Ah ! ... Tu, 2012 :)

...cate am de zis...cate ganduri, mereu timp putin cand vin pe aici in vizita in ultima vreme...
Acum ar trebuie sa ma imbrac deja si sa ma pregatesc de petrecere, dar am zis...inainte sa trecem spre marti :) sa ne amintim de ce a fost pana aici anul asta...

Asadar si prin urmare...in 2012...

...am luat multe decizii si a fost anul schimbarilor :) in bine :)

Printre cele mai importante a fost mutarea la Brasov asta vara...mi-a luat mult timp sa inteleg ca linistea mea nu era acolo unde o cautam eu cu disperare, la Bruxelles - ci acolo unde se nascuse la un moment dat si o lasasem in urma, fara sa ii dau nici o sansa. Acum inteleg si vad altfel lucrurile si totul capata un sens. Uneori avem pur si simplu nevoie sa ne dam cu un pas inapoi ca sa vedem mai clar situatia in care ne aflam. Asa ca Iti multumesc din nou, acolo undeva si peste tot - unde esti - pentru ca din cand in cand, la rascruce de drumuri imi luminezi calea si ma faci sa aleg ceea ce a mai bun pentru mine.

Singurul regret legat de Bruxelles sunt oamenii frumosi pe care i-am cunoscut si i-am lasat in urma, cu tot cu amintiri...dar, fetelor, astept sa ne revedem curand ca sa traim alte povesti de spus nepotilor :) (Alexandra facea poza, dar e si ea in poveste)

Anul asta a fost un val de sentimente frumoase, dar si de pierderi...s-au dus si Pufi si Piti - cele doua pisici care erau parte din familie deja - una de 18, cealalta de 10 ani, dar in schimbul lor a aparut in viata noastra Sisi - care face cat zece pisici la un loc...

S-au intamplat multe de fapt..am fost cu kayak-ul prin Ardeni...

...cu avionul de doua persoane pe deasupra Brasovului (pentru asta ii multumesc pilotului in devenire Mitza alias frate'miu :) ) si ... am vrut sa sar cu parasuta, dar inca n-am sarit :))

In alta ordine de idei, pentru ca nu am uitat de el, nici nu am cum...s-a nascut o Minune - Mathéo - primul copil pe care l-am tinut in brate si am simtit din prima clipa, inca de la inceputul inceputului ca e un pic si al meu, spiritual vorbind - Alina mi-e in continuare ca o sora, uneori poate chiar mai mult de atat...fericirea si linistea nu pot fi cu siguranta descrise in cuvinte si tinandu-l pe el in brate lumea e mai frumoasa si mai buna: Mathéo, tu esti Iubire. Sa nu uiti niciodata

Se intampla multe in fiecare an, iar a trecut timpul fara sa-mi dau seama...trebuie sa incep sa ma pregatesc...

Si inainte sa plec, lasa-ma sa-ti spun ca cel mai frumos lucru care mi s-a intamplat anul asta - cu toate ca incep sa cred ca nimic nu e intamplator :) - ai fost Tu ...

Cand visele devin realitate.

...intotdeauna i-am admirat pe oamenii care au crezut in visele lor si au luptat pana le-au transformat in realitate.De multe ori stiam sau intuiam cu usurinta ca dincolo de varful iceberg-ului e multa munca. Astazi - mai mult decat oricand - stiu ca in afara de efort exista motivatia, pasiunea, dorinta de a schimba lucrurile in mai bine, dorinta aceea sincera de Altceva. Asa a aparut acum cativa ani "Modelul meu". Atunci l-am citit, am zambit, mi se parea total logic si firesc, dar cu toate astea pentru multi avea iz de utopie: Mihai voia sa schimbe ceva in gandirea generatiei tinere: el - unul, ei - cateva milioane bune. A fost probabil momentul in care frate'miu incepuse sa se gandeasca si la ceilalti, la tinerii pe care ii vedea in fiecare zi si care nu aveau modele demne de urmat - a fost de fapt clipa in care el a vrut sa faca ceva pentru ei, pentru noi - generatia asta care parem de sacrificiu dintr-o mie de motive: si-uite asa dintr-o idee si-un vis s-au nascut proiecte, alte proiecte si visul a prins aripi.
Eu am crezut in el pentru ca - facand parte din aceeasi familie si crescand cu aceleasi valori si principii - mi se parea normal sa poti ajunge "sus" prin munca, educatie si perseverenta si nicidecum prin oportunism ieftin - din pacate atat de des intalnit in Romania...
Daca exista un Om in care sa cred in lumea asta e el. Un Om - dincolo de artistul, managerul, de politicianul care s-au nascut in timp. Am convingerea - pentru ca a fost mereu o persoana verticala - ca toate deciziile pe care le va lua si toate promisiunile pe care le va face - vor avea o latura umana mai presus decat orice.
Azi, dupa ce m-am vazut cu el la masa de pranz mi-am dat seama ca trebuie sa le multumim in primul rand parintilor nostri pentru ca ne-au crescut niste copii frumosi, sinceri, corecti si buni si ma simt mandra si fericita sa vad ca amandoi am reusit de-a lungul timpului sa crestem, sa ne autoeducam dincolo de educatia care ni s-a oferit, sa ne depasim de multe ori limitele gratie libertatii de gandire de care am avut parte si sa devenim Oamenii care suntem astazi.
Mitza, exista cineva care crede in tine, chiar daca nu ti-o spune in fiecare zi...Si stiu ca atunci cand iti propui ceva si lupti nu ai cum sa nu reusesti...

Ah, si mai e ceva...stii ca esti deja "Modelul meu" din multe puncte de vedere...:) 

33.

Stateam si ma gandeam mai devreme ce misto e sa ai prieteni de atatia ani de zile, care in timp devin un fel de...familie - marita, reunita - :) 

Exact asa e cu ai nostri "Grozea" - de la Bebe si Cristina, la buni, la matusa de la Targu-Mures, la generatia noastra "tineret mandria tarii" :) si generatiile urmatoare: Antonica, Emilia..cu totii suntem o mare familie si orice-ar fi ne stim aproape unul pe celalalt. Si e tare fain sentimentul ! :)

Azi e ziua lui Florin, care printre altele - dincolo de "fratior mai mare" mi-e si finut :) 

Asa ca "La Multi Ani" ! Sa traim o mie de ani in acelasi spirit :) 

sa SPA sau sa nu SPA.

Am asteptat sa treaca cateva zile ca sa pot scrie...ce ni s-a intamplat sambata. 

