De ce iubesc eu Franta ?

..mai exact sudul Frantei. 

Pai in primul rand, pentru ca nu e Belgia. Si nu ploua de cel putin trei ori pe zi. 

Pentru ca atunci cand am ajuns prima data la Montpellier si-am iesit din gara si am vazut palmieri pe o parte si pe cealalta a drumului care ducea spre Place de la Comédie, multi studenti si soare cat cuprinde, am zis: eu aici vreau sa raman! (dar dupa cum bine se vede cu ochiul liber, nu prea mi-a iesit schema asta! sau nu inca...). Ei bine, nu acelasi lucru il pot spune despre Bruxelles :) 

Pentru ca are iesire la Marea Mediterana :) si plaje mari si insorite! Si inca o data, multi palmiiiieri, care - evident - te duc cu gandul la o vacanta continua.

Pentru ca poti sta din ianuarie pana in decembrie pe terase - okey, uneori incalzite...daaaaar unde mai gasim noi mai mult de 300 de zile insorite pe an? 

Pentru ca se vorbeste franceza - nu franceza cu cuvinte belgiene, nu flamanda - franceza. Ok, cu accent de sud, dar e franceza ! :) 

Pentru clima blanda, vinul bun, oamenii zambitori. Pentru zonele viticole ca-n filme, pentru ca oricand poti fugi la Barcelona. 

Pentru ca de fiecare data cand ma uit la pozele din Franta (:), :), :), :), :) ...) ma inveselesc instantaneu. Si nu o data, de doua ori - ci mai mereu. 

Iubesc Franta dintr-o mie de motive si in fiecare zi ma intreb cand o sa ma intorc oare. Pentru ca pur si simplu simt ca ii apartin. Si ea mie. 

hablas espagnol ?

Sufletul meu imi spune ca o sa mai ajung curand prin America latina sau prin tarisoara asta cumva vecina care se numeste Spania, asa ca m-am decis sa aprofundez ca tot omul insetat de cunoastere limba lui Cervantes.

Primul pas l-am facut acum vreo cativa ani cand am cumparat o prostie de carte unde inveti cum se zice la creion si valiza. Si unde mai inveti cum zici "eu sunt, tu esti,..." chestii care pana la urma, vin de la sine. Si oricum, problema nu ar fi lipsa de interes fata de detaliile astea, ci mai mult contextul dat - verdictul a fost asadar clar, singura nu pot sa invat! Nu pot si nu pot! Au trecut anii, praful s-a asezat pe cartea mea la fel ca pe interesul meu spre "este idioma". Dar cum destinul nu uita niciodata, vara asta m-a dus la mama lor, in mijlocul latino-americanilor! Si nu mi-a fost usor! Inca am in minte experienta traumatizanta din Catia la Mar cand a trebuit sa cumpar ananas si l-am intrebat pe domnul vanzator (mai mult vanzator decat domn, fie vorba intre noi) "eres dulce?" Evident, ca tot romanul vorbitor nativ de toate limbile latine (deh!), nu stiu sa folosesc decat persoana a doua singular in spaniola...si uite-ma fata in fata cu pradatorul-vanzator-domn oaches care imi zambea cat Casa poprului la auzul acestor vorbe dulci. Ralu, ca sa ma salveze, a inceput sa ii explice cum ca "mi amiga no habla espagnol muy bien" si ca voiam doar sa stiu daca piña de langa el (adica ananasul de o mie de ori mai atractiv in ochii mei) - e dulce. Concluzia a fost atunci "de acum inainte o las pe Ralu sa vorbeasca". Dar asta era solutie pe termen scurt, iar eu am nevoie de una pe termen lung. Adica sa ma descurc singura singurica in tara mamei lor. 

