Ca un vis ciudat

Habar n-aveam ce urma ce sa se intample de ultima data cand am scris aici. Cumva presimteam, dar parca voiam ca momentul ala sa intarzie tot mai mult, de fapt sa nu mai existe sau pur si simplu sa dispara intr-o gaura neagra.
Tin minte si acum, de cateva zile nu mai mancai nimic si erai slabit ca un ogar. Mi-era mila sa te privesc, ma durea parca orice moment petrecut langa tine si asta se batea cap in cap cu dorinta mea de a-mi petrece cat mai mult timp cu tine. De asta m-am si intors acasa anul trecut in vara. Voiam doar sa stau cu tine, sa povestim, sa-mi spui lucruri pe care nu le auzisem niciodata de la tine, voiam parca sa recuperez tot timpul pierdut de momente in care aproape ca nu ne vorbeam. Erau zile mai demult cand trecem unul pe langa celalalt fara sa ne intrebam prea multe si acum dintr-o data simteam ca trebuie sa stiu tot. Vorbeai putin si oboseai usor si tin minte si acum cand ai intrat de urgenta in operatie anul trecut in septembrie ca am plans amandoi si-mi spuneai la ureche ca mai vrei sa traiesti, ca nu vrei inca sa te duci...si vorbeam despre planurile din primavara, despre cum o sa fie la tara si ce mai ai de facut la casa...
A venit primavara si cred ca nu trece zi - cand vad ca e soare afara si frumos - sa nu ma gandesc la tine si uneori imi imaginez ca esti la tara in curte si ca ti-e bine si ca ne mai suni doar din cand in cand ca sa vezi cum e vremea si la Brasov si daca nu vrem sa mergem si noi cateva zile acolo... 
Uit parca ca te-ai dus, inca mi se pare ciudat sa-ti vad numele si doua date exacte pe o cruce de lemn, e ca un vis ciudat si-mi vine sa dau timpul inapoi ca sa te mai pot vedea macar o data - te pastrez in minte sanatos si in forta, facand glume si zicand mereu bancuri. Asta erai tu, tata.
Tu n-ai fost niciodata omul bolnav pentru mine - poate de asta nici n-am putut sa accept si mi-era greu sa stau langa tine cand ajunsesei sa nu mai stii de tine.
Tin minte si acum duminica in care m-a sunat mama sa-mi spuna ca nu mai respiri. Eram la Andrei, era o dupa-amiaza linistita de iarna, cu o seara inainte statusem la capul tau si ma rugasem sa se intample ceva sa fie bine. Nu ceream nimic, doar sa nu mai suferi. Am venit acasa alergand, nu intelegeam inca nimic din ce se intamplase.
Am stat langa tine si te-am privit si atunci am inteles intr-o secunda ca nu mai erai tu. Zilele alea te-am cautat in ganduri si voiam sa se termine totul ca sa-mi pot regasi linistea. Voiam doar sa stam de vorba fara sa ne spunem nimic.
Imi dau seama cu timpul ca tu o sa fii mereu aici si ca despartirea noastra o sa doara mereu la fel de tare ca atunci.
Si imi dau seama si ca noi traim de fapt mereu atata timp cat cineva se gandeste la noi...asa ca azi, oriunde ai fi sa stii ca mi-e dor de tine.
Si o sa-mi fie dor in fiecare an sa ma sune cineva cu o zi inainte de ziua mea ca sa fie primul care-mi spune "La Multi Ani".