luni, 23 februarie 2009

. punct . (adica ... "trei puncte")

Aseara am ajuns in sfarsit la film ! :)) Normal, filmu' incepea la 21, noi la 20:30 eram deja acolo. A durat destul de mult, vreo trei ore...dar sincer nu am simtit cand a trecut timpu'. Asta poate si din cauza ca sfarsitul nu l-am vazut prea clar...mai mult printre lacrimi :)) Daca nu stiati femeile din familia S. sufera de sensibilitate acuta...am plans si la "300" si la "Singur pe lume" si la "Sex and the city": sunt un om complex si foarte emotiv.
Well...In cu totul alta oridine de idei...azi dimineata visam ca eram in bucatarie (women!! :)) ) si ca imbimam niste paine in ceva dulce ca sa dau unei pisici de mancare - de parca pisicile ar manca dulce - stiti cum e cu visele - ...pentru cei care nu au visat niciodata, totu' e dat peste cap, nu intelegi nimic si daca reusesti sa deslusesti doua trei idei...nu incerca sa cauti vreun dictionar de vise, o sa iti dea viata peste cap :) si cum pregateam eu sarguincios papa bun pentru mitzi mic...ma trezeste o voce...asta era reala! Firmin isi sparsese un dinte :)) cu periuta de dinti :)) WTF ? credeam ca visez...de fapt nu, dechid ochii, vad lumina, ma dor ochii, oribil! ! Firmin care se ranjeste la mine sa ii vad dintele spart! Nu vad nimic! "Daca asta se numeste ca ti-ai spart un dinte, get lost !" N-avea nimic, nici nu se vedea...Unii oameni simt nevoia sa te trezeasca atunci cand visezi mai frumos ca iti hranesti pisicile imaginare cu "ceva dulce"...... uffffffffff !! eram nervoasa, ma rupsesem din vis...ce sentiment ciudat !!
In cu totul alta orinde de idei...astazi, 23 februarie....e ziua lui Costi :) Un prieten vechi, prima mea "iubire" din clasa a IVa (nu stiu cum sa ii spun altfel) ... cu care ma tineam de mana si cu care fugeam de copiii "rai" care ne urmaream si radeau de noi in curtea scolii....De care m-am "indragostit" la Alba Iulia, cand ramasesem sa dansam numai noi doi pe ringul de dans si toata lumea ne-a aplaudat la sfarsit :) Nu as sti ce sa iti spun dupa 13 ani, ce am zis mai sus sunt primele lucruri care imi vin in minte...si ar mai fi, doar ca nu e momentul....Poate o sa ne revedem intr-o zi si o sa depanam amintiri impreuna...Pana atunci...La Multi Ani! Si nu uita ca ai fost prima mea "iubire" :)

duminică, 22 februarie 2009

Habar n-am care e titlul original...


Aseara eram hotarati sa mergem la "filmu' ala cu Brad Pitt" (care in franceza suna "L'étrange histoire de Benjamin Button" si recunosc ca habar nu am care e titlul original). Zis si facut. Ne pregatim ca tot omu', ajungem la cinema, mai erau 8 locuri. Teoretic. Ma rog, ne asezam la coada si ne tot gandim ca alea 8 locuri nu pot fi decat in primu' rand, ceea ce nu prea ne-ar coafa...Deci renuntam la film. Si oricum fie vorba intre noi, alea 8 locuri nu mai existau ca facusera unii rezervari. Am aflat dupa, ca mai erau cativa indignati pe langa noi! Saptamana trecuta acelasi scenariu, doar ca am ales sa vedem "Ce gandesc barbatii", o comedie draguta, am ras mult, dar eu tot nu mi-am vazut filmu' !
Deci cu durere in suflet, ne-am indreptat spre un irish pub, care era la cativa metri de Gaumont. Am dat-o pe bere cu sirop de capsuni si whisky cu cola si am mancat niste chestii dubioase si am uitat de suparare :)) Si intre timp au venit niste domni de treaba si au cantat vreo juma' de ora niste muzica rock pe scena improvizata in pub-ul cu pricina. Pana la urma n-a fost chiar asa de rau, chiar daca nu e tocmai stilu' meu...da' am mai uitat de durere :)) Si ne-am gandit ca azi, fiind duminica, poate o sa fie mai putina lume si o sa vedem si noi filmu' ! :)) Tineti-ne pumnii ! :))

sâmbătă, 21 februarie 2009

Secretul nu mai e secret...