Asadar si prin urmare, iata-ma ieri - impreuna cu mi amiga rumana, Raluca - la prima noastra masa rotunda de spaniola. Evident, noi doua si inca un flamand am ajuns acolo la 20h - adica la cat era intalnirea, iar restu' pe la 21h15...timp in care am devorat doua beri si i-am ascultat pe Ralu si pe Tom cum vorbesc in spaniola. La inceputul serii inca imi stateau cuvintele in gat. Numa' bine, cat sa-mi fac antrenamentu' pentru uruguay-anul care m-a intretinut pe mine aproape tot restul serii - cu mici pauze ici colo rezervate francezului care fusese si el plecat prin Argentina - din pacate cu el tentatia era mult prea mare sa vorbesc in limba lui Molière, asa ca preferam accentul shshit al sud americanului. Si da! Daca nu stiati, au un accent tare ciudat! (zise ea, mare cunoscatoare deja de limba spaniola!). Mare mi-a fost mirarea cand, o data ajunsa acasa, am inceput sa gandesc in spaniola. Ciudata creatura mai sunt ! Adica okey, mi s-a intamplat deja de o mie de ori sa gandesc in franceza, sa-mi fac planuri si liste de cumparaturi in cap, daaaaar dupa ani de stat in Franta, nu dupa trei ore de conversatii extravagante in espanghlish...

Acestea fiind spuse, cred ca de acum incolo va veti putea gasi in fiecare miercuri seara, de la 21h15 la mesele noastre rotunde de ... olé ! Ati ghicit... 

:)

Vis frumos intr-o marti dimineata. Devreme.

Stiti diminetile alea in care visati atat de frumos incat nu v-ati ridica din pat decat pentru vreun print venit de peste mari si tari ? (exagerez, nici un print nu merita atata efort!) Exact o dimineata ca asta m-a lovit pe mine azi si mi-am tot amanat trezirea, ba cu 10, ba cu 5 minute pana m-a lovit mai rau realitatea...Dar am venit la birou cu un zambet mare mare pe buze si ma tot gandesc ce simplu e sa ai o zi frumoasa, trebuie doar sa visezi ceva magic :) 

Ah, ce-as mai fi dormit ! ... 

Poveste de week-end

Am avut un week-end plin si frumos. Sambata a inceput cu "Laugh, clown, laugh" un film mut din 1928 la Cinematek. Partea frumoasa e ca a fost acompaniat de o domnisoara care canta la pian. Nu stiam la ce sa ma astept, dar recunosc ca am fost foarte placut surprinsa! Si eu, si fetele :) Mai ales Diana, care la final avea ochii inlacrimati. Si eu care ma credeam o sensibila! Well...nu de data asta se pare! :) 

Dupa, ne-am hotarat sa mergem in ceva bar unde e berea ieftina (mda...uneori bem vin, alteori...doar bere :)) ). Dupa vreo juma' de ora, vedem ca se instaleaza un domn cu o chitara si spre bucuria noastra...incepe sa cante. Asadar si prin urmare am avut parte si de un concert live pe care nu il aveam in program. Cum nu aveam in program nici sa-mi dedice domnul asta "Tears in heaven", cantand cat il tineau plamanii "Nicoooole you look wonderful tonight"... Si adevarul e ca...aratam :)) A fost foarte amuzant, caci artistul era trecut de mult de prima tinerete, deci a urmat o serie de mistouri din partea fetelor toata seara :)) Bine, asta dupa am incercat sa ii convingem pe niste baieti (de undeva din nordul unui continent pe care il stim cu totii - si, vreau sa precizez aici ca NU sunt rasista) de care nu mai scapam ca noi nu vorbim decat romana; si ei insistand in toate limbile pamantului si noi ca nu, ca "only Roumanian" cu lacrimi in ochi de la atata ras! Adevarul e ca trebuie sa fii retardat sa nu vorbesti nici o alta limba straina la varsta noastra si in contextul dat. Dar cui ii mai pasa? Doar suntem frumoase! ( :)) )
Sambata am ramas sa dorm la fete, intotdeauna mai e o poveste de spus inainte de culcare :) Iar duminica a fost exact o duminica din aia in care nu ai chef decat sa lenevesti: ne-am trezit, am mancat putin, am baut o cafea, ne-am uitat la un film si la pozele Dianei din Palm Beach...sa va zic ca iar ne-a venit dorul de duca? Mare, soare, palmieri, broooooonz, zambete largi cat toata fata! Si noi in Bruxelles. Zau asa!
Chiar i-am zis lu' Ralu' ca suntem niste pitzi ! Pentru ca sa stai in Bruxelles e exact ca si cum ai sta cu om mai in varsta doar pentru ca are bani ! Mda, filosofii de duminica....:-)
Acestea fiind spuse, mi-am amintit ca in seara asta voiam sa ma uit la "Sub soarele Toscanei'. Parca l-am vazut mai demult, dar am o memorie tare proasta la filme, asa ca ... e ca si cand ar fi prima data :)
O seara faina! 

