Spirito eco

Joia trecuta. Eram in statia de tramvai. Chill, cu castile in urechi. Langa mine, stand jos, o doamna la vreo 40 de ani. Parea ok. Pana la un moment dat cand isi scoate portofelul LV din geanta, scoate niste hartii, le rupe si le arunca pe jos. Cosul de gunoi era la exact un metru de noi! Eram exact in fata ei si fara sa-mi dau seama ma uitam urat de tot la ea, la hartiile de pe jos, la gestul ei de toata jena. Am momente in care tin toata ura asta in minte, pentru oamenii ignoranti, imi zic mereu in sinea mea ca de fapt nu merita, ca oricum n-ar intelege nimic. De data asta am vrut sa-mi dovedesc teoria si fara sa revad scena de zece ori in fata ochilor mintii inainte sa se intample, intrebarea a venit de la sine ca si cand pentru cateva secunde intrase altcineva in corpul meu "de ce aruncati hartiile pe jos?", reactia a fost exact cea la care ma asteptam: "dar cine sunteti dumnavostra sa-mi spuneti asta?", la care eu, in secunda urmatoare "eu nu conteaza cine sunt, sunt un nimeni, dar Planeta e a noastra, a tuturor!" Evident, s-a ridicat enervata si s-a dus la cativa metri mai incolo. Iar eu ma simteam ca omul care a spus cel mai mare cliseu ever, dar din suflet! Ea n-a inteles nimic din toate treaba asta cu Planeta, eu am zambit in sinea mea si mi-am promis sa fac selectia pentru gunoi si la sticla, deocamdata ma rezum la carton si plastic! Asta asa, pentru oameni ca ea, stiti voi legea compensatiei in natura :) 

O saptamana excelenta, fara gunoaie pe jos! 

Joyce Jonathan "Pas besoin de toi" (Clip Officiel)

one of the best japanese piano player - Ryuichi Sakamoto

Si ce ne facem?

Ok, zilele astea mi-am dat seama ca sunt intr-un moment al vietii destul de dubios. Nimic grav. Ascultati doar povestea. Pana nu demult eram in Licenta, viata frumoasa, traiam ziua de maine ca si cand ar fi fost ultima, imi petreceam timpul visand, oftand, iubind cu pasiune. Astazi Master. Primul an de master, care o sa se termine in cateva luni. Ok, memoriu, proiecte bla bla. But what's next? Ok, anul doi de master, care presimt ca o sa treaca si mai repede decat anul asta. Si dupa aia? In afara de faptul ca absolut toata lumea ma intreaba ce urmeaza sa fac, absolut toata lumea, incep sa ma intreb si eu. Raspunsul e totusi simplu si-mi vine in minte instantaneu: habar n-am. Daca ma intrebai acum cativa ani ce vreau sa ma fac cand sunt mare, in nici un caz nu-mi imaginam ca o sa fiu in Franta, ca o sa am iubit gabonez si ca o sa fie soare mai mult de 300 de zile pe an! Asta sunt eu. Exista cam doua tipuri de oameni de varsta mea, maxim trei. Cei care au stiut dintotdeauna ce urmeaza sa faca, din motive genetico-familialo I don't know...de exemplu, "tata e medic, o sa fiu si eu medic", ceea ce e super ok, daca devine pasiune cu timpul, daca nu, nasol. Semi-rebelii, care, chiar daca "tata e doctor", ei nu! Au facut exact pe dos, s-au apucat de trei facultati si n-au terminat-o pe niciuna, si acum sunt renegati de familie si vecini. Si mai sunt oamenii ca mine, care n-au avut nici in clin, nici in maneca cu pasiunea parintilor. (la mine respectiv, tot ce inseamna domeniu' stiintific, mama economist pana in panzele albe, expert contabil tot ce va puteti imagina, tata inginer servind o tara intreaga pe vremea comunistilor si aducand pasiunea in sanul familiei, singurul dulap de el din camera e plin de suruburi, piulite, magneti si alte chestii de care ma loveam mereu cand eram mica si nu prea intelegeam care e treaba). Evident, impreuna cu fratele mai mare, am luat-o pe caile literare, el la sectia de engleza cu cateva generatii inaintea mea, eu la franceza. Acelasi liceu, acelasi troleu, vorba aia! Noi suntem adevaratii rebeli, ne-am ales singuri soarta si ne-o asumam! Norocul nostru cel mai mare e ca parintii nu ne-am zis o singura data "fa-te economist" sau "fa-te inginer", de parca as putea eu sa ma fac singura, cand am fugit o viata intrega de tot ce inseamna matematica, fizica, chimie si alte poezii. Nu s-au lipit domne' de mine! Eu am vrut sa fiu spirit artistic, boem! Si uite unde am ajuns, sa nu stiu ce-o sa fac intr-un an jumate. Da' ce ziceti voi ca exista destinul? In care eu cred asa intr-un fel sau altul. Adica ce m-o fi adus el aici pe mine, la 3000km departare de casa? Ca sa-mi arate marea mediterana? Pai nu, ca puteam sa vin in vizita! Ca sa-l cunosc pe Firmin? Pai puteam sa cunosc eu si pe altcineva si nu muream! Ce-o fi? O fi ceva pus deoparte pentru mine si inca nu se arata? Pai mai bine ca nu se arata, stai asa sa termin si eu cu scoala asta, ca sa vad ceva mai clar lucrurile! In alta ordine de idei, nu stiu ce urmeaza. Eu am mers mereu pe principiul ca oricat de multe planuri ti-ai face in viata, un singur moment poate sa ti-o schimbe la 180°. (era sa zic 360° da' macar atata matematica stiu si eu ! a naibii auto-ironie!). Asta nu inseamna sa nu facem nimic si sa asteptam momentul ala. In sensul asta nu merge. Destinul trebuie fortat din cand in cand, dar nu prea tare, ca vorba aia "ai grija ce-ti doresti ca s-ar putea sa ti se intample!" :) 

