Ani

Ani e copilul femeie pe care orice om si l-ar dori in viata. E sensibila, dar puternica, zambeste naiv, dar stie tot ce se intampla in jurul ei. Mie mi-e tare draga si azi, facand ordine prin fotografii, am dat peste seria asta de poze facute anul trecut prin primavara... 

Pentru mine luna mai ...

.... e intotdeauna cea mai frumoasa luna din an. Anul asta am prins jumatate din luna la Brasov, cealalta jumatate la Bruxelles si nu stiu cum - dar am avut mare noroc de muuuulte zile calduroase, aproape de vara!  :) 

Si pentru ca la mine soare rimeaza cu iesire in natura, am zis asa: sa va arat cateva poze din Piatra Mare... 

si cateva de la Dinant - un orasel tare dragut unde am fost cu fetele sa facem ...  kayak :) 

Enjoy :) 

o poveste de aprilie.

Nici nu stiu de unde sa incep...acum vreo trei saptamani eram cu Ralu la Bruxelles si ne gandeam sa ne luam bilete pentru acasa. Ne-am tot uitat noi pe toate site-urile - biletele relativ scumpe, avand in vedere faptul ca se apropia Pastele. Auzise ea ca s-a bagat Ryanair pe Budapesta, asa ca ne-am gandit ca nu ar strica sa luam in considerare si varianta asta. Surpriza: 4,99 euros/ persoana :)) N-am stat pe ganduri nici o secunda ! Nu ne gandisem insa la restul drumului.....................:)) Da' mama are o vorba "Cand esti tanar, poti sa calatoresti in orice conditii..." :)) Ei bine, iata-ne pe noi doua, dupa 2h30 de zbor - timp in care am jucat UNO cu niste tinere sperante belgiene - asteptand autobuzul care mergea spre Cluj. Ca tot omu', cand am vazut ca sunt peste 20 de grade, ne-am luat cate o cafea din aeroport si ne-am intins pe iarba din fata - la soare. Dupa vreo juma' de ora, au aparut doi politisti care se uitau suspect la noi, iar cand au vazut ca nu le fumam iarba - au plecat :)) Drumul spre Cluj a fost...incerc sa caut cuvintele care sa il descrie cel mai bine ... ca o gaura neagra in timp si spatiu. Am facut 9h ! Trec peste detaliile de genul caldura mare, mon cher! si personajele pe care Caragiale le-ar ravni din strafundul constiintei - care sunt totusi oameni si binevoiesc sa circule cu acest mijloc de transport in comun ... atmosfera era de nedescris :)) Oricum, se spune ca pentru lucrurile bune merita sa astepti in viata, asa ca...dragul meu Cluj, sper sa apreciezi efortul :) Asadar si prin urmare de joi pana duminica am batut Clujul la pas si imprejurimile - daca nu ati fost la Gilau nu se pune. Acolo l-am cunoscut pe Sam, un tip tare haios, care mi-a spus ca are un blog. Daca sunteti vorbitori de limba lu' domnu' Shakespeare - voila de vezi ce are el de zis in legatura cu ce ne-a fost si noua dat sa vedem...

Si de duminica seara iata-ma la Brasov :) Eu tot uit ca 300 km se fac in 6h in Romania, nu intr-o ora jumate. Calatoria cu trenul prin Romania pare una initiatica, ca in basme...

Eh, macar am avut timp sa ma gandesc...si sa ma gandesc...si sa ma tot gandesc ca dupa o ora mi s-a terminat bateria la laptop si ciuciu priza. Nici macar la clasa I - bine, eu calatoream la clasa a II-a, dar as fi comis o infractiune daca stiam ca pot sa ma uit in continuare la mad men fara sa raman cu buza umflata in mijlocul episodului. Si afara ploua...si eu ma tot gandeam...si mi-am amintit ca am Ipod-ul la mine si era - slava domnului - incarcat! Macar muzica sa ma salveze! (pentru ca mi-am dat seama ca nu sunt mereu prietenoasa - la un moment dat s-au mutat doua doamne cu mine in compartiment si una dintre ele tare avea chef de vorba - insa nu-mi dau seama despre ce puteam discuta cu ea...asa ca...am fost nepoliticoasa si ... ati inteles...ipod-ul e raspunsul).

