Am auzit de multe ori aceeasi poveste fara final. Am crezut de multe ori ca o sa ramana sau din contra, ca o sa treaca si o sa uitam. Dar timpul ne sufla uneori in ceafa un aer cald si cu el, ne aduce amintiri uitate o data...si cu ochii inchisi recoasem povesti de mult apuse, zambete blocate in cadre imaginare si parfumuri primavaratice care, pana toamna tarziu, au fugit cu adierea. O pasiunea arzatoare ca o scanteie in noapte, care nu a avut curaj sa se stinga niciodata. O nebunie ascunsa undeva adanc, interzisa si neimparasita cu nimeni. Ne intrebam unde am fugit, de ce. Ce s-ar fi intamplat daca am fi ramas? Daca in clipa aceea bantuita de vise am fi spus da, si am fi lasat totul in urma pentru o iubire nebuna. Daca realitatea ne-ar fi aratat drumul cel mai scurt spre implinire? Daca am fi putut ramane "acolo", impietriti in secunda aceea celesta, pe care speram sa nu o spargem prea usor cu o voce amara...Dar realitatea a fost intotdeauna mai puternica si ne-a rupt de langa sufletul pe care eram pregatiti sa il iubim, ne-a aruncat departe si cu lacrimi in ochi am continuat sa speram, stiind ca undeva si el simtea la fel. Timpul a fost nemilos si ne-a dus si mai departe, ne-a facut sa uitam si cea mai apriga dintre pasiuni...
Am ramas insa cu gandul departe, am vrea sa ne putem oricand intoarce la el, am vrea sa-l gasim la fel cum l-am lasat: cu sangele in flacari, cu ochi inlacrimati si cu dor in sulfet...insetat...
Unde se ascund totusi regretele peste ani si cine e acolo ca sa le faca loc, ca sa le mangaie si ca sa le spuna ca nu a fost timpul lor? Timpul iubirilor neimplinite...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu