liniste. si bine.

Linistea sufleteasca vine cu siguranta din lucruri mici: o melodie frumoasa, o carte buna care te pune pe ganduri, o raza de soare care apare in viata ta atunci cand ai mai multa nevoie, o floare primita atunci cand te astepti mai putin, ceva bun atunci cand ai manca ceva si nu stii ce, un prieten vechi pe care nu l-ai mai vazut de mult. Sunt atatea lucruri care ne fac viata mai frumoasa...
De la un timp incoace imi las viata sa curga frumos, in armonie cu natura si fara sa ii impun nimic: nici un ritm, nici o bariera. Accept tot ceea ce este natural cu seninatate. Uneori, oamenii ma intreaba ce mai fac si le raspund frumos ca sunt bine si iubesc, adica sunt Iubire. E greu de inteles si ne ia timp ca sa realizam ca iubirea exista in noi, nu avem nevoie de artificii ca sa o simtim, nici de alte persoane. Iubirea e stare de bine orice s-ar intampla.
Acum vreo doua saptamani ma intreba Raluca daca sunt indragostita. I-am zambit si i-am spus ca da, de viata.
Totul se inampla cu un scop si astazi stiu si simt intr-un fel ca viata m-a adus in Bruxelles ca sa o cunosc pe Ralu. Gandim la fel, respiram la fel, iubim la fel, avem atat de multe lucruri in comun incat prietenia cu ea nu ma face decat sa cred ca exista un Dumnezeu acolo sus care are grija de noi si de planurile noastre de viitor, chiar si de cele inca negandite, neimaginate. Atunci cand avem inima deschisa nu ne ies in cale decat oameni buni, oameni blanzi si iubitori. Ceilalti sunt doar trecatori.
Astazi, Ralu, iti multumesc ca existi si ca alaturi de tine am mai descoperit o parte din Omul care sunt, din Omul care esti. Ceea ce urmeaza nu poate fi decat mai bine, mai frumos si exact cum spuneam si ieri fiecare etapa a vietii trebuie vazuta asa cum este, adica trecatoare.
Trebuie doar sa credem.

o minune pe zi si un zambet la fiecare minut

In fiecare zi se intampla lucruri frumoase. In fiecare zi se intampla minuni.
Nu stiu cu ce sa incep, pentru ca mi s-a intamplat o chestie aproape magica acum cateva zile...ma taraiam cu un ditamai bagajul pe la metrou - adica abia coborasem cateva trepte - cand, din senin, apare un domn langa mine, imi ia geanta uriasa pe umar si ma intreaba in ce directie vreau sa ma duc. Eu tot insistam ca e grea, el zburda cu ea de parca era un fulg. E greu de descris ce-am simtit in momentul acela.
Era parca rupt din alta lume, parea un om fara varsta...avea o cipilica pe cap, niste haine parca trecute de vreme si o privire de inger la propriu, i se citea bunatatea in ochi. In timp ce coboram scarile, se auzea metroul. Asa ca am fugit amandoi pe scari, mi-a lasat bagajul in metrou si a plecat zambind inapoi spre iesire, dupa ce i-am multumit de vreo cateva ori. E inutil sa spun ca aveam un zambet tamp si ca mi-a luat ceva timp pana sa ma dezmeticesc, aveam un sentiment de bine si multumeam cerului ca inca mai sunt Oameni pe pamant. Cert este faptul ca nu as putea sa il mai recunosc acum, caci nu m-a marcat el in sine, cat sentimentul pe care mi l-a dat si aparenta lui angelica, venita parca dintr-un loc demult apus.

Duminica, zi de dor

Cred ca din cand in cand ni se face dor de cate ceva. Azi de exemplu m-am trezit cu dor in suflet. De ce? De cine? N-as putea sa spun. De senzatii mai mult, de sentimente...dor de condus masina kilometri buni vara, in drum spre mare, de oprit si cumparat cafea si de rontait, de ras incontinuu, dor de aer sarat, dor de stat la povesti cu mama, dor de inchis ochii si zambit fara motiv, dor de muzica buna pe terasa in luna mai, cand era deja timp de stat la soare, dor de mers la Brasov la munte si de zacut in mijlocul pustietatii, in liniste deplina, departe de oras, dor de vorbit cu florile de pe terasa, dor de...tot ce nu pot avea azi, acum si as vrea sa am.