Surpriza!

Saptamana trecuta fusese asa de frumos, incat eram convinsa ca o sa vina primavara. Astazi, adormisem pe canapea dupa'amiaza si m-am trezit pe la vreo 19h buimaca. Credeam ca visez, dar am stat asa cu nasu' lipit de geam vreo cateva minute, l-am chemat repede pe Firmin ca sa vada si el si ne minunam amandoi: ninsese ca-n filme! De fapt nu, ca la Brasov! :)) Acum intrebare intrebatoare...la meteo au anuntat cod portocaliu pana maine seara: o sa iasa cineva din casa? S-au inchis scolile? Bibliotecile? Nu de alta, dar maine am cursuri si si un proiect de predat si prezentat miercuri. Probabil ca maine o sa ma trezesc totusi ca sa vad daca o sa circule tramvaiul. Stiu, suna ciudat, la Brasov suntem obisnuiti cu zapada din belsug, si nu inchid astia scolile nici daca sunt -30°. Tocmai am avut un flashback din liceu cand, ca sa nu mor de frig, aveam asa pe mine: strampi grosi (de la 200DEN in sus), colanti, pantaloni si pantaloni de ski. Plus vreo 3-4 perechi de sosete, dintre care una din lana. N-a fost chiar cea mai chic tinuta, dar instinctul de supravietuire m-a cam facut sa-mi iau tot ce aveam mai gros pe mine! Evident, aici nu am nici sosete de lana, nici pantaloni de ski, dar nici nu cred ca e atat de frig afara ! Astept totusi ziua de maine ca sa vad ce surprize imi mai rezerva! 

Ritualuri.

Calatorim in timp si cele mai frumoase raman calatoriile in noi. Putem cunoaste mii de oameni, la sfarsit ne amintim de cativa, pe care i-am iubit. Mi-am dat seama, in ultima vreme, ca sunt o impatimita a ritualurilor: dimineata, daca sunt acasa, imi beaua cafeaua cu lapte si frisca, mereu cu aceleasi gesturi, in aceeasi ordine, aproape cu aceleasi ganduri pentru o noua zi. Seara, pentru ca atunci suntem amandoi acasa, mancam impreuna, aproximativ la aceeasi ora. Imi place sa citesc inainte sa adorm si am ajuns la performante mari: uneori reusesc sa dorm inainte de ora 23 ! :) A fost destul de amuzant, samabata trecuta m-am trezit de la 7am si dupa n-am mai putut adormi. M-am gandit instantaneu la mama, care imi zice mereu ca dupa ani de zile de trezit dimieata n-ai cum sa dormi pana tarziu ! Asta pentru ca mereu o intreb cum face sa se trezeasca la ora 6-7 fara sa-i sune nici o alarma! Uneori chiar mai devreme...Dar la mine nu trecuse nici macar o luna! :)) Inexplicabil fenomenul, de altfel si Firmin era contrariat, dar i-am zis ca pur si simplu...nu-mi mai e somn ! Sper ca maine sa dorm macar pana la un 9-10! 