Despre cum yin vrea sa fie ca yang.

Hai sa vorbim despre iubire. Iubirea de sine. 

Sau mai bine nu. Hai azi sa fim ingaduitori. 

Mai bine, hai sa va povestesc despre ce am in gand inca de azi dimineata, de cand m-am trezit. De fapt mint - de cateva zile, poate luni incoace. Si daca va intrebati ce naiba m-a apucat, nu e deloc criza de la 26 de ani si ... cui ii pasa ? (si 8 luni sa zicem). Nu, nu e asta. E doar o alta constatare inevitabila si trecuta deja prin discutii cu prietenele la un pahar de vin si cu colegele la un pahar de vorba intre picaturi de munca. Ah, si cu Ralu intr-o seara tarzie acum vreo cateva saptamani bune cand ramasese sa doarma la mine si incepusem filosofarile caracteristice la drum de seara...

Frumusetea unui intreg este complementaritatea: yin si yang in toate aspectele vietii si in tot universul. Acum, ma intreb eu totusi, de ce ar vrea de exemplu Yin sa fie ca Yang? Care ar mai fi farmecul ? Si de ce naiba isi tot doresc femeile sa fie egale cu barbatii? Pe mine ma depaseste rau de tot treaba asta. Ori traiesc in alta lume, ori o parte din femei fac o conspiratie si vor toate sa se transforme in masculi feroce. (ca sa facem haz de necaz ar fi amuzanta o lume plina de barbati, dar nu mai mult de...jumatate de ora!)

Viziunea mea e usor prafuita, dar inca mai cred in delicatatea si sensibilitatea femeilor vs forta si rezistenta barbatilor. De ce trebuie sa dovedim noi - Femeile - ca Putem (nu stiu exact ce, dar e important ca putem) stand la birou peste program, mancand pe fuga, cu nervii la pamant, si cel mai grav - uitand ca cel mai frumos sentiment pe care mi l-au descris femeile trecute deja de o varsta - e sentimentul matern. "Cum sa nu uiti de toate probleme lumii cand iti tii in brate copilul?" ... Nicole Kidman si Madonna sunt exceptii, nu visati sa fiti mame dupa 40 de ani! Nu de alta, dar s-ar putea sa vi se cam spulbere visele...

Nu sunt deloc de acord cu lipsa de educatie a femeilor, cu incultura! Nu zic ca o femeie trebuie sa stea acasa cu pruncii, sa faca de mancare si sa imperecheze sosete toata ziua si gata. Dimpotriva! Dar de la a fi o femeie desteapta care stie sa isi puna prioritatile in ordine la o carierista cu orice pret e cale lunga. 

Eu cred ca lumea are nevoie de echilibru: are nevoie de femei care sa iubeasca, care sa fie implinite ca mame, iubite, sotii, care sa planga la filme si care sa recunoasca ca au momente in care se simt vulnerabile. Si de barbati care sa fie topiti dupa ele si dupa toate fleacurile astea care ne fac pe noi fericite. Asa puternici si increzatori, cum sunt ei ! 

PS: à propos de asta va recomand: "Mircea, fa-te ca traiesti!"

Goana prin lume: ce castigi si ce lasi in urma?

Ce ar trebui sa fie normal, a devenit o utopie pentru mine, un vis: sa pot sa zic intr-o zi - cand m-am saturat poate de alergat prin tari straine - uite, azi ma intorc acasa la mine: stiu ca-mi pot gasi un job, societatea e decenta, prietenii sunt toti acolo si pana la urma de ce nu? 

E foarte trist si frustrant ce se intampla, acasa e acasa doar in vacanta. Cam asta a fost de fapt in ultimii sase ani. E trist pe de o parte, frumos pe de alta. Nu ma plang, tocmai pentru ca aici am alte optiuni, alta viziune, "se intampla lucruri" cum ar zice cineva - dar as vrea totusi sa am posibilitatea de a alege. 