London

De ieri de cand m-am intors din Londra am sentimentul asta de indragosteala. Nici nu stiu cum sa-l explic si nici nu pot sa-mi dau seama care e cauza exacta. Cred totusi ca e asa un amalgam de intamplari si stari de spirit care s-au insiruit...e placut.
In primul rand, am avut parte de mult soare, lucru care ma face mereu sa simt ca traiesc. Londra, in esenta lui - pe care nu stiu de altfel daca am descoperit-o - e un oras superb, plin de parcuri si verdeata, relaxat. Pe mine m-a cucerit. Am stat la prietena mea din copilarie, Ana, si mi-am dat seama cat de mult am crescut, cat ne-am maturizat si ca de fapt astazi (wow) suntem femei. Si ma bucura tare mult sa vad ca ii merge bine si ca-si traieste viata in armonie.
Ieri pe drumul de intoarcere am avut timp sa ascult muzica, sa privesc pe geam vreo cateva ore...era atat de placut, era soare, era bine. Am revazut culorile naturii la apus, simteam in inima bucuria unui copil si mi-am amintit cat sunt de frumoase emotiile si cate sentimente pierdem atunci cand ne facem griji marunte in loc sa apreciem ceea ce avem, bucuria sincera.

vesti

Pentru cei care se intreaba ce-am mai facut in ultima vreme...well...o gramada de chestii.
In primul rand m-am mutat la Bruxelles ai am inceput sa lucrez. Si n-am mai scris de cam multicel, cu toate ca aproape in fieare seara am cate o idee despre ce as asterne aici, pe hartia virtuala. Dar raman cu gandurile si intamplarile de peste zi si in loc sa scriu prefer sa beau un ceai, sa citesc o carte sau sa dorm. Sau pur si simplu sa stau la o poveste cu colegele (cele noi) de apartament, de care sunt foarte incantata, pentru ca sunt niste fete foarte faine! Acasa nu avem internet, ceea ce sporeste imbunatatirea relatiilor noastre umane - adica gatim si mancam impreuna, bem cate un vin, ne uitam la filme, facem planuri de viitor si povestim cate-n luna si-n stele. Si dupa cum bine stiti, femeile au MEREU cate ceva de povestit, asa ca nu avem cum sa ne plictisim. Mi-era sincer dor de stat asa intre fete, e genial!
In afara de asta, la Parlament a fost o perioada foarte incarcata, am avut doua evenimente in aceeasi saptamana: s-a lansat Adevarul International, la care Daciana a fost gazda si am avut o expozitie foto "Salvati Delta Dunarii". Dar pe langa fuga si nebunie si modificari de ultima ora - pentru ca asta implica organizarea evenimentelor - a fost chiar okey. La lansarea Adevarul am avut parte si de un mini-conert Guess Who la final si de soprana Alexandra Coman, care are o voce uluitoare.
In rest, am colegi misto si tineri, ceea ce ma ajuta sa trec peste vremea de exceptie din Bruxelles. Exceptia e evident, atunci cand e soare...din pacate. Astazi, de exemplu, e una dintre zilele fericite, dar prea putine. Ca sa-mi placa si mai mult la birou, ieri am cumparat o floare in ghiveci, pe care o ud in fiecare zi. Nu stiu ce o sa se intample cu ea saptamana viitoare, caci avem liber, dar ma gandesc sa o duc acasa, ca sa aiba fetele grija de ea. Pentru ca eu o sa plec, o sa parasesc Bruxelles-ul pentru cateva zile. Aveam nevoie.
Acum doua week-enduri am fost la Amsterdam la prietena mea, Diana, si mi-a placut tare mult, am tot vrut sa pun si cateva fotografii. In curand. Probabil dupa mini-vacanta de saptamana viitoare :)
In alta ordine de idei sunt bine, incerc sa ma obisnuiesc cu noua viata, fac pasi mici, dar siguri. Imi lipsesc cateva lucruri, imi lipsesc stabilitatea pe care o aveam inainte, dar pe care incep sa o construiesc aici, ca in orice inceput de drum si soarele din belsug pe care il aveam in sudul Frantei.
Mi-am propus intr-o zi, asa in gand, ca oriunde m-ar duce viata, sa fie un loc cald. Poate nu chiar acum, dar cat de curand.

O zi magica!

:)

Nicu Alifantis- Ce bine ca esti!

Criticul.ro

Radu Paraschivescu, fost coleg de liceu si foarte bun amic de'al Omului (subsemnatul om) si-a lansat un site nou: Criticul, foarte tare cum s-ar spune! Un stil cu totul si cu totul paraschiveschian, pe care l-am simtit din primele acorduri ;)
Stiti vorba francezului "âmes sensibles s'abstenir", adica mai pe sleau astia sensibilosi nu va aruncati cu capul inainte ca s-ar putea sa va prindeti urechile!
Bafta mare, Radule! Si la mare mare ! :)

Despre Om, despre mine.