Vreau sa tineti minte trei chestii: unu - eu nu sunt o fire pudica (nu stiu daca gratie faptului ca m-am nascut in luna mai la Bucuresti si era caldura mare, mon cher! si deh...am stat in fundu' gol in carucior la soare, lasand vecinii sa ma admire in voie ca pe un bibelou de portelan :)) sau din alte motive neintemeiate istoric), doi - nimeni n-a stiut de la inceput ce avea sa urmeaze sambata, trei - cand gasiti oferte pe Groupon mergeti si pe site-ul celor care scot oferta la iarmaroc si uitati-va atent atent la toate detaliile, nu de alta, dar uneori se intampla sa nu corespunda neaparat cu ceea ce va doriti. 

Dar gata cu palavrageala! 

Povestea incepe asa....Ralu primeste o oferta pe mail de la Groupon la un SPA langa Bruxelles. Ne scrie entuziasmata pe e-mail mie, Dianei si Alexandrei ca trebuie sa mergem, ca suna super bine si ca nu putem rata asa ofera ! (acum ca stau sa ma gandesc, chiar nu puteam rata asa ceva :)) ). (n.r.: sa ne-ntelegem...daca exista o persoana care sa se princeapa la organizat, cautat tot felul de chestii pe net, pe langa net si ales ce e mai bun si mai frumos si mai rentabil- aia e Ralu). Deci: cumparat cupoane, sunat, rezervat - nu ne ramane decat sa ne prezentam la locu' cu norocu' (norocu' perversilor...as adauga acum). 

Ne trezim sambata dis de dimineata ca niste flori, afara soare - ne-am gandit noi, cat noroc! si vremea tine cu noi...luam trenul, nu facem bilet (ca doar in mintea noastra tot 18 ani avem :)) ), asteptam o ora busul in Halle, timp in care mergem sa vizitam oraselul...urcam in bus, intrebam exact cat facem pana la statia cu pricina, soferul ne zambeste complice si ne intreaba pe un ton malitios "Mmmm...mergeti la thermes?" Noi zambind in continuare ca niste garofite "Da,da!"......................

Si ajungem la SPA. Ne intreaba tanti aia daca avem prosoape, tot ce trebuie...dupa care ne spune ca nu avem voie cu "maillot" (adica "maillot de bain", adica costum de baie). Intre forfota si entuziasm nu ne-am dat seama ce vrea sa spuna, de fapt cred ca nici nu prea i-am dat atentie, iar Ralu si Diana, care sunt prietene mai mult cu engleza decat cu franceza s-au gandit ca deh! e okey daca n-avem voie cu maieuri ! Pana la urma cine naiba sta la soare cu maieu pe el ? :)) 

Prima surpriza am avut-o cand am coborat la vestiare si toata lumea era prietena cu toate lumea, in sensul ala...bivolian (era un fel de spirala amicitiei, doar ca de data asta in vestiar la SPA, nu pe plaja la mama naibii). Mai pe intelesul tuturor umblau in curu' gol si nu se jena absolut nimeni. Si majoritatea erau trecuti de a doua tinerete...Stiti vorba aia...ce-i frumos si lui Dzeu ii place? Ei bine, eu cred ca de fapt Dzeu a impins-o pe Eva sa muste din mar, pentru ca si-a dat seama ca deja imbatranea...si era cazu' sa-si puna ceva pe ea, ceva mai mult decat frunza aia vestejita. 

Deci ce naiba cautam noi acolo ? Dupa cinci minute de oripilare si semi-ras cu semi-plans m-au rugat fetele sa urc si sa intreb sigur daca totusi nu avem voie cu "maillot". Tanti aia mi-a zambit asa...intr-un mare fel si mi-a spus ca sunt cateva zile pe saptamana in care fac exceptie si lasa oamenii cu costume de baie, dar din pacat ziua aia nu era exceptie :) 

Na, poftim situatie! M-am intors zambind si eu si le-am explicat ca asta e, regulile trebuie respectate asa ca "jos textila!" Am urcat la piscinute si saune si hammam cu prosoapele pe noi, dar surpriza! Ajunsesem in Paradis...un paradis decazut versiunea 2012. Eram ca niste eve tinere si apetisante printre mere vestejite si cazute de mult din pom. Ce ne-a fost dat sa vedem acolo....nu putem descrie si nici n-am vrea de fapt. Am zis toate ca e sigur o experienta care ne-a legat pe viata.

Morala? Chiar si atunci cand va impuneti limite, trebuie sa va spun un secret: o sa treceti mereu frontiera, limitele nu exista decat in mintile noastre inguste. Iar cand reusim sa trecem de ele, ne simtim mai impliniti, mai capabili, mai puternici. Si de data asta mai goi :) 

La final...ne amintim...radem, glumim. Si vorba aia...avem ce povesti nepotilor. 

PS: saptamana asta am aflat de la colega Dianei ca sunt multe SPA-uri unde se practica treaba asta cu "fara maillot"...suntem si noi niste copii de la tara...

Bruxelles - capitala a extremelor.

Vreau sa fie clar de la inceput: nu judec pe nimeni, nici nu pun intrebari. Caut insa raspunsuri la unele care exista deja, pentru ca realitatea m-a lovit puternic week-end-ul trecut. 

Ca sa incep cu inceputul...Ralu - impreuna cu Evita (alias Eef) au avut ideea sa lanseze prima editie "Let's do it, Belgium!". Pentru ca e o proiect misto la care am participat si eu anul trecut in Romania, m-am gandit sa ma alatur pe cat posibil pe partea de comunicare. Asa i-am cunoscut si pe cei de la "Serve the city": o asociatie care exista deja de aproape 7 ani si care ne vor fi alaturi pe 22 septmebrie la Let's do it ! Sambata trecuta ne-au propus sa fim voluntari la un centru pentru copii - cel putin asa intelesesem noi: ca vom merge la un centru sa ne jucam si sa coloram cu ei. Toate bune si frumoase, dupa sedinta de dimineata cu echipa "let's do it" ne-am dus la sediu servethecity, ne-am luat tricourile si gata! Eram pregatiti sa ne jucam cu copiii. 

Insa realitatea ne-a lovit tare de tot pana sa apucam sa spunem ceva. Ajunsi la locul faptei, am intrat intr-o cladire imensa - un fost hotel prin care alergau copii nespalati, se plimbau dealeri de droguri si isi duceau traiul familii numeroase inghesuite in foste camere de hotel. Nu pot sa descriu atmosfera de acolo, peretii murdari, hainele puse la uscat pe coridoare, paturi atarante pe post de pereti despartitori, mirosul intepator care dainuia pe toate culoarele, prin toate ungherele pe unde ne-am perindat noi in cautarea copiilor care voiau sa se joace...pasnic, sa coloreze cu noi. 

