..ma gandesc ca tare as merge la mare de 1 mai :) Stiu ca nu am nicio sansa, dar absolut nici una, probabil de aia sper...
Poza e de anul trecut din vara, cand eram libera, fericita si "ma durea la bashketzi", cum ar zice unii :)) in stanga: Cezara. Mi-e tare dor de ea...
Ma enerveaza cumplit prostia unora si faptul ca pot fi atat de incuiati. Ma uitam intamplator la Observator (zic intamplator pentru ca de cand am plecat din Romania, nu caut deloc sa urmaresc stirile Tv, unde, ca sa ai parte de o informatie cat de cat pertinenta, trebuie sa ai rabdare sa urmaresti toate deseurile, excrementele care oricum nu intereseaza pe nimeni - prefer deci sa caut informatia in presa online) si ce sa vad: Becali nelipsit (hai sa nu mai mediatizam prostia...), un om care se plange ca taxele la masini sunt prea mari si drept urmare, revoltat, pleaca sa plateasca taxa cu patru saci plini de monede. Surpiza? De acolo l-au trimis la trezorerie, unde au un aparat de numarat monedele. Morala? S-a chinuit degeaba! Si a pierdut mai mult timp. Solutia? Pai cred ca pentru toate nemultumirile care exista la ora actuala in Romania eu as organiza o greva. (dar organizata frumos, civilizat, anuntata, pentru ca altfel puterea profita si cum faci un pas gresit, te sufoca). Daca toata lumea si-ar exprima nemultumirea in mod oficial, s-ar auzi si peste hotare si poate s-ar face totusi ceva. Sa ne plangem toata ziua vecinei sau prietenului sau vanzatoarei de la alimentara nu ajuta cu nimic. Ba mai mult creeaza frustrari in masa, dar sufocate. Nu e normal ce se intampla. Si simt oricum ca sunt una dintre multele persoane care vorbeste, dar nu poate face nimic. Deocamdata.
Alta stire: nu stiu ce patriarhi s-au dus la manastirea Ghighiu. (iertati-mi ignoranta, dar tot ceea ce tine de Biserica si comercializarea credintei nu ma prea incanta) Ok. Toate bune si frumoase. In urmatoarea scena sute de oameni se calca in picioare, in timp ce se insulta unii pe atii. Evident, ma intreb care e motivul. Aflu peste cateva secunde ca patriarhii incepusera sa imparta apa sfintita! Apa sfintita, oameni buni! Adica ok, esti "credincios", dar daca nu ai apa sfintita, nu ne mai jucam...Pai bine! Dar ce ne facem cu adevarata credinta? Unde trebuie sa vina de la sine niste lucruri: sa nu ii vrei raul aproapelui, sa nu crezi in chip cioplit, sa fii mai bun, sa intorci si obrazul celalalt (asta mi se pare totusi putin trasa de par). Si cel mai important: credinta sa fie spirituala! Adica dialogul interior pe care il porti cu tine insuti zi de zi sa iti arate drumul bun, sa iti deschida putin ochii in fata lumii intregi, nu sa te transforme intr-o marioneta care e in stare sa calce in picioare pentru un Nimic. Eu nu inteleg nici cum patriarhii au putut sa continue "slujba" in astfel de conditii: imbranceala, injuraturi - mai rau ca in iad, daca tot veni vorba de "credinta". Oameni buni, ce se intampla? Ce probleme au oamenii astia? Cel mai rau e ca unii dintre ei si-au petrecut noaptea in fata bisericii ca sa aiba parte de toata tigania asta...Oricum, mie mi-ar fi fost rusine sa fac public un eveniment de genul aceasta.
O fi criza asta financiara de vina...
Cam in perioada asta, acum vreun an, incepusem sa scriu pe blog. Mi-am dat seama, cu timpul, ca cel mai bine ma exprim in scris. Timp de cativa ani am avut un jurnal, lucru pe care nu il stie aproape nimeni. Scriam cat puteam de des, lucruri care ma marcau: trairi, emotii, sentimente chiar, iubiri neimpartasite, suferinte, la fel cum ni se intampla tuturor adolescenti fiind, descriam nimicuri, care pe moment imi parea inceputul si sfarsitul unei lumi si aveam o stare de bine: era ca si cand vorbeam cu cineva.
Intotdeauna am fost o fire calma, chiar daca aparent par o fantana nesecata de energie. Cand eram acasa, in vremea liceului, imi placea sa stau singura in camera, sa aprind betisoare parfumate, sa pun o muzica linistitoare si sa pictez peretii camerei. Imi amintesc si acum ca la sfarsit iesise un desen ca un arbore cu multe crengi intortocheate si am avut rabdarea o singura data sa-i explic unui baiat ce inseamnau toate acelea pentru mine. Si el insemnase ceva, la un moment dat, dar poate prea putin si prea complicat...a batut vantul schimbarii si l-a luat cu el, departe...Nu-mi pare rau, caci am prea putine regrete in viata. Tind inca sa cred ca oamenii nu ar trebui sa regrete nimic...caci pana la urma totul se intampla cu un scop. Noi nu suntem decat niste marionete trase de sfori, pe marea scena a lumii...am invatat insa de la dragul meu profesor, Dl Baldea, ca destinul trebuie fortat si de fiecare data cand dau peste un obstacol ma gandesc la el, ce om intelept! Si ce suflet mare!
Jurnalul...L-am pastrat! O parte din el e la Brasov, o parte e aici cu mine. Abia astept ziua in care o sa am timp sa il recitesc, cred ca sunt atatea lucruri pe care le-am uitat, incat am emotii. E ca si cand as vedea filmul vietii mele. Mi-ar placea si asta, doar ca as mai avea nevoie de inca o viata in care sa nu fac nimic, numai sa-mi urmaresc propriul film, propria viata...ar trebui probabil sa imi vand sufletul si nu sunt inca dispusa.
Jurnalul...Nu-mi dau seama exact care a fost cauza pentru care m-am oprit din scris. S-a intamplat acum vreo doi ani si daca stau sa ma gandesc bine, a coincis cu momentul in care l-am cunoscut pe Firmin. Pur si simplu nu mai simteam nevoia sa o fac, parca nici timpul nu ma mai lasa prada tentatiei...Probabil ca atunci am inceput sa traiesc cu adevarat...
Mi-a intrat in sange...a ramas acolo. Inchid ochii, sunt departe...Esti cu mine. Acum, in visul tau. Somn usor
Astept cu sufletul la gura ziua in care o sa fiu capabila sa fac exact ceea ce imi doresc, fara compromisuri, mult mai independenta, in care o sa-mi gasesc linistea sufeteasca...Ziua care o sa-mi permita sa plec in jurul lumii, ca sa pot canta, picta, face fotografii...Vreau ca un vis sa devina realitate, vreau sa ies din mine...si sa renasc, asa cum tu crezi poate ca ma cunosti, fara sa ma fi vazut vreodata...vreau sa ma redescopar...