Nu mai e un secret pentru nimeni ca prietenul meu negru...nici macar pentru tata (alias Jean Claude :)), pe care incercam sa il feresc de treaba asta sau sa il pacalesc. Nu stiu de ce. Adica nu l-as minti niciodata voit, cum nu as face-o cu nimeni, mai ales in astfel de situatii, dar pe el de fapt nu il minteam. Il protejam pur si simplu intr-un fel al meu, evitam adevarul. Punct. Si nu pentru ca voiam, ci pentru ca instinctul ma obliga. A descoperit la un moment dat si nu mare mi-a fost surpriza cand am aflat ca avea si unele prejudecati cu privire la culoarea, care pe moment i se parea mai mult amaruie decat dulce. Si nici nu m-am mirat. Adica traim intr-o tarisoara atat de putreda, incat diversitatea e un cuvant cu care multi nu sunt obisnuiti. Suntem mai romani decat romanii si nu reusim sa vedem dincolo de lungul nasului rasist. La mine oricum problema nu se mai pune asa, cum sa ii explic cuiva ca atunci cand iubesti de vreo doi ani de zile, nu prea mai vezi culoarea? Nici forma ochilor care te privesc cu incredere si bucurie inainte sa adormi, nici a nasului rotund pe care iti place sa il mangai uneori, nici marimea buzelor care saruta atat de suav si de priceput, nici parul carliontat cu care te joci din cand in cand, nici perfectiunea unui trup de zeu?
Recunosc ca sunt momente in care imi pun o mie de intrebari legate de viitor, de frontierele care se impun fortuit si poate exact asta ma impiedica uneori sa il iubesc fara limite, gandurile astea mici si mechine, mi-e ciudat pe mine ca pot fi atat de ignoranta, dar nimic nu trece pe lumea asta fara sa fie justificat.
Pana una alta, se uita la mine cu ochii unui copil piedut si ma intreaba daca avem lapte. Zic da. Si faina? Da, normal. Oua sunt? Sunt si oua! "Ce-as manca niste clatite!" :) Cum sa il refuz? N-am cum si nici nu vreau. "Dar facem in doi: tu aluatul, eu restul! Si mancam cu nutella si cu frisca, cafeaua mea cu lapte!" :)

vineri, 20 februarie 2009

Despre ...


Acum cateva zile am primit o leapsa de la Nico :) E prima data cand primesc asa o provocare, asa ca nu ma dau batuta :))...Ia sa vedem...Nu exista nicio ordine, asa ca va scriu in ordinea numerelor de pe tricou :)

Nico : pentru ca este un Om frumos si creeaza un intreg cu sufletul si cu trupul, pentru ca iubeste oamenii si pentru ca nu am cunoscut pe nimeni atat de sincer si bun. Pentru ca am impresia ca timpul petrecut cu tine nu este niciodata indeajuns.

Ana-Maria : pentru ca nu ii este frica sa recunoasca atunci cand iubeste, atunci cand sufera, atunci cand e cel mai fericit copil de pe lume...

Bianca : pentru ca e o nebuna, o tauroaica :)) pentru ca stie sa isi faca viata frumoasa si pentru ca poate, acolo departe :) o admir mult

Dana : pentru ca a trecut prin diferite perioade in viata ei si pana la urma si-a gasit linistea sufleteasca. pentru ca are o familie frumoasa si pentru ca stie ce vrea.

Gia : pentru ca simt ca e un om special si pentru ca scrie frumos :) mi-ar placea sa o cunosc.

Medina : pentru ca a fost mereu "altfel" si pentru ca a stiut sa puna treaba asta in evidenta. pentru ca de cateva zile are blog si ma bucur ca se exprima, in sfarsit ! :) Bafta mare, Medino ! :)

Well...baieti, de data asta ati fost exclusi :) Astept o alta leapsa ca sa scriu si despre voi :)

miercuri, 18 februarie 2009

marți, 17 februarie 2009

Despre iubiri neimplinite.


Am auzit de multe ori aceeasi poveste fara final. Am crezut de multe ori ca o sa ramana sau din contra, ca o sa treaca si o sa uitam. Dar timpul ne sufla uneori in ceafa un aer cald si cu el, ne aduce amintiri uitate o data...si cu ochii inchisi recoasem povesti de mult apuse, zambete blocate in cadre imaginare si parfumuri primavaratice care, pana toamna tarziu, au fugit cu adierea. O pasiunea arzatoare ca o scanteie in noapte, care nu a avut curaj sa se stinga niciodata. O nebunie ascunsa undeva adanc, interzisa si neimparasita cu nimeni. Ne intrebam unde am fugit, de ce. Ce s-ar fi intamplat daca am fi ramas? Daca in clipa aceea bantuita de vise am fi spus da, si am fi lasat totul in urma pentru o iubire nebuna. Daca realitatea ne-ar fi aratat drumul cel mai scurt spre implinire? Daca am fi putut ramane "acolo", impietriti in secunda aceea celesta, pe care speram sa nu o spargem prea usor cu o voce amara...Dar realitatea a fost intotdeauna mai puternica si ne-a rupt de langa sufletul pe care eram pregatiti sa il iubim, ne-a aruncat departe si cu lacrimi in ochi am continuat sa speram, stiind ca undeva si el simtea la fel. Timpul a fost nemilos si ne-a dus si mai departe, ne-a facut sa uitam si cea mai apriga dintre pasiuni...
Am ramas insa cu gandul departe, am vrea sa ne putem oricand intoarce la el, am vrea sa-l gasim la fel cum l-am lasat: cu sangele in flacari, cu ochi inlacrimati si cu dor in sulfet...insetat...
Unde se ascund totusi regretele peste ani si cine e acolo ca sa le faca loc, ca sa le mangaie si ca sa le spuna ca nu a fost timpul lor? Timpul iubirilor neimplinite...

duminică, 15 februarie 2009

Ana.

Ieri a fost ziua ta...iti doresc tot binele din lume. Acum doua zeci si ceva de ani ne stiam deja, dar nu constientizam treaba asta :) Eram prea mici. Cu timpul, alaturi de tine, am invatat ce inseamna sa ai prieteni, o copilarie fericita, am invatat sa impart ceea ce aveam mai bun, am stiut cand sa ma opresc si cand sa merg mai departe pentru ca erai alaturi de mine. Ne jucam impreuna ore in sir si nu aveam notiunea timpului: traiam intr-o clepsidra fara limite...Am atatea amintiri cu tine :)
Astazi, eu in Montpellier, tu la Londra :) Daca mi-ar spus cineva atunci, de mult, nu as fi crezut...evident :) Dar viata e atat de imprevizibila...si de frumoasa! Tocmai de aceea merita traita la maxim.....Mi-e asa de dor de tine! Abia astept sa te vad...Curand...sper sa fie Londra :)

La Multi Ani, Anuta mea ! :)

sâmbătă, 7 februarie 2009

Richard Marx - Right here waiting for you

Un pas inapoi...te simt ca in prima zi...ma reindragostesc de omul pe care il iubesc deja...Sentimentul e parca mai puternic, mai frumos...

vineri, 6 februarie 2009

Neata ! :)


Aseara am adormit devreme - pe la 23 zi ceva - pentru ca eram foarte obosita dupa o zi de facultate, vizita, proiecte si 5h ore de dormit cu o noapte inainte si m-am trezit acu' vreo doua ore (adica pe la 5:30am) pentru ca nu mai aveam somn. Firmin lucreaza in salon pentru un proiect la engleza pe care nu a mai apucat sa il termine aseara, asa ca a preferat sa se trezeasca mai devreme. Imi dau seama ca nu sunt foarte corenta la ora asta...M-am apucat sa citesc, dar nu am avut nici o sansa sa adorm inapoi. Cu atat mai bine, o sa mi se para ziua mai lunga, ca si asa dormim prea mult !
Am prins rasaritul pe terasa si stau sa ma intreb daca vreodata vom putea trimite senzatii sau parfumuri, pentru ca ce mi-as dori cel mai mult in clipa asta e sa impart cu voi mirosul tare si placut al marii, usor sarat...
Deocamdata o sa impartim probabil mirosul fin al cafelei de dimineata, pentru ca eu fug in bucatarie! Ce frumoasa e linistea diminetii....

Neata!

miercuri, 4 februarie 2009

Dorm, dar cand am timp si chef...

