marți, 28 februarie 2012

Incepe un nou capitol.

Cele mai dure critici, dar si cele mai bune si mai din suflet sfaturi au venit intotdeauna de la frate'miu. Daca a contat vreodata o parere, dupa a alor mei, a fost a lui. Uneori chiar inaintea lor, pentru ca parintii, mai ales de la o varsta incolo, devin atat de ingaduitori si intelegatori si buni, incat - pentru ca iti doresc tot binele din lume, poate mult prea mult - nu mai reusesc sa fie pragmatici si uita sa te mai si certe - in schimb te mangaie mereu cu vorbe bune, hrana pentru suflet. Intotdeauna cand a fost vorba de luat decizii in viata mama mi-a spus mereu "fa ceea ce simti ca trebuie sa faci". Si intr-adevar, atunci cand fortam lucrurile rezultatul nu e niciodata satisfacator. "Daca vrei sa vii acasa, o saptamana, o luna, vino. Mami te asteapta" Acasa, pentru mine e cumva sinonim cu momentele din viata fara griji. Si asa si e. Doar ca nu pot ramane niciodata prea mult, mereu simt nevoia sa o iau din loc. Romania, pentru mine, nu mai e de mult o optiune. Din pacate. Dar asta e, m-am obisnuit cu gandul ca sunt prin lume hoinar, vorba aia. De ceva timp incoace ma framanta un gand, mai mult un sentiment: acela ca trebuie sa iau o decizie importanta anul asta. La birou am un caiet pe care tot scriu franturi din ceea ce simt, exact asa cum imi vin in minte, amintiri, intamplari - si caut adanc ca sa-mi dau seama ce vreau fac in continuare. E o fraza pe care o am mereu in minte (mai nou si pe caiet :) ) "Cand nu mai stii incotro sa o apuci, aminteste-ti ultima data cand te-ai trezit cu zambetul pe buze, fericit ca e o noua zi, o alta dimineata frumoasa. Aminteste-ti de unde veneau calmul, pacea, linistea..." Acum zambesc singura, pentru ca stiu exact care a fost dimineata asta. Dar e atat de departe si ca timp, dar mai ales ca spatiu...si parca mi-e si frica intr-un fel sa ma gandesc cum ar putea fi, daca ar fi...sa ma intorc acolo. La dimineata aia....:)

luni, 27 februarie 2012

"Iata ce vom face cu natura Divina a omului, o vom ascunde in adancurile fiintei lui..."

- Ce vrei sa te faci cand o sa fii mare?
- ... Om. Acum sunt un om mic, dar mai tarziu vreau sa fiu tot Om. Unul mai mare...

Si pentru ca tot veni vorba de oameni, mi-am amintit ca intr-o zi am citit fragmentul asta undeva si mi-a ramas intiparit in minte...
"O veche legenda hindusa povesteste ca pe vremuri toti oamenii erau zei, dar au abuzat de divinitatea lor si atunci Brahma a decis sa le retraga natura divina si sa o ascunda undeva unde oamenii sa nu o poata gasi. Zeii mai mici au propus atunci sa ascunda natura divina a omului in pamant, dar Brahma le-a spus "Nu, nu e destul, atunci cand vor sapa pamantul o vor gasi." Atunci zeii au sugerat sa ascunda natura divina in adancul oceanului. Dar Brahma le-a raspuns din nou "Nu, pentru ca mai devreme sau mai tarziu oamenii vor explora adancurile oceanelor si intr-o buna zi o vor gasi si o vor aduce la suprafata." Atunci zeii mai mici au spus "Nu stim unde sa o ascundem, nu pare sa existe pe pamant sau in apa un loc in care omul sa nu ajunga intr-o zi." Atunci Brahma le-a raspuns "Iata ce vom face cu natura Divina a omului, o vom ascunde in adancurile fiintei lui, este singurul loc unde nu se va gandi niciodata sa caute." Legenda spune ca din acel moment omul a facut inconjurul lumii, e explorat, a escaladat, s-a scufundat, a sapat - in cautarea unui lucru care se gaseste deja in el insusi...

Si pentru ca azi am regasit una dintre melodiile pe care le ascultam sambata la mare...


duminică, 26 februarie 2012

"Cand ai ars ultima oara?"...