Asa am sperat de fapt, sa intalnim copii dornici de atentie, de interactiune. Insa majoritatea - in general baietii - erau agresivi, tipau, nu ascultau de nimeni, dadeau cu picioarele in usi fara motiv - clipe in care stomacul mi se facea mic mic si-mi venea aproape sa plang de ciuda si de mila. Una dintre fetele din echipa mi-a spus ca ea merge de mai bine de un an in vizita la ei si ca asta e viata lor: legea junglei - cel mai puternic suprvietuieste. 

Am stat acolo aproape doua ore - si mi s-a parut ca au fost doua zile. Mi-era greu - aproape imposibil sa comunic cu ei: ba erau inchisi in ei si nu vorbeau deloc, ba tipau in continuu, fara motiv si nu aveai cum sa te faci auzit. Cu cat ii rugai mai mult sa faca liniste, cu atat tipau mai tare, parca dinadins. Stiam ca veneau din familii cu probleme, multi din afara granitelor, dar in acelasi timp ma gandeam fara oprire ca trebuie sa existe o solutie si pentru ei: tine totusi de educatie, de minimul care noua ne-a fost oferit neconditionat, inca de la inceput. Am incercat sa vorbim cu una dintre mame, dar nu vorbea nici franceza, nici engleza. 

Trist, dar adevarat: copii fara modele, copii fara limite, fara autoritate - obligati sa traiasca intr-o jungla in inima Bruxelles-ului, in inima Europei. Pe de o parte ei, pe de alta functionari europeni cu salarii de mii de euro. Repet: nu judec pe nimeni, dar trebuie sa gasim solutii. Ce am vazut eu week-end-ul asta nu e decat o mica parte, o piesa din puzzle. Si doare. Tare de tot. 

Vorbim mult, ne place sa facem rapoarte din spatele birourilor luxoase si a Ipad-urilor de ultima generatie - dar ce facem cu Realitatea? Cu copiii astia care peste 10-15 ani o sa fie delicventii de care o sa ne fie frica pe strada? 

Mergem pe strada linistiti, dar habar n-avem ce se ascunde in spatele zidurilor care ne inconjoara...

La multi ani :)

Cand am cunoscut-o prima data mi s-a parut timida, tacuta. Era probabil prea multa lume in jur, prea multa vorbaraie, prea multa agitatie. Mi-amintesc ca Florin plecase la un concert si m-a-ntrebat daca am chef sa ies cu ea, nu stia prea multa lume in Brasov. Am zis un "Da!" entuziast, imi doream sa o cunosc mai bine si in alt context. Pentru ca aveam chef de o plimbare in natura, am zis sa mergem spre Pietrele lui Solomon. Eram numai noi doua si tin minte ca am povestit cate in luna si in stele, ea - cea de la inceput timida si tacuta - era acum vorbareata si plina de viata, avea idei frumoase despre ceea ce ne inconjoara si respira o libertate molipsitoare, pofta de viata. Avea ceva din inocenta unui copil si iubire in privire. Cu ea - cea de atunci - am ramas eu in gand. 

Anul trecut, exact pe 15 iunie au zis "Da". Pe 1 Septembrie a urmat petrecerea la care eu si Mitza am fost nasi. Asadar si prin urmare, acum suntem legate pe viata si treaba asta nu poate decat sa ma bucure :)

Azi, 23. La multi ani, finuto! La multi ani, Ioana! :)

Ani

Ani e copilul femeie pe care orice om si l-ar dori in viata. E sensibila, dar puternica, zambeste naiv, dar stie tot ce se intampla in jurul ei. Mie mi-e tare draga si azi, facand ordine prin fotografii, am dat peste seria asta de poze facute anul trecut prin primavara... 

Pentru mine luna mai ...

.... e intotdeauna cea mai frumoasa luna din an. Anul asta am prins jumatate din luna la Brasov, cealalta jumatate la Bruxelles si nu stiu cum - dar am avut mare noroc de muuuulte zile calduroase, aproape de vara!  :) 

Si pentru ca la mine soare rimeaza cu iesire in natura, am zis asa: sa va arat cateva poze din Piatra Mare... 

si cateva de la Dinant - un orasel tare dragut unde am fost cu fetele sa facem ...  kayak :) 

Enjoy :) 

o poveste de aprilie.

Nici nu stiu de unde sa incep...acum vreo trei saptamani eram cu Ralu la Bruxelles si ne gandeam sa ne luam bilete pentru acasa. Ne-am tot uitat noi pe toate site-urile - biletele relativ scumpe, avand in vedere faptul ca se apropia Pastele. Auzise ea ca s-a bagat Ryanair pe Budapesta, asa ca ne-am gandit ca nu ar strica sa luam in considerare si varianta asta. Surpriza: 4,99 euros/ persoana :)) N-am stat pe ganduri nici o secunda ! Nu ne gandisem insa la restul drumului.....................:)) Da' mama are o vorba "Cand esti tanar, poti sa calatoresti in orice conditii..." :)) Ei bine, iata-ne pe noi doua, dupa 2h30 de zbor - timp in care am jucat UNO cu niste tinere sperante belgiene - asteptand autobuzul care mergea spre Cluj. Ca tot omu', cand am vazut ca sunt peste 20 de grade, ne-am luat cate o cafea din aeroport si ne-am intins pe iarba din fata - la soare. Dupa vreo juma' de ora, au aparut doi politisti care se uitau suspect la noi, iar cand au vazut ca nu le fumam iarba - au plecat :)) Drumul spre Cluj a fost...incerc sa caut cuvintele care sa il descrie cel mai bine ... ca o gaura neagra in timp si spatiu. Am facut 9h ! Trec peste detaliile de genul caldura mare, mon cher! si personajele pe care Caragiale le-ar ravni din strafundul constiintei - care sunt totusi oameni si binevoiesc sa circule cu acest mijloc de transport in comun ... atmosfera era de nedescris :)) Oricum, se spune ca pentru lucrurile bune merita sa astepti in viata, asa ca...dragul meu Cluj, sper sa apreciezi efortul :) Asadar si prin urmare de joi pana duminica am batut Clujul la pas si imprejurimile - daca nu ati fost la Gilau nu se pune. Acolo l-am cunoscut pe Sam, un tip tare haios, care mi-a spus ca are un blog. Daca sunteti vorbitori de limba lu' domnu' Shakespeare - voila de vezi ce are el de zis in legatura cu ce ne-a fost si noua dat sa vedem...