In seara/noaptea/dimineata asta iar nu dorm. Dar m-am obisnuit deja si nu mai e atat de tragic. Imi aminteam de ultima oara cand facusem baie - nu dus - adica stateam lungita in cada, cu un pahar de vin in mana, ascultand Edith Piaff...se intampla rar. Am inceput sa invat ca toate lucrurile bune se intampla rar si sa profit deci la maxim de moment. Stiu si treaba asta, deci inca ceva care nu mi se mai pare tragic.
In alta ordine de idei, sau aproximativ, iarna asta ii promisesem Laurei ca o sa o iau cu mine "in oras", dupa ce ii promisesem si asta vara, doar ca nu am mai apucat. Laura e fiica unei prietene foarte bune de familie, pe care o stiu de cand ma stiu si pe mine - are 17 ani. Numai. Cand i-am zis ca trec sa o iau s-a bucurat tare si de emotie nu stia cu ce sa se imbrace. Era prima oara cand iesea undeva, asa ca m-am dus mai devreme pe la ea sa alegem. I-am zis ca vreau doar sa se simta bina si comod, asa ca Laurici - cum imi place mie sa ii zic - a optat rapid pentru un jeans, tricou si pantofi sport. Perfect pentru varsta ei, m-am gandit eu! si chiar m-am bucurat. Inainte sa plecam am vorbit cu mama ei, care are mare incredere in mine, probabil pentru faptul ca ma stie de mult timp si ma cunoaste mai bine decat multi altii.
Anyway...In mare am luat-o si am dus-o inapoi acasa teafara si nevatamata. Dar episodul dintre cele doua scene e mai interesant. Cand am ajuns in clubul/discoteca/barul din oras Laura a mea s-a intalnit cu o fosta colega de generala: aceeasi 17 ani, dar de 10 ori mai mult machiaj, lentile si unghii false, care se vad de la o posta si mie mi se par - nu stiu daca sa aleg intre penibil, dezagreabil sau de prost gust - oricum ceva care imi provoaca pur si simplu o impresie neplacuta, de prea mult fals voit. Plus pantaloni mulati, tocuri, decolteu. Cunoasteti sentimentul acela "mi-e jena mie de tine"? Cam asa m-am simtit eu si cred ca si Laura. Intamplator era o cunostinta comuna. Atunci mi-am dat seama, am avut un fel de revelatie, a faptului ca de fapt la 17 ani suntem cu totii niste copii. Nu, feteleor! Nu suntem papusile gonflabile ale nimanui, nu suntem nici de vanzare si nici nu ar trebui sa iesim cu barbati doar pentru ca ei au putere si isi pot permite masini luxoase si restaurante chic. Si nici nu ar trebui sa parem ceea ce nu suntem, ca sa putem fi alese si cumparate dintr-o cireada, sa ne punem unghii false si extensii, silicon si lentile de contact, sa ne vopsim parul in functie de tendinte! Nu zice nimeni sa nu va cumparati haine cu bun gust, sa nu iesitit din casa, dar hai sa asteptam sa crestem. Rabdare. Si faceti-o cu bun simt! E pacat sa treaca timpul peste voi si la 20 de ani sa aratati ca la 40. Mi-e frica sa vad Femeia lipsita de gratie si mister.
Anyway...M-am distrat tare cu fetele in seara aia, DJ-ul pusese muzica veche, ceea ce se intampla destul de rar in cluburile din Romania, asa ca am profitat la maxim, am cantat, dansat si ne-am amintit de vremurile bune :) Dupa am dus-o pe Laura acasa si am stat la povesti pana dimineata. La un moment dar am simtit teama in glasul mamei ei, vede si ea realitatea, si i-am spus sa nu isi faca griji: Laura e o fata cuminte! De altfel,Laurici mi-a spus ca a petrecut una dintre cele mai frumoase seri si ca abia asteapta sa ma introc acasa! Si o sa ma intorc curand! Sper eu :)

duminică, 1 februarie 2009

Ganduri nocture sau de vorba cu mine


Pentru ca de ceva vreme nu mai dorm noaptea - nu stiu daca are legatura cu fazele lunii, cu faptul ca m-am nascut intr-o zi de 19 mai, la orele 4:30am - am tot timpul din lume sa ma gandesc la tot si la nimic. Acu' cateva minute ma uitam la o emisiune cu animale, as putea sa ma uit ore in sir, ma relaxeaza, prefer jungla lor junglei noastre. Si cum ma uitam eu asa pierduta in ganduri, brusc mi-am dat seama ca mi-ar placea la nebunie sa lucrez cu animale sau cu copii. Sunt singurele fiinte care m-ar face sa zambesc in fiecare clipa, care mi-ar oferi starea "aia" de spirit, liniste..si care m-ar face sa vad, in acelasi timp, latura pura a vietii, inocenta, simplitatea, naivitatea, sinceritatea, bunatatea, naturaletea, toatea lucrurile pe care noi, ceilalti, oamenii mari, le pierdem atunci cand devenim sclavii cotidianului, sclavii stresului, ai banilor...
Ma intorc la emisiunea mea :)

PS: pisica din imagine e un fel de clona a pisicii mele, Piti, doar ca pe a mea nu am facut-o inca model :)