Cele mai dure critici, dar si cele mai bune si mai din suflet sfaturi au venit intotdeauna de la frate'miu. Daca a contat vreodata o parere, dupa a alor mei, a fost a lui. Uneori chiar inaintea lor, pentru ca parintii, mai ales de la o varsta incolo, devin atat de ingaduitori si intelegatori si buni, incat - pentru ca iti doresc tot binele din lume, poate mult prea mult - nu mai reusesc sa fie pragmatici si uita sa te mai si certe - in schimb te mangaie mereu cu vorbe bune, hrana pentru suflet. Intotdeauna cand a fost vorba de luat decizii in viata mama mi-a spus mereu "fa ceea ce simti ca trebuie sa faci". Si intr-adevar, atunci cand fortam lucrurile rezultatul nu e niciodata satisfacator. "Daca vrei sa vii acasa, o saptamana, o luna, vino. Mami te asteapta" Acasa, pentru mine e cumva sinonim cu momentele din viata fara griji. Si asa si e. Doar ca nu pot ramane niciodata prea mult, mereu simt nevoia sa o iau din loc. Romania, pentru mine, nu mai e de mult o optiune. Din pacate. Dar asta e, m-am obisnuit cu gandul ca sunt prin lume hoinar, vorba aia. De ceva timp incoace ma framanta un gand, mai mult un sentiment: acela ca trebuie sa iau o decizie importanta anul asta. La birou am un caiet pe care tot scriu franturi din ceea ce simt, exact asa cum imi vin in minte, amintiri, intamplari - si caut adanc ca sa-mi dau seama ce vreau fac in continuare. E o fraza pe care o am mereu in minte (mai nou si pe caiet :) ) "Cand nu mai stii incotro sa o apuci, aminteste-ti ultima data cand te-ai trezit cu zambetul pe buze, fericit ca e o noua zi, o alta dimineata frumoasa. Aminteste-ti de unde veneau calmul, pacea, linistea..." Acum zambesc singura, pentru ca stiu exact care a fost dimineata asta. Dar e atat de departe si ca timp, dar mai ales ca spatiu...si parca mi-e si frica intr-un fel sa ma gandesc cum ar putea fi, daca ar fi...sa ma intorc acolo. La dimineata aia....:)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu