Ce ar trebui sa fie normal, a devenit o utopie pentru mine, un vis: sa pot sa zic intr-o zi - cand m-am saturat poate de alergat prin tari straine - uite, azi ma intorc acasa la mine: stiu ca-mi pot gasi un job, societatea e decenta, prietenii sunt toti acolo si pana la urma de ce nu?
E foarte trist si frustrant ce se intampla, acasa e acasa doar in vacanta. Cam asta a fost de fapt in ultimii sase ani. E trist pe de o parte, frumos pe de alta. Nu ma plang, tocmai pentru ca aici am alte optiuni, alta viziune, "se intampla lucruri" cum ar zice cineva - dar as vrea totusi sa am posibilitatea de a alege.
Acum ceva timp vorbeam cu un prieten si ne imaginam cum ar fi daca toata lumea pe care o stim noi plecata sa se poata intoarce la Brasov, in conditii decente. Eram amandoi foarte entuziasti si ne gandeam cat ar fi de frumos! Adica sa ai familia aproape si pe pe toti prietenii dragi, sa ai o stabilitate, sa nu mai fie viata o goana prin lume, sa-ti poti permite sa pleci in vacante de vreo doua ori pe an, sa poti sa faci iesiri la munte in week-end...toate lucrurile astea normale care pentru noi erau un vis. Din care ne-am trezit in secunda in care ne-am dat seama ca tot ce ne lega era un laptop si ca ne desparteau vreo 7000 de km: el in Colorado, eu la Bruxelles, iubita lui la Brasov.
Ah, si à propos de asta, am citit mai devreme un articol pe blogul lui Catalin legat de aceeasi problema: "Abandon, sacrificiu si viitor".
Trist, dar adevarat.
Si sunt curioasa sincer, daca voi - cei plecati de acasa - nu aveti uneori sentimentul asta...sau sunt doar eu "defecta".
2 comentarii:
Buna Nico:).Recunosc ca nu sunt un mare fan al reply-urilor, dar asta e un subiect care merge direct spre inima mea.De un an, sotul meu si cu mine, ne-am gandit sa ne mutam din Romania( el oricum lucra in Africa de vreo 5 ani, iar eu in Romania, cam grelut, dar venea la o luna jumatate in tara pentru trei saptamani, cam grea a fost perioada aia) Acum locuim pe continentul american si ma gandesc cu jale la Romania,pentru ca mi-e imposibil sa nu o fac...aici am primit atat de multe...iar tara mea nu a facut nimic pentru tinerii ce puteau sa o transforme intr-o Romanie mai buna. Pastrez legatura cu toti cei din tara, chiar daca nu e acelasi lucru si sunt convinsa ca oriunde m-as duce de acum incolo, Romania va fi mereu in inima mea..cu mare tristete spun asta, insa in conditiile actuale, nu m-as intoarce niciodata acolo.. a fost cea mai buna alegere a vietii de pana acum.. si spun asta foarte sincer.- Miruna
salutt, eu n-am mai dat cam de mult pe aici, dar promit sa revin mai des:)
nu esti tu defecta, eu m-am mai obisnuit sa traiesc in franta, dar tot mi-e greu, mama si tata sunt in romania, sora-mea in germania, prietenii imprastiati pe te miri unde, tare bine ar fi sa ne adunam si noi in acelasi oras. dar na, asta e viata, eu de-aia m-am hotarat sa ma fac profesoara, macar am multe vacante si pot sa merg cat de cat des in romania.
Trimiteți un comentariu