Si de duminica seara iata-ma la Brasov :) Eu tot uit ca 300 km se fac in 6h in Romania, nu intr-o ora jumate. Calatoria cu trenul prin Romania pare una initiatica, ca in basme...

Eh, macar am avut timp sa ma gandesc...si sa ma gandesc...si sa ma tot gandesc ca dupa o ora mi s-a terminat bateria la laptop si ciuciu priza. Nici macar la clasa I - bine, eu calatoream la clasa a II-a, dar as fi comis o infractiune daca stiam ca pot sa ma uit in continuare la mad men fara sa raman cu buza umflata in mijlocul episodului. Si afara ploua...si eu ma tot gandeam...si mi-am amintit ca am Ipod-ul la mine si era - slava domnului - incarcat! Macar muzica sa ma salveze! (pentru ca mi-am dat seama ca nu sunt mereu prietenoasa - la un moment dat s-au mutat doua doamne cu mine in compartiment si una dintre ele tare avea chef de vorba - insa nu-mi dau seama despre ce puteam discuta cu ea...asa ca...am fost nepoliticoasa si ... ati inteles...ipod-ul e raspunsul).

Un gand.

Cele mai frumoase lucruri apar in viata noastra atunci cand ne asteptam cel mai putin :) Si atunci cand apar, trebuie doar sa le lasam sa isi faca loc putin cate putin...

Asa ca azi iti spun: bine ai venit ! :) 

O saptamana cu soare :)

Acum vreo zece minute - uitandu-ma afara la soarele primavaratic - am vrut pur si simplu sa inchid calculatorul cu tot ce aveam deschis, sa iau o carte si sa ma duc sa citesc in parcul de langa. Ceea ce o sa si fac de fapt dupa ce termin de scris, pentru ca inca o data, pentru a mia ora, am vrut sa scriu, ma stresa deja sa vad ca ultimul post e din februarie :)

Azi sunt fericita :) E o fericire solara...

De fapt saptamana mea a inceput foarte bine :) Luni, pe la pranz, m-au sunat Alina si Fab - tocmai ajunsesera din Romania, aveau zborul spre Franta in cateva ore. M-au intrebat in cat timp pot sa ajung la gara de sud, de unde urmau sa ia busul spre aeroport. Fara sa stau prea mult pe ganduri, am tras ceva pe mine, m-au urcat in metrou si uite-ma cu ditamai zambetul :) Nu-mi venea sa creeeeeed :) Pentru ca deja ajunsese busul si era tarziu, m-am hotarat sa merg cu ei pana la poarta de imbarcare (merci, Fab :) ). Era cald afara, soare, drumul a fost o intreaga poveste, stiam ca timpul e scurt asa ca fiecare spunea ce mai e nou, am ras o gramada, m-am simtit atat de bine, mi-au facut ziua mai frumoasa! :) Alina e deja insarcinata in 4 luni 1/2 - si am vrut sa stiu totul despre sarcina, greturi, pofte, ecografii, absolut TOT - pentru ca inca imi pare rau ca sunt asa departe in perioada asta frumoasa a vietii ei. Iar ma simt fericita si norocoasa ca am legat prietenia noastra atat de sincera si frumoasa si ca mereu, de fiecare data cand ne vedem - e ca si cand nu ne-am despartit niciodata. Zic asta pentru ca atunci cand eram cu totii la Montpellier nu cred ca era zi fara sa ne auzim macar la telefon, daca nu reuseam sa ne si vedem :) E inutil sa spun ca la intoarcere eram inca fericita si de la gara pana acasa m-am hotarat sa merg pe jos, era tare frumos afara, un timp perfect pentru visare...

Incepe un nou capitol.

Cele mai dure critici, dar si cele mai bune si mai din suflet sfaturi au venit intotdeauna de la frate'miu. Daca a contat vreodata o parere, dupa a alor mei, a fost a lui. Uneori chiar inaintea lor, pentru ca parintii, mai ales de la o varsta incolo, devin atat de ingaduitori si intelegatori si buni, incat - pentru ca iti doresc tot binele din lume, poate mult prea mult - nu mai reusesc sa fie pragmatici si uita sa te mai si certe - in schimb te mangaie mereu cu vorbe bune, hrana pentru suflet. Intotdeauna cand a fost vorba de luat decizii in viata mama mi-a spus mereu "fa ceea ce simti ca trebuie sa faci". Si intr-adevar, atunci cand fortam lucrurile rezultatul nu e niciodata satisfacator. "Daca vrei sa vii acasa, o saptamana, o luna, vino. Mami te asteapta" Acasa, pentru mine e cumva sinonim cu momentele din viata fara griji. Si asa si e. Doar ca nu pot ramane niciodata prea mult, mereu simt nevoia sa o iau din loc. Romania, pentru mine, nu mai e de mult o optiune. Din pacate. Dar asta e, m-am obisnuit cu gandul ca sunt prin lume hoinar, vorba aia. De ceva timp incoace ma framanta un gand, mai mult un sentiment: acela ca trebuie sa iau o decizie importanta anul asta. La birou am un caiet pe care tot scriu franturi din ceea ce simt, exact asa cum imi vin in minte, amintiri, intamplari - si caut adanc ca sa-mi dau seama ce vreau fac in continuare. E o fraza pe care o am mereu in minte (mai nou si pe caiet :) ) "Cand nu mai stii incotro sa o apuci, aminteste-ti ultima data cand te-ai trezit cu zambetul pe buze, fericit ca e o noua zi, o alta dimineata frumoasa. Aminteste-ti de unde veneau calmul, pacea, linistea..." Acum zambesc singura, pentru ca stiu exact care a fost dimineata asta. Dar e atat de departe si ca timp, dar mai ales ca spatiu...si parca mi-e si frica intr-un fel sa ma gandesc cum ar putea fi, daca ar fi...sa ma intorc acolo. La dimineata aia....:)

"Iata ce vom face cu natura Divina a omului, o vom ascunde in adancurile fiintei lui..."

- Ce vrei sa te faci cand o sa fii mare?
- ... Om. Acum sunt un om mic, dar mai tarziu vreau sa fiu tot Om. Unul mai mare...

Si pentru ca tot veni vorba de oameni, mi-am amintit ca intr-o zi am citit fragmentul asta undeva si mi-a ramas intiparit in minte...

