marți, 18 ianuarie 2011

Despre Om, despre mine.


Ma consider un om liber.
Poate si din cauza faptului (sau gratie mai degraba) ca niciodata nu am facut lucrurile pentru ca TREBUIE sa le fac, ci pentru ca vreau si pentru ca imi place. Unii ii spun hedonism, "conceptie etica conform careia scopul suprem al vietii este placerea". Si pana la urma nu e nimic gresit in asta, adica viata in esenta ar trebui sa fie fericire constanta, implinire, stare de bine, pentru simplul fapt ca existam. Mai mult decat atat, ar trebui sa multumim pentru asta in fiecare zi. Nu e nimic gresit de altfel, pana nu ne dam cu capul de realitate. O realitate construita de alti oameni, de niste reguli ale societatii pe care alegem sau nu sa le respectam. Facem sau nu parte din gloata. Cam asta ar fi problema, intrebarea. Iar astazi incep sa mi-o pun mai aprig decat in alte momente ale vietii.

Din cand in cand imi exprim punctul de vedere despre viata si in ultima vreme am tot auzit chestii de genu' "ehhh tu crezi ca viata e asa usoara?", "nu facem mereu ce ne place!", "si eu am trecut printr-o gramada de situatii de genu', prin depresii si momente naspa"... si nu-i usor, sunt sigura.
Okey, exista cu siguranta compromisuri pe care trebuie sa le facem mai devreme sau mai tarziu, dar daca vocea noastra interioara ne duce spre alte taramuri, spre alte valori decat cele inculcate de lumea exterioara: o viata profesionala stralucita, prestigiu in fata celorlalti, masini de ultima generatie si alte lucruri care atunci cand isi fac loc, dau la o parte Omul din noi, cine suntem cu adevarat in profunzime.

Compromisurile merita facute atunci cand duc spre o cale fericita, cand telul care trebuie atins nu lasa loc EGO-ului, ci Omului, cand gandurile - dimineata in zori de zi si seara, inainte de culcare - raman curate si nu exista zbucium interior. Cand zambim in loc sa mergem ingandurati pe strada, cand privim oamenii ca pe niste creaturi divine si nu ca pe niste concurenti constanti, cand avem tot timpul din lume ca sa imbatranim, sa ne uitam in urma si sa putem spune ca am avut o viata frumoasa, in timp ce ego-uri imbatranite prematur nici nu-si dau seama cand a trecut Viata pe langa ei, cand se uita in urma nu vad nimic, decat un mare gol numit trecut.
Astazi, mai mult decat orice, vreau sa fiu Om. Iar alegerile pe care le voi face de acum incolo, la fel cum le-am facut si pana acum, le voi face cu sufletul.
Numai bine, voua, Oamenilor.

7 comentarii:

Bianca spunea...

Mulțumesc pentru această postare, foarte frumos spus :*

Nicole spunea...

Bianca, n-ai pentru ce sa-mi multumesti ! Iti multumesc eu ca nu m-ai uitat si ca inca mai "vii" in vizita, chiar daca m-am mutat din Montpellier :)

map spunea...

...

Anonim spunea...

Foarte frumos spus..putini mai sunt cei care vor sa fie OAMENI!!(Mihaela)

Nicole spunea...

putini, poate. dar cei mai norocosi.

zana-carabina spunea...

subsrciu si eu la parerea celor dinainte, frumos scris, de multe ori ma gandesc si eu la aceleasi chestii.
p.s. eu n-am mai lasat de nu stiu cand un comentariu, dar am tot trecut pe aici, si anul trecut, cand m-am mutat in Bucuresti, si din septembrie, cand am revenit in Lyon. Si nu sunt foarte sigura, dar cred ca am zburat cu acelasi avion de la bucuresti pe 6 septembrie? Din cate imi aminteam din pozele de pe blog, cred ca tu erai, dar m-am gandit ca ar fi ciudat de tot sa nu fi fost tu, asa ca n-am venit sa ma prezint :)

Nicole spunea...

Ce tare! Da, eu eram :) Pacat ca nu ai venit sa stam de vorba, am fi avut vreo trei ore la dispozitie...