Tu, 2013 :)

Mai sunt cateva ore..trei si ceva mai exact.
Azi am avut timp asa ca de final de an sa ma gandesc la ce a fost frumos, la ce m-a marcat, ce m-a emotionat...ce m-a facut sa simt ca traiesc.
Anul asta a inceput ciudat: pe 6 ianuarie, intr-o duminica de iarna geroasa, te-ai hotarat sa pleci dintre noi, tata. Mi s-a parut ciudat, mi s-a parut nedrept, stricasei parca un echilibru invizibil in familia noastra...pentru ca asa se zice: mamele sunt cu baietii si tatii cu fetele...si tu ma lasasei singura. Dar ai stiut cum sa faci sa trec usor peste: a aparut intai Andrei in viata mea si la putin timp mi-ai mai trimis un ingeras - un baietel, exact asa cum ti-ai dorit. Singurul meu regret e ca nu ai apucat sa il cunosti, dar poate il vezi de acolo de sus...mai avem exact o saptamana pana sa il intalnim si noi. 
Bebe, esti cu siguranta cel mai frumos lucru care mi s-a intamplat anul asta: incepand cu testul de sarcina, emotiile, gandurile, momentele de panica :), prima ecografie in care te-am vazut si ne-am dat seama ca tu de fapt chiar existi, revenirea la realitate, clipa in care mi-am anuntat colegii ca o sa fiu mamica, burtica care creste tot mai mult (am impresia ca o sa explodeze in curand), miscarile tale continue cand ma faci sa ma intreb "oare e manuta? oare e piciorusul?", cursurile prenatale la care am fost cu Andrei si m-am distrat foarte tare pentru ca lui inca ii e frica ca nu va stii cum sa te ia in brate :), lumea care se uita zambind la mine pentru ca paltonul meu de iarna care altadata imi venea strans pe corp acum sta sa se rupa :)), prietenii care nu mai au rabdare si vor sa te vada...toate astea au fost momente de fericire.
Intram intr-un an nou in curand, iar tu vei aduce cu el bucuria cea mai mare. Astazi ti-am pregatit hainutele (merci Alina pentru o mare parte din ele! :) ) si nu-mi vine sa cred cat sunt de micute...stau si ma uit la ele, zambesc si nerabdarea creste cu fiecare ora.
Au fost probabil si alte momente fericite anul asta, dar nu-mi vine niciunul in minte acum.
Ai inceput iar sa te misti, stiu ca nu mai ai foarte mult loc in burtica...dar stai linistit puiut...nu mai e mult :)

Te pupa mama si te asteapta cu bratele deschise: vei face din anul care vine cel mai frumos an. 

Mini me :)

Traiesc in fiecare zi pura fascinatie de cand te-ai hotarat sa existi si mai ales de cand mi-ai oferit mie acest privilegiu: sa fiu mamica ta, sa te port in mine si in sufletul meu :)

La inceput nu intelegeam multe - stiam ca esti acolo undeva, dar inca nu-mi dadusei nici un semn concret de viata. Te vazusem la ecograf, prima data aveai mai putin de 2 cm.

De vreo cateva saptamani bune in schimb, imi amintesti in fiecare dimineata si seara ca nu sunt singura. Si sentimentul e atat de frumos! Am momente la inceputul zilei cand ma invadeaza asa o fericire venita parca de nicaieri si imi da energie pentru tot restul zilei. Ma faci sa zambesc fara motiv si incep sa te iubesc - tot mai mult - neconditionat, chiar daca inca nu te-am cunoscut. 

Uneori mi se mai intampla sa ma intrebe lumea daca ma simt bine. Si nu stiu niciodata cum sa le explic oamenilor - pentru ca ce mi se intampla trebuie trait, nu explicat :) - ca ma simt excelent! Ma simt iubire, simt ca mi s-a oferit un dar si simt mai presus de toate ca exist. Am avut noroc sau pur si simplu ne-am inteles atat de bine noi doi - eu si bebe - incat nu mi-a fost rau deloc in timpul sarcinii, asa cum mai auzisem ca se poate intampla. Uneori doar, spre seara, ma simt mai obosita, dar oboseala nu e o boala :) Dormim mult noi doi si tare ne mai place! Sper sa ne placa si dupa ce facem cunostinta cu Lumea :)