Un gand.

Cele mai frumoase lucruri apar in viata noastra atunci cand ne asteptam cel mai putin :) Si atunci cand apar, trebuie doar sa le lasam sa isi faca loc putin cate putin...

Asa ca azi iti spun: bine ai venit ! :) 

O saptamana cu soare :)

Acum vreo zece minute - uitandu-ma afara la soarele primavaratic - am vrut pur si simplu sa inchid calculatorul cu tot ce aveam deschis, sa iau o carte si sa ma duc sa citesc in parcul de langa. Ceea ce o sa si fac de fapt dupa ce termin de scris, pentru ca inca o data, pentru a mia ora, am vrut sa scriu, ma stresa deja sa vad ca ultimul post e din februarie :)

Azi sunt fericita :) E o fericire solara...

De fapt saptamana mea a inceput foarte bine :) Luni, pe la pranz, m-au sunat Alina si Fab - tocmai ajunsesera din Romania, aveau zborul spre Franta in cateva ore. M-au intrebat in cat timp pot sa ajung la gara de sud, de unde urmau sa ia busul spre aeroport. Fara sa stau prea mult pe ganduri, am tras ceva pe mine, m-au urcat in metrou si uite-ma cu ditamai zambetul :) Nu-mi venea sa creeeeeed :) Pentru ca deja ajunsese busul si era tarziu, m-am hotarat sa merg cu ei pana la poarta de imbarcare (merci, Fab :) ). Era cald afara, soare, drumul a fost o intreaga poveste, stiam ca timpul e scurt asa ca fiecare spunea ce mai e nou, am ras o gramada, m-am simtit atat de bine, mi-au facut ziua mai frumoasa! :) Alina e deja insarcinata in 4 luni 1/2 - si am vrut sa stiu totul despre sarcina, greturi, pofte, ecografii, absolut TOT - pentru ca inca imi pare rau ca sunt asa departe in perioada asta frumoasa a vietii ei. Iar ma simt fericita si norocoasa ca am legat prietenia noastra atat de sincera si frumoasa si ca mereu, de fiecare data cand ne vedem - e ca si cand nu ne-am despartit niciodata. Zic asta pentru ca atunci cand eram cu totii la Montpellier nu cred ca era zi fara sa ne auzim macar la telefon, daca nu reuseam sa ne si vedem :) E inutil sa spun ca la intoarcere eram inca fericita si de la gara pana acasa m-am hotarat sa merg pe jos, era tare frumos afara, un timp perfect pentru visare...

Incepe un nou capitol.

Cele mai dure critici, dar si cele mai bune si mai din suflet sfaturi au venit intotdeauna de la frate'miu. Daca a contat vreodata o parere, dupa a alor mei, a fost a lui. Uneori chiar inaintea lor, pentru ca parintii, mai ales de la o varsta incolo, devin atat de ingaduitori si intelegatori si buni, incat - pentru ca iti doresc tot binele din lume, poate mult prea mult - nu mai reusesc sa fie pragmatici si uita sa te mai si certe - in schimb te mangaie mereu cu vorbe bune, hrana pentru suflet. Intotdeauna cand a fost vorba de luat decizii in viata mama mi-a spus mereu "fa ceea ce simti ca trebuie sa faci". Si intr-adevar, atunci cand fortam lucrurile rezultatul nu e niciodata satisfacator. "Daca vrei sa vii acasa, o saptamana, o luna, vino. Mami te asteapta" Acasa, pentru mine e cumva sinonim cu momentele din viata fara griji. Si asa si e. Doar ca nu pot ramane niciodata prea mult, mereu simt nevoia sa o iau din loc. Romania, pentru mine, nu mai e de mult o optiune. Din pacate. Dar asta e, m-am obisnuit cu gandul ca sunt prin lume hoinar, vorba aia. De ceva timp incoace ma framanta un gand, mai mult un sentiment: acela ca trebuie sa iau o decizie importanta anul asta. La birou am un caiet pe care tot scriu franturi din ceea ce simt, exact asa cum imi vin in minte, amintiri, intamplari - si caut adanc ca sa-mi dau seama ce vreau fac in continuare. E o fraza pe care o am mereu in minte (mai nou si pe caiet :) ) "Cand nu mai stii incotro sa o apuci, aminteste-ti ultima data cand te-ai trezit cu zambetul pe buze, fericit ca e o noua zi, o alta dimineata frumoasa. Aminteste-ti de unde veneau calmul, pacea, linistea..." Acum zambesc singura, pentru ca stiu exact care a fost dimineata asta. Dar e atat de departe si ca timp, dar mai ales ca spatiu...si parca mi-e si frica intr-un fel sa ma gandesc cum ar putea fi, daca ar fi...sa ma intorc acolo. La dimineata aia....:)

