Duminica, zi de dor

Cred ca din cand in cand ni se face dor de cate ceva. Azi de exemplu m-am trezit cu dor in suflet. De ce? De cine? N-as putea sa spun. De senzatii mai mult, de sentimente...dor de condus masina kilometri buni vara, in drum spre mare, de oprit si cumparat cafea si de rontait, de ras incontinuu, dor de aer sarat, dor de stat la povesti cu mama, dor de inchis ochii si zambit fara motiv, dor de muzica buna pe terasa in luna mai, cand era deja timp de stat la soare, dor de mers la Brasov la munte si de zacut in mijlocul pustietatii, in liniste deplina, departe de oras, dor de vorbit cu florile de pe terasa, dor de...tot ce nu pot avea azi, acum si as vrea sa am.

London

De ieri de cand m-am intors din Londra am sentimentul asta de indragosteala. Nici nu stiu cum sa-l explic si nici nu pot sa-mi dau seama care e cauza exacta. Cred totusi ca e asa un amalgam de intamplari si stari de spirit care s-au insiruit...e placut.
In primul rand, am avut parte de mult soare, lucru care ma face mereu sa simt ca traiesc. Londra, in esenta lui - pe care nu stiu de altfel daca am descoperit-o - e un oras superb, plin de parcuri si verdeata, relaxat. Pe mine m-a cucerit. Am stat la prietena mea din copilarie, Ana, si mi-am dat seama cat de mult am crescut, cat ne-am maturizat si ca de fapt astazi (wow) suntem femei. Si ma bucura tare mult sa vad ca ii merge bine si ca-si traieste viata in armonie.
Ieri pe drumul de intoarcere am avut timp sa ascult muzica, sa privesc pe geam vreo cateva ore...era atat de placut, era soare, era bine. Am revazut culorile naturii la apus, simteam in inima bucuria unui copil si mi-am amintit cat sunt de frumoase emotiile si cate sentimente pierdem atunci cand ne facem griji marunte in loc sa apreciem ceea ce avem, bucuria sincera.