Student.ro pune punctul pe I

Articolul este preluat de pe site-ul http://studentclub.ro/tudorg/archive/2010/02/05/factorul-anya.aspx 

E scris excelent, de aceea imi permit sa il fac si mai public decat este. Tot ceea ce am de spus e faptul ca in lumea asta sunt oameni si oameni, depinde de Tine pe ce parte a baricadei vrei sa fii. O zi buna! 

"Factorul Anya

Aseară am aflat și eu de gestul Anyei, fostă componentă a trupei Hi-Q. Care mai precis a devenit fostă în emisiunea de tip tabloid ieftin a lui Măruță. Printr-o mișcare balcanică de toată cacaoa. Respectiv toată lumea (inclusiv restul trupei) a aflat de plecarea tinerei blonde fix din emisiune. 

Mulți vor spune că săraca nu a mai rezistat. Pățăști. Poate că nu l-a mai suportat pe Mihai, cum spunea în comunicatul de presă. Poate că au fost discuții din care nu a mai existat cale de întoarcere. Dar cum pana mea să faci așa ceva, fără să vorbești cu nimeni din echipă, să dai jet, și mai urât, să o faci printr-o emisiune de tip tabloid? Cât de stupidă poți fi? Că nu cred că se pune problema de mizerabilă – n-ai cum să fii mizerabil și să păcălești o întreagă echipă timp de un an și ceva. Dar stupid, da. Cineva i-a dat un sfat că acum ar fi momentul, și ea n-a stat să judece ci a dat cu toporul. O mișcare stupidă la un moment stupid, prinzându-l pe Mihai în vacanță și lăsându-l pe Florin să ia toată presiunea șutului în fund. Și ca să vă dați seama cât de stupidă este, ea a declarat că cu Mihai avea probleme, nu cu Florin. Dar tot lui Florin i-a tras-o.

Fata are voce și este frumoasă. Are deci ingredientele pentru a fi vedetă. Lucru pe care l-au observat și Florin și Mihai în momentul în care au invitat-o în trupă. Să zicem că fetei i s-a urcat puțin succesul la cap, are un single nou, și avea chef să vadă ceva mai mulți paray la buzunar. Și cineva i-a spus că dacă e să plece, trebuie să o facă cu show, ca să îi vadă lumea valoarea. Ce a ignorat stupidul/stupida care i-a dat acest sfat a fost efectul de bumerang. Fata mai mult sau mai puțin a dat o țeapă. N-a anunțat pe nimeni că pleacă, ci a vrut să facă rău. Și a făcut rău trupei Hi-Q. Situație încordată sau nu, era membră a echipei, membră a trupei. Cu o seară înainte de plecare înregistrase voci cu Florin. Putea să îi spună atunci celui cu care cică se înțelegea bine faptul că vrea să plece. A tăcut din gură și a făcut această mârșăvie, această țeapă.

Iar cine trage o țeapă, o trage și pe a doua. Cum poți ca producător muzical să lucrezi liniștit cu Anya știind că poate să plece mâine anunțând acest lucru în emisiune la Măruță? Cum poți să contractezi un concert cu Anya știind că poate te bălăcărește în emisiune la Dan Diaconescu? Anya și-a afectat grav credibilitatea pe piața muzicală din România. Unde nu mai sunt banii care erau acum câțiva ani.

Am mai văzut un asemenea comportament și la trupa A.S.I.A. Dădeau țepe, nu veneau la înregistrări etc. Adi Ordean a desființat trupa – pățăști. A mai auzit cineva ceva de pipițele alea? Da, scandaluri amoroase, amantlâcuri cu fel de fel de dubioși. Asta vrea și Anya? Nu cred, că e căsătorită. Sau mă rog, și asta e discutabil, poate află băiatul ceva în emisiune la Dan Diaconescu…

Mă gândeam câte Anya am cunoscut eu în viața mea. Femei și bărbați de tip Anya, neserioși, fără angajament, care îți dădeau țeapa în momentul în care te așteptai prea puțin. Și ce s-a ales de ei. Sau de ce se miră că nu mai vorbesc cu ei/ cu ele. Well, pățăști. În epoca Web 2.0 nu poți să te defeci public și să speri apoi că vei fi luată de serios sau serioasă. Nu poți – iar Anya exact asta a făcut."