Acum ceva timp vorbeam cu un prieten si ne imaginam cum ar fi daca toata lumea pe care o stim noi plecata sa se poata intoarce la Brasov, in conditii decente. Eram amandoi foarte entuziasti si ne gandeam cat ar fi de frumos! Adica sa ai familia aproape si pe pe toti prietenii dragi, sa ai o stabilitate, sa nu mai fie viata o goana prin lume, sa-ti poti permite sa pleci in vacante de vreo doua ori pe an, sa poti sa faci iesiri la munte in week-end...toate lucrurile astea normale care pentru noi erau un vis. Din care ne-am trezit in secunda in care ne-am dat seama ca tot ce ne lega era un laptop si ca ne desparteau vreo 7000 de km: el in Colorado, eu la Bruxelles, iubita lui la Brasov. 

Ah, si à propos de asta, am citit mai devreme un articol pe blogul lui Catalin legat de aceeasi problema: "Abandon, sacrificiu si viitor". 

Trist, dar adevarat. 

Si sunt curioasa sincer, daca voi - cei plecati de acasa -  nu aveti uneori sentimentul asta...sau sunt doar eu "defecta". 

un mare offfff

Bruxelles-ul, teoretic nu ar trebui sa fie deprimant...dar practic, va zic eu - uneori este ! Si stiti de ce? Pentru ca aici vedem soarele intr-o dimineata. Si atat. O dimineata la o luna, sau doua...In restul orelor ne zbatem intr-o semi-bezna ciudata, de parca sta sa ploua sau culmea - chiar ploua! 

Vrei si tu ca tot omul cateva minute pe zi sa-ti mai desprinzi ochii din monitorul asta obositor si-atunci iti indrepti privirea spre fereastra, dar ce sa vezi? Te apuca si mai tare groaza, e abia 14h si ai impresia ca trebuia sa fii deja in pat de vreo cateva ore...

Stiu ca nu le putem avea pe toate, dar acum - acum-acum - as da orice pentru putin soare ! Orice! 

Ah, si ii invidiez - recunosc - pe toti oamenii care au ales sa traiasca in locuri calde si indepartate - cu riscul de a trai mai simplu si mai frumos. 

Am nevoie de mai mult curaj - stiu. 

o dimineata lunga, o seara relaxanta.

M-am decalat nasol cu somnu' zilele astea, deh ! asa e in vacanta...

Azi dimineata la birou cred ca aratam cam asa...dar toata lumea era euforica si cu happy happy in coltu' gurii, asa ca nu cred ca mi-a remarcat nimeni letargia de ianuarie, prima zi de munca. 

(in alta ordine de idei, matzul asta e absolut adorabil, vreau unu' exact ca el!)

Ei bine, pana spre seara tarziu lucrurile s-au schimbat putin. Eram ferm convinsa ca o sa adorm pe la vreo 21h, dar uite-ma (surpriza!), tot eu - aia de azi dimineata - inca treaza si e 00h39. Ceea ce face din mine, evident, o super woman :-) Ah! 

Care este motivul? Pai ne-am luat cu Raluca la povesti sus in mansarda (tre' sa mai zic o data, dar imi place la nebunie mansarda noastra!) si dintr-una in alta am inceput sa ne uitam la un serial. Si n-am putut sa ne oprim evident la primul episod, a urmat al doilea, da' hai de ce nu si al treilea, intre primul si al doilea am deschis o sticla de rosé, la al doilea episod ne imaginam deja ca avem pisica in casa, ba nu! doua! ca n-avem cum sa o impartim ! si ne imaginam cum vine Ralu si-mi fura pisica noaptea dupa ce adorm (ok..asta dupa al doilea pahar de vin :) ) Si radeam ca nebunele ca o sa ajungem femei batrane si nemaritate cu multe pisici! "ce frumos ar fi"  NOT! :)) 

Recapitulam: luni, prima zi de munca. Eu, dupa cateva ore de somn - la birou. Obosita, plictisita si fara chef de munca, evident. Ajung acasa, stau ce stau apare Ralu si incepem sa palavragim, ca femeile. Dupa care ne uitam la un serial, timp in care bem o sticla de vin. Ne imaginam tot felul de chestii, radem, glumim - relaxare. 

Somn usor. 

Duran Duran - Save A Prayer

Din cand in cand, fac cate o pasiune pentru cate o melodie...si pot sa o ascult cateva zile in sir...