentru ca-mi e frate, ci pentru ca e un om deosebit. E responsabil, charismatic, gaseste solutie la orice problema si mai mult, stie cum sa spuna lucrurilor pe nume. Oamenii care il cunosc cu adevarat stiu treaba asta. Si mai stiu ca nimeni nu e perfect, chiar nici el. Si fac un pariu: ca daca ar trai in orice tara civilizata din lumea asta, n-ar avea parte de atata nesimtire din partea ignorantilor de care vorbeam mai sus! Si mai fac un pariu…dar pentru asta fiti pe faza la Dan Diaconescu ! 
o seara buna!
si cititi mai mult! nu cancan si libertatea! carti adevarate! o sa va deschida mintea!"

Spirito eco

Joia trecuta. Eram in statia de tramvai. Chill, cu castile in urechi. Langa mine, stand jos, o doamna la vreo 40 de ani. Parea ok. Pana la un moment dat cand isi scoate portofelul LV din geanta, scoate niste hartii, le rupe si le arunca pe jos. Cosul de gunoi era la exact un metru de noi! Eram exact in fata ei si fara sa-mi dau seama ma uitam urat de tot la ea, la hartiile de pe jos, la gestul ei de toata jena. Am momente in care tin toata ura asta in minte, pentru oamenii ignoranti, imi zic mereu in sinea mea ca de fapt nu merita, ca oricum n-ar intelege nimic. De data asta am vrut sa-mi dovedesc teoria si fara sa revad scena de zece ori in fata ochilor mintii inainte sa se intample, intrebarea a venit de la sine ca si cand pentru cateva secunde intrase altcineva in corpul meu "de ce aruncati hartiile pe jos?", reactia a fost exact cea la care ma asteptam: "dar cine sunteti dumnavostra sa-mi spuneti asta?", la care eu, in secunda urmatoare "eu nu conteaza cine sunt, sunt un nimeni, dar Planeta e a noastra, a tuturor!" Evident, s-a ridicat enervata si s-a dus la cativa metri mai incolo. Iar eu ma simteam ca omul care a spus cel mai mare cliseu ever, dar din suflet! Ea n-a inteles nimic din toate treaba asta cu Planeta, eu am zambit in sinea mea si mi-am promis sa fac selectia pentru gunoi si la sticla, deocamdata ma rezum la carton si plastic! Asta asa, pentru oameni ca ea, stiti voi legea compensatiei in natura :) 

O saptamana excelenta, fara gunoaie pe jos! 

Joyce Jonathan "Pas besoin de toi" (Clip Officiel)

one of the best japanese piano player - Ryuichi Sakamoto

Si ce ne facem?