"O veche legenda hindusa povesteste ca pe vremuri toti oamenii erau zei, dar au abuzat de divinitatea lor si atunci Brahma a decis sa le retraga natura divina si sa o ascunda undeva unde oamenii sa nu o poata gasi. Zeii mai mici au propus atunci sa ascunda natura divina a omului in pamant, dar Brahma le-a spus "Nu, nu e destul, atunci cand vor sapa pamantul o vor gasi." Atunci zeii au sugerat sa ascunda natura divina in adancul oceanului. Dar Brahma le-a raspuns din nou "Nu, pentru ca mai devreme sau mai tarziu oamenii vor explora adancurile oceanelor si intr-o buna zi o vor gasi si o vor aduce la suprafata." Atunci zeii mai mici au spus "Nu stim unde sa o ascundem, nu pare sa existe pe pamant sau in apa un loc in care omul sa nu ajunga intr-o zi." Atunci Brahma le-a raspuns "Iata ce vom face cu natura Divina a omului, o vom ascunde in adancurile fiintei lui, este singurul loc unde nu se va gandi niciodata sa caute." Legenda spune ca din acel moment omul a facut inconjurul lumii, e explorat, a escaladat, s-a scufundat, a sapat - in cautarea unui lucru care se gaseste deja in el insusi...

Si pentru ca azi am regasit una dintre melodiile pe care le ascultam sambata la mare...

"Cand ai ars ultima oara?"...

...e titlul unui articol pe care mi l-a trimis Maria anul trecut si pe care l-am regasit astazi, intamplator. 

Mie mi-a placut foarte mult, asa ca vi-l recomand si voua.

Asadar..."Cand ai ars ultima oara?" 

Ostende. Si mult soare :)

Am ajuns acasa de vreo ora si am sentimentul ala ca sunt obositaaaa, dar fericita! :) 

Povestea a inceput ieri seara...sau ma rog...vorba vine. Am dormit la Ralu dupa ce am ratat de aproape un concert de jazz intr-o librarie italiana (stiu, numai noi putem gasi evenimente de genu' asta...). Dupa am incercat sa ne uitam la "Eat, pray, love" (nu stiu cum se face, dar mereu raman in urma cu filmele...reusesc mereu sa le vad ani buni dupa ce au iesit in cinema :)) ) - zic am incercat, pentru ca am adormit la mijlocul filmului, adica in jur de 23h. Seara am zis ca daca e frumos de dimineata si soare mergem undeva. Oriunde, numai sa fugim departe! Pentru ca de mult tot zicem ca vrem sa evadam din Bruxelles-ul asta urat si poluat si nu prea reusim. Asa ca pe la 9h, dupa muuuuult somn simt ca ma bate cineva pe umar, tragand in cealalta parte de perdea si aratandu-mi soarele :) Eu tocmai visam ca aveam un pisic in brate si ca ii cautam mamica si un motan imbracat cu o fusta de tiganca ca sa para fetita a venit sa il revendice si eu l-am intrebat pe matzul mic in franceza daca aia e mamica lui (pentru ca motanul, in visul meu, nu vorbea franceza) si a dat din cap ca nu :)) Asa ca l-am trimis pe motan la plimbare. Pentru ca eram proaspat trezita din somn mi-am amintit perfect visul asa ca i l-am povestit si Ralucai si radeam amandoua ca toantele si ne intrebam care e semnificatia visului :)) Dar sa nu deviem de la subiect :) Asa...recapitulez: sambata dimineata, noi odihnite, soare, zambete, vis frumos...sau ma rog, hai ca nu revin la vis. Soare. Planuri. Mergem sa ne luam micul dejun. Unde sa mergem, unde sa mergem? Undeva in natura...vorbim si cu Alexandra si ne gandim sa ne dam intalnire la gara si ca vedem acolo mai bine. La gara eram ca trei copii, ne tot uitam pe lista de destinatii...am vazut noi undeva scris Ostende si Alexandra a strigat ca in filme "Daaaaaaa, la mare ! Ostende e la mare! Hai sa mergem la mare!" :)))) Si iata-ne la coada de bilete, doar ca...........trenul pleca in patru minute :)) Stiam eu ca se pot cumpara bilete si din tren asa ca am fugit repede spre peron. Dupa cinci minute vedem ca toata lumea incepe sa fuga de acolo de parca cineva pusese o bomba!...un nene anunta ceva in flamanda. Evident, inca nu inteleg limba asta dupa care ma omor :))  Pana sa inceapa si versiunea in franceza, ne-am dat seama ca se schimbase peronul. Ce simpatici sunt belgienii astia! Nici tigancile alea de cerseau pe acolo nu si-au dat seama ce ne-a lovit! Eram ca oile gonite prin gara...nu, ca va zic eu! Noi, oamenii, suntem ciudati tare! 

Intr-un final, a venit si trenul, am prins si locuri bune - totul tine de lucrul in echipa :) Aveam emotii in tren, nu mai fusesem la mare de mult...de fapt ultima data cand am vazut marea eram in Venezuela :) Marea Caraibelor hahaha ce bine suna! :) Dar nici cu Ostende nu mi-e rusine! Mi-a placut tare mult...ne-am plimbat pe dig, am mers prin nisip, ne-am oprit sa bem o cafea pe o terasa unde puneau muzica buna...si ne-am si bronzat putin :)
Si cand stateam eu asa pe terasa cu ochii inchisi respirand aerul sarat si curat de mare ma gandeam iar cat sunt de norocoasa si ca ar trebui sa multumesc in fiecare zi pentru oamenii frumosi pe care ii am langa mine...

Asa ca azi, multumesc, iti sunt recunoscatoare. Pentru tot. 

Dor de duca...

...e fraza zilei :)
La Bruxelles au fost azi vreo 10° (adica cu vreo 20° mai mult decat saptamana trecuta...) si am zis ca n-ar strica sa ies la o plimbare la pranz. Numai bine: m-a sunat Alexandra ca sa mancam impreuna, asa ca ne-am luat cate un sandwich si-am stat la povesti pe banca in parc, in fata unui lac. Batea un vant primavaratic, poate putin prea racoros inca, dar placut. Si era soare. Si aer curat. Si tare bineeeeeee! Si am povestit despre copilarie si momente fericite, asa ca astazi...stare de bine :) Ceea ce va doresc si voua :)

 

Gand dupa gand.

Astia care mai scrieti pe blog, stiti exact ce zic cand zic "am tot incercat sa scriu, aveam o gramada de idei in minte, dar cand ma asezam in fata calculatorului...dispareau." Sau erau prea multe si nu iesea nimic coerent...

Imi lipseste uneori curajul. Sa scriu ce simt, exact ce simt, sa las frau liber...

Scriu si sterg, alteori frazele-mi raman doar in minte, perfect compuse, ca si cand cineva mi le-ar dicta. Dar nu reusesc sa creez un tot. Se pare ca azi e la fel, doar ca simteam nevoia sa ma exprim, sa iasa din mine toate gandurile astea, sa se spele, sa se curete si mintea mea sa ramana libera. 