Me, myself and I

"Ma numesc Elena Nicoleta Sturzu, m-am nascut in Bucuresti, intr-o zi de mai. Am copilarit insa la Brasov si inca multumesc astrelor pentru sansa pe care mi-au dat-o. N-ar fi putut alege un oras mai bun. Sau ar trebui sa-i multumesc lui Ceausescu pentru treaba aia cu repartizarea? Inca am 24 de ani si abia astept sa trec de ei, prefer 25. 19 mai. Am niste parinti normali, o mama si un tata. Pentru ca sunt ai mei, sunt cei mai cei. Zici normali, pentru ca oamenii merg in directii dubioase in ultima vreme si incep sa legalizeze ceea ce n-ar trebui poate nici macar tolerat cu atata vehementa. Am un frate mai mare care nu canta la chitara si nici la pian , dar a fost in corul scolii generale si a facut o pasiune pentru muzica. De atunci canta. Stim cu totii ce, unde, cand. Nu-mi plac deloc sporturile de iarna, poate si din cauza ca am schiat o singura data in viata mea, si m-am dat o singura data cu placa. Prima experienta a fost devastatoare pentru psihicul meu, fratele mai mare de care ziceam mai devreme m-a dus pana in Postavaru si credea ca asa o sa invat. Gresit. De atunci am ramas marcata si cu atat mai bine, oricum pare costisitore treaba asta cu schiatu' si si-asa e criza. Pentru unii. Cu patinatu' stau ceva mai bine, m-am dat si cu rolele mult timp, in scoala generala si putin in liceu, dar ma plictiseste repede. Mi se pare stupid sa te invarti o ora jumate in cerc. Ba nu, mint! Au fost cateva dati cand nu m-am plictisit si asta pentru ca eram cu fratele (acelasi), si cum noi suntem spirite artistice, ne-am tot tinut de piruete si alte zvacuri pana am cazut amandoi si am dat cu fundu' de gheata. Dupa, ne-am mai potolit. Si treaba asta cu rolele, din liceu n-am mai avut timp, alte preocupari, invatatu' de exemplu! Era haios totusi, in fiecare seara ieseam la fantana pe Calea Bucuresti cu ditamai gasca de la bloc, si ne juleam genunchii. Da, era haios. Sau mergeam pana in Parcul Central, faceam vreo 20 de minute pana acolo, beam niste apa de la fantana publica si ne intorceam. A trecut si asta. Partea cea mai misto era vara. Dar ca sa vina vara, trebuia sa astepti trei anotimpuri ! Treceau prea greu, dupa parere mea. La noua ani (sau chiar mai putin) le-am facut o surpriza alor mei si cand au ajuns acasa pregatisem ciulama de ciuperci. De atunci am facut o pauza de mai mult de zece ani, pana sa ma reapuc de gatit. Cand eram la Bucuresti, in cei doi ani gloriosi de facultate facuti acolo, aveam alte optiuni, paine prajita cu almette, sandwich-uri calde sau ieseam sa mananc undeva. De fapt asta era cel mai la indemana. Celelalte doua optiuni existau datorita unui exces de lene si in concluzie stat acasa sau unui timp ploios. Nu stiam sa fac nici macar omleta, ca sa nu vorbim de paste sau alte delicatese. Pur si simplu nu-mi placea. Ma intreb cat mai place acum. Cred ca si lucrurile astea vin de la sine la un moment dat. Sunt intr-o relatie de 3 ani, 13 zile si probabil cateva ore. Anu' asta am sarbatorit la cinema si am vazut Avatar. M-am indragostit. Credeam ca o sa adorm pentru ca filmul dura trei ore. Dar am stat cu ochii tinta la ecran, mai ales ca aveam si niste ochelari 3D, care (adevaru' e) m-ar cam fi incomodat sa dorm. Era iar sa plang, noroc ca m-am abtinut, nu voiam sa aburesc lentilele. Misto filmu', merita vazut, in 3D! Imi dau seama ca am devenit o plangacioasa, daca imi spune cineva ceva trist am un nod in gat si lacrimi in ochi, adica ceva care chiar sa ma atinga, daca ma uit la un film mai siropos si dramatic in acelasi timp, iar ma apuca plansu', daca ma prinde cineva intr-o pasa proasta si imi face un repros, surpriza, plang. O fi ok? N-o fi, da' ce sa fac? Ca doar chestiile de feeling chiar nu le poti controla! Cred ca seman cu mama. Si asta m-ar bucura, intr-un fel. Mama e un om prea bun. Ea vorbeste cu oricine si ajuta pe oricine. Are o prietena de 92 de ani, noi ii zicem "bunica", chiar a devenit bunica familiei. Vorba aia, daca nu ai un batran cumpara-ti unul. Noi n-am cumparat-o, dar o ajutam cum putem. Vorba lu' mama, atunci cand ajuti pe cineva din suflet, n-are cum sa nu se intoarca la tine binele facut. Si mereu a avut dreptate. Nici macar nu stiu cum s-au cunoscut, dar uneori oamenii iti ies in cale si atunci simti ce ai de facut, lucrurile vin de la sine. In fiecare seara ma gandesc ca trebuie sa ma culc mai devreme si nu reusesc decat foarte rar. Oricat de devreme m-as trezi."