Ok, zilele astea mi-am dat seama ca sunt intr-un moment al vietii destul de dubios. Nimic grav. Ascultati doar povestea. Pana nu demult eram in Licenta, viata frumoasa, traiam ziua de maine ca si cand ar fi fost ultima, imi petreceam timpul visand, oftand, iubind cu pasiune. Astazi Master. Primul an de master, care o sa se termine in cateva luni. Ok, memoriu, proiecte bla bla. But what's next? Ok, anul doi de master, care presimt ca o sa treaca si mai repede decat anul asta. Si dupa aia? In afara de faptul ca absolut toata lumea ma intreaba ce urmeaza sa fac, absolut toata lumea, incep sa ma intreb si eu. Raspunsul e totusi simplu si-mi vine in minte instantaneu: habar n-am. Daca ma intrebai acum cativa ani ce vreau sa ma fac cand sunt mare, in nici un caz nu-mi imaginam ca o sa fiu in Franta, ca o sa am iubit gabonez si ca o sa fie soare mai mult de 300 de zile pe an! Asta sunt eu. Exista cam doua tipuri de oameni de varsta mea, maxim trei. Cei care au stiut dintotdeauna ce urmeaza sa faca, din motive genetico-familialo I don't know...de exemplu, "tata e medic, o sa fiu si eu medic", ceea ce e super ok, daca devine pasiune cu timpul, daca nu, nasol. Semi-rebelii, care, chiar daca "tata e doctor", ei nu! Au facut exact pe dos, s-au apucat de trei facultati si n-au terminat-o pe niciuna, si acum sunt renegati de familie si vecini. Si mai sunt oamenii ca mine, care n-au avut nici in clin, nici in maneca cu pasiunea parintilor. (la mine respectiv, tot ce inseamna domeniu' stiintific, mama economist pana in panzele albe, expert contabil tot ce va puteti imagina, tata inginer servind o tara intreaga pe vremea comunistilor si aducand pasiunea in sanul familiei, singurul dulap de el din camera e plin de suruburi, piulite, magneti si alte chestii de care ma loveam mereu cand eram mica si nu prea intelegeam care e treaba). Evident, impreuna cu fratele mai mare, am luat-o pe caile literare, el la sectia de engleza cu cateva generatii inaintea mea, eu la franceza. Acelasi liceu, acelasi troleu, vorba aia! Noi suntem adevaratii rebeli, ne-am ales singuri soarta si ne-o asumam! Norocul nostru cel mai mare e ca parintii nu ne-am zis o singura data "fa-te economist" sau "fa-te inginer", de parca as putea eu sa ma fac singura, cand am fugit o viata intrega de tot ce inseamna matematica, fizica, chimie si alte poezii. Nu s-au lipit domne' de mine! Eu am vrut sa fiu spirit artistic, boem! Si uite unde am ajuns, sa nu stiu ce-o sa fac intr-un an jumate. Da' ce ziceti voi ca exista destinul? In care eu cred asa intr-un fel sau altul. Adica ce m-o fi adus el aici pe mine, la 3000km departare de casa? Ca sa-mi arate marea mediterana? Pai nu, ca puteam sa vin in vizita! Ca sa-l cunosc pe Firmin? Pai puteam sa cunosc eu si pe altcineva si nu muream! Ce-o fi? O fi ceva pus deoparte pentru mine si inca nu se arata? Pai mai bine ca nu se arata, stai asa sa termin si eu cu scoala asta, ca sa vad ceva mai clar lucrurile! In alta ordine de idei, nu stiu ce urmeaza. Eu am mers mereu pe principiul ca oricat de multe planuri ti-ai face in viata, un singur moment poate sa ti-o schimbe la 180°. (era sa zic 360° da' macar atata matematica stiu si eu ! a naibii auto-ironie!). Asta nu inseamna sa nu facem nimic si sa asteptam momentul ala. In sensul asta nu merge. Destinul trebuie fortat din cand in cand, dar nu prea tare, ca vorba aia "ai grija ce-ti doresti ca s-ar putea sa ti se intample!" :) 

Surpriza!

Saptamana trecuta fusese asa de frumos, incat eram convinsa ca o sa vina primavara. Astazi, adormisem pe canapea dupa'amiaza si m-am trezit pe la vreo 19h buimaca. Credeam ca visez, dar am stat asa cu nasu' lipit de geam vreo cateva minute, l-am chemat repede pe Firmin ca sa vada si el si ne minunam amandoi: ninsese ca-n filme! De fapt nu, ca la Brasov! :)) Acum intrebare intrebatoare...la meteo au anuntat cod portocaliu pana maine seara: o sa iasa cineva din casa? S-au inchis scolile? Bibliotecile? Nu de alta, dar maine am cursuri si si un proiect de predat si prezentat miercuri. Probabil ca maine o sa ma trezesc totusi ca sa vad daca o sa circule tramvaiul. Stiu, suna ciudat, la Brasov suntem obisnuiti cu zapada din belsug, si nu inchid astia scolile nici daca sunt -30°. Tocmai am avut un flashback din liceu cand, ca sa nu mor de frig, aveam asa pe mine: strampi grosi (de la 200DEN in sus), colanti, pantaloni si pantaloni de ski. Plus vreo 3-4 perechi de sosete, dintre care una din lana. N-a fost chiar cea mai chic tinuta, dar instinctul de supravietuire m-a cam facut sa-mi iau tot ce aveam mai gros pe mine! Evident, aici nu am nici sosete de lana, nici pantaloni de ski, dar nici nu cred ca e atat de frig afara ! Astept totusi ziua de maine ca sa vad ce surprize imi mai rezerva!