Mai devreme, mergeam agale prin ploaie de la birou inspre casa - eu habar nu am sa merg repede, chiar si-atunci cand ma grabesc dau senzatia ca ma plimb, dar nu-mi pasa, mie imi place :) - si simteam asa picaturile de ploaie pe fata, aveam sentimentul ciudat ca ma mangaie, ca niciodata. Am privit in sus si am zambit si in loc sa ma opresc acasa, mi-am continuat drumul pana la magazinul de langa noi, mi-era pofta sa beau un pahar de vin alb. (stiu ca suna a inceput de alcoolism, dar am trecut de mult de perioada aia :)) ). Asa ca am cumparat o sticla de vin, m-am instalat in mansarda - m-am facut confortabila, am pus muzica mea de suflet si am tras puternic aer in piept. Si m-am gandit din nou la alegerile pe care le facem in viata si cat de mult conteaza sa fie cele bune. Cum stim ca sunt cele bune? Pai simplu: suntem fericiti. Cand saptamanile incep sa semene intre ele, cand nu mai stim ce zi e, ce luna - stim doar ca urmeaza week-end-ul si ne bucuram atat de tare incat trece  de parca ar fi durat trei ore...alegera e mediocra. 

Cand m-am intors din Venezuela eram alt Om. Sunt experiente in viata care te schimba, pur si simplu. Stiu ca viata pe care am avut-o acolo poate ca nu o pot avea in mod constant si Ralu' stie ce vreau sa spun. Cat era totul de frumos si de linistit, plin de iubire! - in locul acela, in tarisoara asta indepartata sufletul nostru era mare cat noi la un loc si nu mic - ca acum - si strans intr-un colt, nestiind incotro sa o apuce. Eram inconjurate mereu de oameni frumosi, oameni sinceri si iubitori. Acum - nu mai stiu. 

Costel in Club A - genial

Daca vrei sa radeti un pic...nu stiu a cata oara ma uit la filmuletul asta, dar de fiecare data ma bine dispune :)) Enjoy!

The Jezabels - Endless Summer

Din cand in cand dau peste cate o melodie pe care as asculta-o o zi intreaga...

Azi:

Treaba serioasa.

Daca o femeie poarta inel pe mana stanga inseamna ca e maritata? 

Well...se pare ca da in ochii unora. Sambata trecuta la "Multikulti event" un danez, incercand sa-mi vorbeasca si obsevand atitudinea mea reticenta (unii oameni chiar nu ma inspira), mi-a spus intr-un final: "Vreau doar sa discut  cu tine, pari o fata inteligenta si oricum am observat ca esti maritata" :))))  "Super", m-am gandit in sinea mea...Dupa care am zambit si mi-am dat seama ca in contextul dat, era chiar bine-venita aceasta remarca. Asadar, vorba aia, pentru cine intreaba - sunt maritata :-) 

De ce iubesc eu Franta ?

..mai exact sudul Frantei. 

Pai in primul rand, pentru ca nu e Belgia. Si nu ploua de cel putin trei ori pe zi. 

Pentru ca atunci cand am ajuns prima data la Montpellier si-am iesit din gara si am vazut palmieri pe o parte si pe cealalta a drumului care ducea spre Place de la Comédie, multi studenti si soare cat cuprinde, am zis: eu aici vreau sa raman! (dar dupa cum bine se vede cu ochiul liber, nu prea mi-a iesit schema asta! sau nu inca...). Ei bine, nu acelasi lucru il pot spune despre Bruxelles :) 

Pentru ca are iesire la Marea Mediterana :) si plaje mari si insorite! Si inca o data, multi palmiiiieri, care - evident - te duc cu gandul la o vacanta continua.

Pentru ca poti sta din ianuarie pana in decembrie pe terase - okey, uneori incalzite...daaaaar unde mai gasim noi mai mult de 300 de zile insorite pe an? 

Pentru ca se vorbeste franceza - nu franceza cu cuvinte belgiene, nu flamanda - franceza. Ok, cu accent de sud, dar e franceza ! :) 

Pentru clima blanda, vinul bun, oamenii zambitori. Pentru zonele viticole ca-n filme, pentru ca oricand poti fugi la Barcelona. 

Pentru ca de fiecare data cand ma uit la pozele din Franta (:), :), :), :), :) ...) ma inveselesc instantaneu. Si nu o data, de doua ori - ci mai mereu. 

Iubesc Franta dintr-o mie de motive si in fiecare zi ma intreb cand o sa ma intorc oare. Pentru ca pur si simplu simt ca ii apartin. Si ea mie. 

hablas espagnol ?

Sufletul meu imi spune ca o sa mai ajung curand prin America latina sau prin tarisoara asta cumva vecina care se numeste Spania, asa ca m-am decis sa aprofundez ca tot omul insetat de cunoastere limba lui Cervantes.

Primul pas l-am facut acum vreo cativa ani cand am cumparat o prostie de carte unde inveti cum se zice la creion si valiza. Si unde mai inveti cum zici "eu sunt, tu esti,..." chestii care pana la urma, vin de la sine. Si oricum, problema nu ar fi lipsa de interes fata de detaliile astea, ci mai mult contextul dat - verdictul a fost asadar clar, singura nu pot sa invat! Nu pot si nu pot! Au trecut anii, praful s-a asezat pe cartea mea la fel ca pe interesul meu spre "este idioma". Dar cum destinul nu uita niciodata, vara asta m-a dus la mama lor, in mijlocul latino-americanilor! Si nu mi-a fost usor! Inca am in minte experienta traumatizanta din Catia la Mar cand a trebuit sa cumpar ananas si l-am intrebat pe domnul vanzator (mai mult vanzator decat domn, fie vorba intre noi) "eres dulce?" Evident, ca tot romanul vorbitor nativ de toate limbile latine (deh!), nu stiu sa folosesc decat persoana a doua singular in spaniola...si uite-ma fata in fata cu pradatorul-vanzator-domn oaches care imi zambea cat Casa poprului la auzul acestor vorbe dulci. Ralu, ca sa ma salveze, a inceput sa ii explice cum ca "mi amiga no habla espagnol muy bien" si ca voiam doar sa stiu daca piña de langa el (adica ananasul de o mie de ori mai atractiv in ochii mei) - e dulce. Concluzia a fost atunci "de acum inainte o las pe Ralu sa vorbeasca". Dar asta era solutie pe termen scurt, iar eu am nevoie de una pe termen lung. Adica sa ma descurc singura singurica in tara mamei lor. 