...e titlul unui articol pe care mi l-a trimis Maria anul trecut si pe care l-am regasit astazi, intamplator. 
Mie mi-a placut foarte mult, asa ca vi-l recomand si voua.

sâmbătă, 25 februarie 2012

Ostende. Si mult soare :)

Am ajuns acasa de vreo ora si am sentimentul ala ca sunt obositaaaa, dar fericita! :) 
Povestea a inceput ieri seara...sau ma rog...vorba vine. Am dormit la Ralu dupa ce am ratat de aproape un concert de jazz intr-o librarie italiana (stiu, numai noi putem gasi evenimente de genu' asta...). Dupa am incercat sa ne uitam la "Eat, pray, love" (nu stiu cum se face, dar mereu raman in urma cu filmele...reusesc mereu sa le vad ani buni dupa ce au iesit in cinema :)) ) - zic am incercat, pentru ca am adormit la mijlocul filmului, adica in jur de 23h. Seara am zis ca daca e frumos de dimineata si soare mergem undeva. Oriunde, numai sa fugim departe! Pentru ca de mult tot zicem ca vrem sa evadam din Bruxelles-ul asta urat si poluat si nu prea reusim. Asa ca pe la 9h, dupa muuuuult somn simt ca ma bate cineva pe umar, tragand in cealalta parte de perdea si aratandu-mi soarele :) Eu tocmai visam ca aveam un pisic in brate si ca ii cautam mamica si un motan imbracat cu o fusta de tiganca ca sa para fetita a venit sa il revendice si eu l-am intrebat pe matzul mic in franceza daca aia e mamica lui (pentru ca motanul, in visul meu, nu vorbea franceza) si a dat din cap ca nu :)) Asa ca l-am trimis pe motan la plimbare. Pentru ca eram proaspat trezita din somn mi-am amintit perfect visul asa ca i l-am povestit si Ralucai si radeam amandoua ca toantele si ne intrebam care e semnificatia visului :)) Dar sa nu deviem de la subiect :) Asa...recapitulez: sambata dimineata, noi odihnite, soare, zambete, vis frumos...sau ma rog, hai ca nu revin la vis. Soare. Planuri. Mergem sa ne luam micul dejun. Unde sa mergem, unde sa mergem? Undeva in natura...vorbim si cu Alexandra si ne gandim sa ne dam intalnire la gara si ca vedem acolo mai bine. La gara eram ca trei copii, ne tot uitam pe lista de destinatii...am vazut noi undeva scris Ostende si Alexandra a strigat ca in filme "Daaaaaaa, la mare ! Ostende e la mare! Hai sa mergem la mare!" :)))) Si iata-ne la coada de bilete, doar ca...........trenul pleca in patru minute :)) Stiam eu ca se pot cumpara bilete si din tren asa ca am fugit repede spre peron. Dupa cinci minute vedem ca toata lumea incepe sa fuga de acolo de parca cineva pusese o bomba!...un nene anunta ceva in flamanda. Evident, inca nu inteleg limba asta dupa care ma omor :))  Pana sa inceapa si versiunea in franceza, ne-am dat seama ca se schimbase peronul. Ce simpatici sunt belgienii astia! Nici tigancile alea de cerseau pe acolo nu si-au dat seama ce ne-a lovit! Eram ca oile gonite prin gara...nu, ca va zic eu! Noi, oamenii, suntem ciudati tare! 
Intr-un final, a venit si trenul, am prins si locuri bune - totul tine de lucrul in echipa :) Aveam emotii in tren, nu mai fusesem la mare de mult...de fapt ultima data cand am vazut marea eram in Venezuela :) Marea Caraibelor hahaha ce bine suna! :) Dar nici cu Ostende nu mi-e rusine! Mi-a placut tare mult...ne-am plimbat pe dig, am mers prin nisip, ne-am oprit sa bem o cafea pe o terasa unde puneau muzica buna...si ne-am si bronzat putin :)
Si cand stateam eu asa pe terasa cu ochii inchisi respirand aerul sarat si curat de mare ma gandeam iar cat sunt de norocoasa si ca ar trebui sa multumesc in fiecare zi pentru oamenii frumosi pe care ii am langa mine...
Asa ca azi, multumesc, iti sunt recunoscatoare. Pentru tot. 

miercuri, 22 februarie 2012

Dor de duca...