Ma consider un om liber.
Poate si din cauza faptului (sau gratie mai degraba) ca niciodata nu am facut lucrurile pentru ca TREBUIE sa le fac, ci pentru ca vreau si pentru ca imi place. Unii ii spun hedonism, "conceptie etica conform careia scopul suprem al vietii este placerea". Si pana la urma nu e nimic gresit in asta, adica viata in esenta ar trebui sa fie fericire constanta, implinire, stare de bine, pentru simplul fapt ca existam. Mai mult decat atat, ar trebui sa multumim pentru asta in fiecare zi. Nu e nimic gresit de altfel, pana nu ne dam cu capul de realitate. O realitate construita de alti oameni, de niste reguli ale societatii pe care alegem sau nu sa le respectam. Facem sau nu parte din gloata. Cam asta ar fi problema, intrebarea. Iar astazi incep sa mi-o pun mai aprig decat in alte momente ale vietii.

Din cand in cand imi exprim punctul de vedere despre viata si in ultima vreme am tot auzit chestii de genu' "ehhh tu crezi ca viata e asa usoara?", "nu facem mereu ce ne place!", "si eu am trecut printr-o gramada de situatii de genu', prin depresii si momente naspa"... si nu-i usor, sunt sigura.
Okey, exista cu siguranta compromisuri pe care trebuie sa le facem mai devreme sau mai tarziu, dar daca vocea noastra interioara ne duce spre alte taramuri, spre alte valori decat cele inculcate de lumea exterioara: o viata profesionala stralucita, prestigiu in fata celorlalti, masini de ultima generatie si alte lucruri care atunci cand isi fac loc, dau la o parte Omul din noi, cine suntem cu adevarat in profunzime.

Compromisurile merita facute atunci cand duc spre o cale fericita, cand telul care trebuie atins nu lasa loc EGO-ului, ci Omului, cand gandurile - dimineata in zori de zi si seara, inainte de culcare - raman curate si nu exista zbucium interior. Cand zambim in loc sa mergem ingandurati pe strada, cand privim oamenii ca pe niste creaturi divine si nu ca pe niste concurenti constanti, cand avem tot timpul din lume ca sa imbatranim, sa ne uitam in urma si sa putem spune ca am avut o viata frumoasa, in timp ce ego-uri imbatranite prematur nici nu-si dau seama cand a trecut Viata pe langa ei, cand se uita in urma nu vad nimic, decat un mare gol numit trecut.
Astazi, mai mult decat orice, vreau sa fiu Om. Iar alegerile pe care le voi face de acum incolo, la fel cum le-am facut si pana acum, le voi face cu sufletul.
Numai bine, voua, Oamenilor.

Sunt un copil...

...cand rad, cand plang, mai ales cand iubesc.
Schimbarea de care povesteam acum cateva zile a prins contur, a prins o forma noua: am dat oraselul meu de suflet - Montpellier - pe Bruxelles. Si nu mi-a fost usor...
Si fara sa vreau, nici macar de tristete, ci mai mult de dorul pe care il simteam deja dinainte sa plec, am plans in ultimele zile cat nu am plans in ultimii ani la un loc. Am varsat lacrimi in timp ce-mi faceam bagajul, in timp ce spuneam la revedere prietenilor dragi, am plans cu Alina, amandoua - ca doi copii - in fata usii, in fata despartirii, ne-am promis ca o sa ne revedem curand si eu atunci cand promit ceva, ma tin de cuvant orice ar fi, am plans cand ma plimbam pe strada si revedeam locuri care pentru mine de cativa ani buni erau un fel de "acasa", am plans in bratele lui minute in sir, pentru ca stiam ca putea fi ultima oara cand ne vedeam atat de apropiati, am plans cand am citit suferinta sincera din ochii lui, am plans - pentru ca altceva nu mai puteam face oricum. Am plans si la gara, vazand cum las in urma peronul pe care venisem si plecasem de atatea ori...si pe el cu capul plecat, cand alte dati fugea dupa tren razand si facundu-mi cu mana. Am plans cand am citit scrisoarea de la Alina o data ajunsa la Bruxelles, asa cum ii promisesem, si-mi dau seama ce prietenie frumoasa am legat in astia doi ani si cat de rar gasim prieteni adevarati...Plang si acum. De dor - de tot ce am lasat in urma, acolo, in oraselul meu de suflet. Si am un nod in gat. Nu sunt deloc trista. Pe fundal am aceeasi muzica buna, mai devreme am ras cu mama si cu Mitza la telefon si stiu, dincolo de toate, ca ma asteapta o noua viata, o noua lume. Frumoasa.
Si dupa toate astea, si-n ciuda faptului ca am fost mai mereu departe de ai mei, de prietenii de acasa si de oamenii dragi din viata mea, n-am invatat inca cum sa fac sa nu-mi mai fie dor...si asta doare cel mai tare.