In tot timpul asta, pana acum - si am ajuns cu bine la 28 de saptamani - am continuat sa fac cam ce mi-am dorit: de la mers cu bicicleta mai pe la inceput la drumetii pe munte - mai lejere, mai in ritmul impus de corp si de bebe, dar am reusit sa ajung acolo unde mi-am propus. Am fost si la mare cateva zile asta vara, cat sa respir aerul de mare sarat - de care, a propos, mi-era putin dor :) 

Nu stiu daca simti ca scriu despre tine, iar ai inceput sa faci tumbe prin burtica :) 

Mi-esti deja asa de drag, abia astept sa te cunosc!

Dar te las pe tine sa alegi cand vrei sa vii pe Lume :)

 

Ca un vis ciudat

Habar n-aveam ce urma ce sa se intample de ultima data cand am scris aici. Cumva presimteam, dar parca voiam ca momentul ala sa intarzie tot mai mult, de fapt sa nu mai existe sau pur si simplu sa dispara intr-o gaura neagra.
Tin minte si acum, de cateva zile nu mai mancai nimic si erai slabit ca un ogar. Mi-era mila sa te privesc, ma durea parca orice moment petrecut langa tine si asta se batea cap in cap cu dorinta mea de a-mi petrece cat mai mult timp cu tine. De asta m-am si intors acasa anul trecut in vara. Voiam doar sa stau cu tine, sa povestim, sa-mi spui lucruri pe care nu le auzisem niciodata de la tine, voiam parca sa recuperez tot timpul pierdut de momente in care aproape ca nu ne vorbeam. Erau zile mai demult cand trecem unul pe langa celalalt fara sa ne intrebam prea multe si acum dintr-o data simteam ca trebuie sa stiu tot. Vorbeai putin si oboseai usor si tin minte si acum cand ai intrat de urgenta in operatie anul trecut in septembrie ca am plans amandoi si-mi spuneai la ureche ca mai vrei sa traiesti, ca nu vrei inca sa te duci...si vorbeam despre planurile din primavara, despre cum o sa fie la tara si ce mai ai de facut la casa...
A venit primavara si cred ca nu trece zi - cand vad ca e soare afara si frumos - sa nu ma gandesc la tine si uneori imi imaginez ca esti la tara in curte si ca ti-e bine si ca ne mai suni doar din cand in cand ca sa vezi cum e vremea si la Brasov si daca nu vrem sa mergem si noi cateva zile acolo... 
Uit parca ca te-ai dus, inca mi se pare ciudat sa-ti vad numele si doua date exacte pe o cruce de lemn, e ca un vis ciudat si-mi vine sa dau timpul inapoi ca sa te mai pot vedea macar o data - te pastrez in minte sanatos si in forta, facand glume si zicand mereu bancuri. Asta erai tu, tata.
Tu n-ai fost niciodata omul bolnav pentru mine - poate de asta nici n-am putut sa accept si mi-era greu sa stau langa tine cand ajunsesei sa nu mai stii de tine.
Tin minte si acum duminica in care m-a sunat mama sa-mi spuna ca nu mai respiri. Eram la Andrei, era o dupa-amiaza linistita de iarna, cu o seara inainte statusem la capul tau si ma rugasem sa se intample ceva sa fie bine. Nu ceream nimic, doar sa nu mai suferi. Am venit acasa alergand, nu intelegeam inca nimic din ce se intamplase.
Am stat langa tine si te-am privit si atunci am inteles intr-o secunda ca nu mai erai tu. Zilele alea te-am cautat in ganduri si voiam sa se termine totul ca sa-mi pot regasi linistea. Voiam doar sa stam de vorba fara sa ne spunem nimic.
Imi dau seama cu timpul ca tu o sa fii mereu aici si ca despartirea noastra o sa doara mereu la fel de tare ca atunci.
Si imi dau seama si ca noi traim de fapt mereu atata timp cat cineva se gandeste la noi...asa ca azi, oriunde ai fi sa stii ca mi-e dor de tine.
Si o sa-mi fie dor in fiecare an sa ma sune cineva cu o zi inainte de ziua mea ca sa fie primul care-mi spune "La Multi Ani".