...e fraza zilei :)
La Bruxelles au fost azi vreo 10° (adica cu vreo 20° mai mult decat saptamana trecuta...) si am zis ca n-ar strica sa ies la o plimbare la pranz. Numai bine: m-a sunat Alexandra ca sa mancam impreuna, asa ca ne-am luat cate un sandwich si-am stat la povesti pe banca in parc, in fata unui lac. Batea un vant primavaratic, poate putin prea racoros inca, dar placut. Si era soare. Si aer curat. Si tare bineeeeeee! Si am povestit despre copilarie si momente fericite, asa ca astazi...stare de bine :) Ceea ce va doresc si voua :)

 

marți, 14 februarie 2012

Gand dupa gand.

Astia care mai scrieti pe blog, stiti exact ce zic cand zic "am tot incercat sa scriu, aveam o gramada de idei in minte, dar cand ma asezam in fata calculatorului...dispareau." Sau erau prea multe si nu iesea nimic coerent...
Imi lipseste uneori curajul. Sa scriu ce simt, exact ce simt, sa las frau liber...
Scriu si sterg, alteori frazele-mi raman doar in minte, perfect compuse, ca si cand cineva mi le-ar dicta. Dar nu reusesc sa creez un tot. Se pare ca azi e la fel, doar ca simteam nevoia sa ma exprim, sa iasa din mine toate gandurile astea, sa se spele, sa se curete si mintea mea sa ramana libera. 
Mai devreme, mergeam agale prin ploaie de la birou inspre casa - eu habar nu am sa merg repede, chiar si-atunci cand ma grabesc dau senzatia ca ma plimb, dar nu-mi pasa, mie imi place :) - si simteam asa picaturile de ploaie pe fata, aveam sentimentul ciudat ca ma mangaie, ca niciodata. Am privit in sus si am zambit si in loc sa ma opresc acasa, mi-am continuat drumul pana la magazinul de langa noi, mi-era pofta sa beau un pahar de vin alb. (stiu ca suna a inceput de alcoolism, dar am trecut de mult de perioada aia :)) ). Asa ca am cumparat o sticla de vin, m-am instalat in mansarda - m-am facut confortabila, am pus muzica mea de suflet si am tras puternic aer in piept. Si m-am gandit din nou la alegerile pe care le facem in viata si cat de mult conteaza sa fie cele bune. Cum stim ca sunt cele bune? Pai simplu: suntem fericiti. Cand saptamanile incep sa semene intre ele, cand nu mai stim ce zi e, ce luna - stim doar ca urmeaza week-end-ul si ne bucuram atat de tare incat trece  de parca ar fi durat trei ore...alegera e mediocra. 
Cand m-am intors din Venezuela eram alt Om. Sunt experiente in viata care te schimba, pur si simplu. Stiu ca viata pe care am avut-o acolo poate ca nu o pot avea in mod constant si Ralu' stie ce vreau sa spun. Cat era totul de frumos si de linistit, plin de iubire! - in locul acela, in tarisoara asta indepartata sufletul nostru era mare cat noi la un loc si nu mic - ca acum - si strans intr-un colt, nestiind incotro sa o apuce. Eram inconjurate mereu de oameni frumosi, oameni sinceri si iubitori. Acum - nu mai stiu. 

miercuri, 8 februarie 2012

Costel in Club A - genial

Daca vrei sa radeti un pic...nu stiu a cata oara ma uit la filmuletul asta, dar de fiecare data ma bine dispune :)) Enjoy!

miercuri, 1 februarie 2012

Treaba serioasa.

Daca o femeie poarta inel pe mana stanga inseamna ca e maritata? 
Well...se pare ca da in ochii unora. Sambata trecuta la "Multikulti event" un danez, incercand sa-mi vorbeasca si obsevand atitudinea mea reticenta (unii oameni chiar nu ma inspira), mi-a spus intr-un final: "Vreau doar sa discut  cu tine, pari o fata inteligenta si oricum am observat ca esti maritata" :))))  "Super", m-am gandit in sinea mea...Dupa care am zambit si mi-am dat seama ca in contextul dat, era chiar bine-venita aceasta remarca. Asadar, vorba aia, pentru cine intreaba - sunt maritata :-)