Un fel de imaginatie bogata si bolnava.

Nu scriu de fapt pentru nimeni. Mai mult pentru mine. Asa-mi place mie. Prind cate un moment de liniste, sting tot in jurul meu, lumina, televizorul si pun o muzica buna. Dupa care ma uit in mine, caut bine si ma regasesc. Daca inchid ochii se face intuneric si nu vad decat o sclipire dubioasa, care inca nu stiu ce e. As bea un vin, doua, trei, cum tu te-ai mai intoarce o data, de doua ori, de trei, doar ca sa ma vezi zambind. "Ce prostie si treaba asta"...zici iar si te ridici de la masa. Habar n-am despre ce vorbesti, cateodata imi dau seama ca te aud, dar nici macar nu-mi pasa ce spui. Nu pentru ca nu m-ar interesa, ci pentru ca gandul meu e prea departe, intr-o lume pe care nici eu nu am cunoscut-o inca. Probabil asta e cauza framantarilor dese, noptilor pierdute, viselor ratacite. "Tu stiai ca simturile se completaza"? Pai cum asa? "Pai uite asa, daca inchizi ochii, auzi mai bine" Hai mah lasa-ma cu prostiile la ora asta! Pai si daca nu mai respir, poti sa ma concentrez atat de tare incat sa dau zoom ? "Nu ca tu esti tacanita tare si orice discutie o ia pe aratura" Pai tocmai, ti-am dat un exemplu. Poate e putin dus la extrem, dar ce mai conteaza cand tu ai oricum altceva de facut? Daca tot esti asa destept, cand crezi tu ca ne pierdem interestul ? "Depinde ce interes" Nu stiu, pentru ceva drag, ceva ce am iubit, pentru emotii...nu, asta niciodata. Cred ca nici pentru pasiune. De fapt ne pierdem interesul pentru oameni, uneori, atunci cand vrem sa fim singuri. Dar cand revenim, revin si pasiunea, si emotiile, si foamea, si seceta, si setea, si tot ! "Mai bine du-te si te culca" Iar ma faci nebuna. "N-am zis niciodata nebuna, stii ce-i aia nebunia? Ia fugi si cauta in DEX" Stii ca nu-mi place cand faci misto de mine, da' da-mi totusi dictionaru' ca sa ne distram un pic. Ia uite ce zic astia, nebunie egal Pierdere a judecății din cauza unei boli mintale; demență, alienație mintală. Adica n-ajungea ca eram nebuna, acum sunt si dementa si alienata. Un trio de vis ! "Sunt sinonime, tacanito" Pai da ma, dar cand le spui asa, parca nu sunt chiar sinonime-sinonime. "Hai, inchide dictionaru' si baga-te-n pat. Termin ce am de facut si vin si eu acum" Nu ca tu ma pacalesti ! Ia uite ce mai zic astia la nebunie, in Moldova se zice sălteală, fac pariu ca habar n-aveai ! "Mai esti inca aici?" Nu, ma duc acum (cascand), chiar incepe sa-mi fie somn si imi propusesem sa si citesc ceva inainte sa dorm. Te astept totusi si pe tine. 

Cafe del mar aim - cold water...