Asadar si prin urmare, iata-ma ieri - impreuna cu mi amiga rumana, Raluca - la prima noastra masa rotunda de spaniola. Evident, noi doua si inca un flamand am ajuns acolo la 20h - adica la cat era intalnirea, iar restu' pe la 21h15...timp in care am devorat doua beri si i-am ascultat pe Ralu si pe Tom cum vorbesc in spaniola. La inceputul serii inca imi stateau cuvintele in gat. Numa' bine, cat sa-mi fac antrenamentu' pentru uruguay-anul care m-a intretinut pe mine aproape tot restul serii - cu mici pauze ici colo rezervate francezului care fusese si el plecat prin Argentina - din pacate cu el tentatia era mult prea mare sa vorbesc in limba lui Molière, asa ca preferam accentul shshit al sud americanului. Si da! Daca nu stiati, au un accent tare ciudat! (zise ea, mare cunoscatoare deja de limba spaniola!). Mare mi-a fost mirarea cand, o data ajunsa acasa, am inceput sa gandesc in spaniola. Ciudata creatura mai sunt ! Adica okey, mi s-a intamplat deja de o mie de ori sa gandesc in franceza, sa-mi fac planuri si liste de cumparaturi in cap, daaaaar dupa ani de stat in Franta, nu dupa trei ore de conversatii extravagante in espanghlish...

Acestea fiind spuse, cred ca de acum incolo va veti putea gasi in fiecare miercuri seara, de la 21h15 la mesele noastre rotunde de ... olé ! Ati ghicit... 

:)

Vis frumos intr-o marti dimineata. Devreme.

Stiti diminetile alea in care visati atat de frumos incat nu v-ati ridica din pat decat pentru vreun print venit de peste mari si tari ? (exagerez, nici un print nu merita atata efort!) Exact o dimineata ca asta m-a lovit pe mine azi si mi-am tot amanat trezirea, ba cu 10, ba cu 5 minute pana m-a lovit mai rau realitatea...Dar am venit la birou cu un zambet mare mare pe buze si ma tot gandesc ce simplu e sa ai o zi frumoasa, trebuie doar sa visezi ceva magic :) 

Ah, ce-as mai fi dormit ! ... 

Poveste de week-end

Am avut un week-end plin si frumos. Sambata a inceput cu "Laugh, clown, laugh" un film mut din 1928 la Cinematek. Partea frumoasa e ca a fost acompaniat de o domnisoara care canta la pian. Nu stiam la ce sa ma astept, dar recunosc ca am fost foarte placut surprinsa! Si eu, si fetele :) Mai ales Diana, care la final avea ochii inlacrimati. Si eu care ma credeam o sensibila! Well...nu de data asta se pare! :) 

Dupa, ne-am hotarat sa mergem in ceva bar unde e berea ieftina (mda...uneori bem vin, alteori...doar bere :)) ). Dupa vreo juma' de ora, vedem ca se instaleaza un domn cu o chitara si spre bucuria noastra...incepe sa cante. Asadar si prin urmare am avut parte si de un concert live pe care nu il aveam in program. Cum nu aveam in program nici sa-mi dedice domnul asta "Tears in heaven", cantand cat il tineau plamanii "Nicoooole you look wonderful tonight"... Si adevarul e ca...aratam :)) A fost foarte amuzant, caci artistul era trecut de mult de prima tinerete, deci a urmat o serie de mistouri din partea fetelor toata seara :)) Bine, asta dupa am incercat sa ii convingem pe niste baieti (de undeva din nordul unui continent pe care il stim cu totii - si, vreau sa precizez aici ca NU sunt rasista) de care nu mai scapam ca noi nu vorbim decat romana; si ei insistand in toate limbile pamantului si noi ca nu, ca "only Roumanian" cu lacrimi in ochi de la atata ras! Adevarul e ca trebuie sa fii retardat sa nu vorbesti nici o alta limba straina la varsta noastra si in contextul dat. Dar cui ii mai pasa? Doar suntem frumoase! ( :)) )
Sambata am ramas sa dorm la fete, intotdeauna mai e o poveste de spus inainte de culcare :) Iar duminica a fost exact o duminica din aia in care nu ai chef decat sa lenevesti: ne-am trezit, am mancat putin, am baut o cafea, ne-am uitat la un film si la pozele Dianei din Palm Beach...sa va zic ca iar ne-a venit dorul de duca? Mare, soare, palmieri, broooooonz, zambete largi cat toata fata! Si noi in Bruxelles. Zau asa!
Chiar i-am zis lu' Ralu' ca suntem niste pitzi ! Pentru ca sa stai in Bruxelles e exact ca si cum ai sta cu om mai in varsta doar pentru ca are bani ! Mda, filosofii de duminica....:-)
Acestea fiind spuse, mi-am amintit ca in seara asta voiam sa ma uit la "Sub soarele Toscanei'. Parca l-am vazut mai demult, dar am o memorie tare proasta la filme, asa ca ... e ca si cand ar fi prima data :)
O seara faina! 

Despre cum yin vrea sa fie ca yang.

Hai sa vorbim despre iubire. Iubirea de sine. 

Sau mai bine nu. Hai azi sa fim ingaduitori. 

Mai bine, hai sa va povestesc despre ce am in gand inca de azi dimineata, de cand m-am trezit. De fapt mint - de cateva zile, poate luni incoace. Si daca va intrebati ce naiba m-a apucat, nu e deloc criza de la 26 de ani si ... cui ii pasa ? (si 8 luni sa zicem). Nu, nu e asta. E doar o alta constatare inevitabila si trecuta deja prin discutii cu prietenele la un pahar de vin si cu colegele la un pahar de vorba intre picaturi de munca. Ah, si cu Ralu intr-o seara tarzie acum vreo cateva saptamani bune cand ramasese sa doarma la mine si incepusem filosofarile caracteristice la drum de seara...

Frumusetea unui intreg este complementaritatea: yin si yang in toate aspectele vietii si in tot universul. Acum, ma intreb eu totusi, de ce ar vrea de exemplu Yin sa fie ca Yang? Care ar mai fi farmecul ? Si de ce naiba isi tot doresc femeile sa fie egale cu barbatii? Pe mine ma depaseste rau de tot treaba asta. Ori traiesc in alta lume, ori o parte din femei fac o conspiratie si vor toate sa se transforme in masculi feroce. (ca sa facem haz de necaz ar fi amuzanta o lume plina de barbati, dar nu mai mult de...jumatate de ora!)