"Iata ce vom face cu natura Divina a omului, o vom ascunde in adancurile fiintei lui..."

- Ce vrei sa te faci cand o sa fii mare?
- ... Om. Acum sunt un om mic, dar mai tarziu vreau sa fiu tot Om. Unul mai mare...

Si pentru ca tot veni vorba de oameni, mi-am amintit ca intr-o zi am citit fragmentul asta undeva si mi-a ramas intiparit in minte...

"O veche legenda hindusa povesteste ca pe vremuri toti oamenii erau zei, dar au abuzat de divinitatea lor si atunci Brahma a decis sa le retraga natura divina si sa o ascunda undeva unde oamenii sa nu o poata gasi. Zeii mai mici au propus atunci sa ascunda natura divina a omului in pamant, dar Brahma le-a spus "Nu, nu e destul, atunci cand vor sapa pamantul o vor gasi." Atunci zeii au sugerat sa ascunda natura divina in adancul oceanului. Dar Brahma le-a raspuns din nou "Nu, pentru ca mai devreme sau mai tarziu oamenii vor explora adancurile oceanelor si intr-o buna zi o vor gasi si o vor aduce la suprafata." Atunci zeii mai mici au spus "Nu stim unde sa o ascundem, nu pare sa existe pe pamant sau in apa un loc in care omul sa nu ajunga intr-o zi." Atunci Brahma le-a raspuns "Iata ce vom face cu natura Divina a omului, o vom ascunde in adancurile fiintei lui, este singurul loc unde nu se va gandi niciodata sa caute." Legenda spune ca din acel moment omul a facut inconjurul lumii, e explorat, a escaladat, s-a scufundat, a sapat - in cautarea unui lucru care se gaseste deja in el insusi...

Si pentru ca azi am regasit una dintre melodiile pe care le ascultam sambata la mare...

"Cand ai ars ultima oara?"...

...e titlul unui articol pe care mi l-a trimis Maria anul trecut si pe care l-am regasit astazi, intamplator. 

Mie mi-a placut foarte mult, asa ca vi-l recomand si voua.

Asadar..."Cand ai ars ultima oara?" 

Ostende. Si mult soare :)

Am ajuns acasa de vreo ora si am sentimentul ala ca sunt obositaaaa, dar fericita! :) 

