Am atatea ganduri incat nu stiu ce sa fac cu ele...intr-o zi o sa le scot la licitatie...sa stiti...sunt ganduri bune.
Cred ca in viata tuturor exista zile care trec fara sa lase nici o urma si care seamana atat de mult intre ele si zile atat de intense incat ne intrebam sufletul, privindu-l ca pe un copil abandonat, pana unde poate merge. El ne zambeste complice de fiecare data, stie atatea...simte atatea...incat aproape ca ne rade in fata. Si ne sfatuieste iar sa lasam timpul sa treaca, pentru ca numai el are raspunsuri la simtiri si la vise care ne tulbura diminetile aparent calme.
Cu fiecare zi care trece, ne descoperim mai mult, tot mai mult. De la ultimul vis am prins aripi si traiesc in fiecare zi cu gandul ca in curand voi zbura. E atat de bine sa ai confirmari, chiar inainte de a-ti pune unele intrebari...E mai mult decat magic. Azi nu mai am nici un dubiu. Intre trupul, sufletul meu si ceea ce traiesc s-a creat o altfel de armonie, la un alt nivel.
Un prieten drag spunea la un moment dat ca sentimentul de apartenenta si compatibilitate a sufletului e de departe cel mai frumos din ce poate exista. Astazi ii dau din nou dreptate si mai mult, am confirmarea faptului ca sufletele noastre nu sunt niciodata departe, indiferent de distanta care e intre noi. Sentimentul nu poate fi descris, cuvintele chiar sunt de prisos uneori...