Viziunea mea e usor prafuita, dar inca mai cred in delicatatea si sensibilitatea femeilor vs forta si rezistenta barbatilor. De ce trebuie sa dovedim noi - Femeile - ca Putem (nu stiu exact ce, dar e important ca putem) stand la birou peste program, mancand pe fuga, cu nervii la pamant, si cel mai grav - uitand ca cel mai frumos sentiment pe care mi l-au descris femeile trecute deja de o varsta - e sentimentul matern. "Cum sa nu uiti de toate probleme lumii cand iti tii in brate copilul?" ... Nicole Kidman si Madonna sunt exceptii, nu visati sa fiti mame dupa 40 de ani! Nu de alta, dar s-ar putea sa vi se cam spulbere visele...

Nu sunt deloc de acord cu lipsa de educatie a femeilor, cu incultura! Nu zic ca o femeie trebuie sa stea acasa cu pruncii, sa faca de mancare si sa imperecheze sosete toata ziua si gata. Dimpotriva! Dar de la a fi o femeie desteapta care stie sa isi puna prioritatile in ordine la o carierista cu orice pret e cale lunga. 

Eu cred ca lumea are nevoie de echilibru: are nevoie de femei care sa iubeasca, care sa fie implinite ca mame, iubite, sotii, care sa planga la filme si care sa recunoasca ca au momente in care se simt vulnerabile. Si de barbati care sa fie topiti dupa ele si dupa toate fleacurile astea care ne fac pe noi fericite. Asa puternici si increzatori, cum sunt ei ! 

PS: à propos de asta va recomand: "Mircea, fa-te ca traiesti!"

Goana prin lume: ce castigi si ce lasi in urma?

Ce ar trebui sa fie normal, a devenit o utopie pentru mine, un vis: sa pot sa zic intr-o zi - cand m-am saturat poate de alergat prin tari straine - uite, azi ma intorc acasa la mine: stiu ca-mi pot gasi un job, societatea e decenta, prietenii sunt toti acolo si pana la urma de ce nu? 

E foarte trist si frustrant ce se intampla, acasa e acasa doar in vacanta. Cam asta a fost de fapt in ultimii sase ani. E trist pe de o parte, frumos pe de alta. Nu ma plang, tocmai pentru ca aici am alte optiuni, alta viziune, "se intampla lucruri" cum ar zice cineva - dar as vrea totusi sa am posibilitatea de a alege. 

Acum ceva timp vorbeam cu un prieten si ne imaginam cum ar fi daca toata lumea pe care o stim noi plecata sa se poata intoarce la Brasov, in conditii decente. Eram amandoi foarte entuziasti si ne gandeam cat ar fi de frumos! Adica sa ai familia aproape si pe pe toti prietenii dragi, sa ai o stabilitate, sa nu mai fie viata o goana prin lume, sa-ti poti permite sa pleci in vacante de vreo doua ori pe an, sa poti sa faci iesiri la munte in week-end...toate lucrurile astea normale care pentru noi erau un vis. Din care ne-am trezit in secunda in care ne-am dat seama ca tot ce ne lega era un laptop si ca ne desparteau vreo 7000 de km: el in Colorado, eu la Bruxelles, iubita lui la Brasov. 

Ah, si à propos de asta, am citit mai devreme un articol pe blogul lui Catalin legat de aceeasi problema: "Abandon, sacrificiu si viitor". 

Trist, dar adevarat. 

Si sunt curioasa sincer, daca voi - cei plecati de acasa -  nu aveti uneori sentimentul asta...sau sunt doar eu "defecta". 

un mare offfff

Bruxelles-ul, teoretic nu ar trebui sa fie deprimant...dar practic, va zic eu - uneori este ! Si stiti de ce? Pentru ca aici vedem soarele intr-o dimineata. Si atat. O dimineata la o luna, sau doua...In restul orelor ne zbatem intr-o semi-bezna ciudata, de parca sta sa ploua sau culmea - chiar ploua! 

Vrei si tu ca tot omul cateva minute pe zi sa-ti mai desprinzi ochii din monitorul asta obositor si-atunci iti indrepti privirea spre fereastra, dar ce sa vezi? Te apuca si mai tare groaza, e abia 14h si ai impresia ca trebuia sa fii deja in pat de vreo cateva ore...

Stiu ca nu le putem avea pe toate, dar acum - acum-acum - as da orice pentru putin soare ! Orice! 

Ah, si ii invidiez - recunosc - pe toti oamenii care au ales sa traiasca in locuri calde si indepartate - cu riscul de a trai mai simplu si mai frumos. 

Am nevoie de mai mult curaj - stiu. 

o dimineata lunga, o seara relaxanta.

M-am decalat nasol cu somnu' zilele astea, deh ! asa e in vacanta...

Azi dimineata la birou cred ca aratam cam asa...dar toata lumea era euforica si cu happy happy in coltu' gurii, asa ca nu cred ca mi-a remarcat nimeni letargia de ianuarie, prima zi de munca. 

(in alta ordine de idei, matzul asta e absolut adorabil, vreau unu' exact ca el!)

Ei bine, pana spre seara tarziu lucrurile s-au schimbat putin. Eram ferm convinsa ca o sa adorm pe la vreo 21h, dar uite-ma (surpriza!), tot eu - aia de azi dimineata - inca treaza si e 00h39. Ceea ce face din mine, evident, o super woman :-) Ah! 

Care este motivul? Pai ne-am luat cu Raluca la povesti sus in mansarda (tre' sa mai zic o data, dar imi place la nebunie mansarda noastra!) si dintr-una in alta am inceput sa ne uitam la un serial. Si n-am putut sa ne oprim evident la primul episod, a urmat al doilea, da' hai de ce nu si al treilea, intre primul si al doilea am deschis o sticla de rosé, la al doilea episod ne imaginam deja ca avem pisica in casa, ba nu! doua! ca n-avem cum sa o impartim ! si ne imaginam cum vine Ralu si-mi fura pisica noaptea dupa ce adorm (ok..asta dupa al doilea pahar de vin :) ) Si radeam ca nebunele ca o sa ajungem femei batrane si nemaritate cu multe pisici! "ce frumos ar fi"  NOT! :)) 

Recapitulam: luni, prima zi de munca. Eu, dupa cateva ore de somn - la birou. Obosita, plictisita si fara chef de munca, evident. Ajung acasa, stau ce stau apare Ralu si incepem sa palavragim, ca femeile. Dupa care ne uitam la un serial, timp in care bem o sticla de vin. Ne imaginam tot felul de chestii, radem, glumim - relaxare. 

Somn usor. 

Duran Duran - Save A Prayer

Din cand in cand, fac cate o pasiune pentru cate o melodie...si pot sa o ascult cateva zile in sir...