Povestea a inceput ieri seara...sau ma rog...vorba vine. Am dormit la Ralu dupa ce am ratat de aproape un concert de jazz intr-o librarie italiana (stiu, numai noi putem gasi evenimente de genu' asta...). Dupa am incercat sa ne uitam la "Eat, pray, love" (nu stiu cum se face, dar mereu raman in urma cu filmele...reusesc mereu sa le vad ani buni dupa ce au iesit in cinema :)) ) - zic am incercat, pentru ca am adormit la mijlocul filmului, adica in jur de 23h. Seara am zis ca daca e frumos de dimineata si soare mergem undeva. Oriunde, numai sa fugim departe! Pentru ca de mult tot zicem ca vrem sa evadam din Bruxelles-ul asta urat si poluat si nu prea reusim. Asa ca pe la 9h, dupa muuuuult somn simt ca ma bate cineva pe umar, tragand in cealalta parte de perdea si aratandu-mi soarele :) Eu tocmai visam ca aveam un pisic in brate si ca ii cautam mamica si un motan imbracat cu o fusta de tiganca ca sa para fetita a venit sa il revendice si eu l-am intrebat pe matzul mic in franceza daca aia e mamica lui (pentru ca motanul, in visul meu, nu vorbea franceza) si a dat din cap ca nu :)) Asa ca l-am trimis pe motan la plimbare. Pentru ca eram proaspat trezita din somn mi-am amintit perfect visul asa ca i l-am povestit si Ralucai si radeam amandoua ca toantele si ne intrebam care e semnificatia visului :)) Dar sa nu deviem de la subiect :) Asa...recapitulez: sambata dimineata, noi odihnite, soare, zambete, vis frumos...sau ma rog, hai ca nu revin la vis. Soare. Planuri. Mergem sa ne luam micul dejun. Unde sa mergem, unde sa mergem? Undeva in natura...vorbim si cu Alexandra si ne gandim sa ne dam intalnire la gara si ca vedem acolo mai bine. La gara eram ca trei copii, ne tot uitam pe lista de destinatii...am vazut noi undeva scris Ostende si Alexandra a strigat ca in filme "Daaaaaaa, la mare ! Ostende e la mare! Hai sa mergem la mare!" :)))) Si iata-ne la coada de bilete, doar ca...........trenul pleca in patru minute :)) Stiam eu ca se pot cumpara bilete si din tren asa ca am fugit repede spre peron. Dupa cinci minute vedem ca toata lumea incepe sa fuga de acolo de parca cineva pusese o bomba!...un nene anunta ceva in flamanda. Evident, inca nu inteleg limba asta dupa care ma omor :))  Pana sa inceapa si versiunea in franceza, ne-am dat seama ca se schimbase peronul. Ce simpatici sunt belgienii astia! Nici tigancile alea de cerseau pe acolo nu si-au dat seama ce ne-a lovit! Eram ca oile gonite prin gara...nu, ca va zic eu! Noi, oamenii, suntem ciudati tare! 

Intr-un final, a venit si trenul, am prins si locuri bune - totul tine de lucrul in echipa :) Aveam emotii in tren, nu mai fusesem la mare de mult...de fapt ultima data cand am vazut marea eram in Venezuela :) Marea Caraibelor hahaha ce bine suna! :) Dar nici cu Ostende nu mi-e rusine! Mi-a placut tare mult...ne-am plimbat pe dig, am mers prin nisip, ne-am oprit sa bem o cafea pe o terasa unde puneau muzica buna...si ne-am si bronzat putin :)
Si cand stateam eu asa pe terasa cu ochii inchisi respirand aerul sarat si curat de mare ma gandeam iar cat sunt de norocoasa si ca ar trebui sa multumesc in fiecare zi pentru oamenii frumosi pe care ii am langa mine...

Asa ca azi, multumesc, iti sunt recunoscatoare. Pentru tot. 

Dor de duca...

...e fraza zilei :)
La Bruxelles au fost azi vreo 10° (adica cu vreo 20° mai mult decat saptamana trecuta...) si am zis ca n-ar strica sa ies la o plimbare la pranz. Numai bine: m-a sunat Alexandra ca sa mancam impreuna, asa ca ne-am luat cate un sandwich si-am stat la povesti pe banca in parc, in fata unui lac. Batea un vant primavaratic, poate putin prea racoros inca, dar placut. Si era soare. Si aer curat. Si tare bineeeeeee! Si am povestit despre copilarie si momente fericite, asa ca astazi...stare de bine :) Ceea ce va doresc si voua :)