joi, 23 aprilie 2009

Jurnalul meu...tinut secret.

Cam in perioada asta, acum vreun an, incepusem sa scriu pe blog. Mi-am dat seama, cu timpul, ca cel mai bine ma exprim in scris. Timp de cativa ani am avut un jurnal, lucru pe care nu il stie aproape nimeni. Scriam cat puteam de des, lucruri care ma marcau: trairi, emotii, sentimente chiar, iubiri neimpartasite, suferinte, la fel cum ni se intampla tuturor adolescenti fiind, descriam nimicuri, care pe moment imi parea inceputul si sfarsitul unei lumi si aveam o stare de bine: era ca si cand vorbeam cu cineva.

Intotdeauna am fost o fire calma, chiar daca aparent par o fantana nesecata de energie. Cand eram acasa, in vremea liceului, imi placea sa stau singura in camera, sa aprind betisoare parfumate, sa pun o muzica linistitoare si sa pictez peretii camerei. Imi amintesc si acum ca la sfarsit iesise un desen ca un arbore cu multe crengi intortocheate si am avut rabdarea o singura data sa-i explic unui baiat ce inseamnau toate acelea pentru mine. Si el insemnase ceva, la un moment dat, dar poate prea putin si prea complicat...a batut vantul schimbarii si l-a luat cu el, departe...Nu-mi pare rau, caci am prea putine regrete in viata. Tind inca sa cred ca oamenii nu ar trebui sa regrete nimic...caci pana la urma totul se intampla cu un scop. Noi nu suntem decat niste marionete trase de sfori, pe marea scena a lumii...am invatat insa de la dragul meu profesor, Dl Baldea, ca destinul trebuie fortat si de fiecare data cand dau peste un obstacol ma gandesc la el, ce om intelept! Si ce suflet mare! 

Jurnalul...L-am pastrat! O parte din el e la Brasov, o parte e aici cu mine. Abia astept ziua in care o sa am timp sa il recitesc, cred ca sunt atatea lucruri pe care le-am uitat, incat am emotii. E ca si cand as vedea filmul vietii mele. Mi-ar placea si asta, doar ca as mai avea nevoie de inca o viata in care sa nu fac nimic, numai sa-mi urmaresc propriul film, propria viata...ar trebui probabil sa imi vand sufletul si nu sunt inca dispusa. 

Jurnalul...Nu-mi dau seama exact care a fost cauza pentru care m-am oprit din scris. S-a intamplat acum vreo doi ani si daca stau sa ma gandesc bine, a coincis cu momentul in care l-am cunoscut pe Firmin. Pur si simplu nu mai simteam nevoia sa o fac, parca nici timpul nu ma mai lasa prada tentatiei...Probabil ca atunci am inceput sa traiesc cu adevarat...

6 comentarii:

Tio spunea...

Draga Nicole ,
Ti-am citit commentul pe care mi l-ai dat ,si am realizat ca totusi problemele se invart in jurul varstei mele .Am ales sa iti las primul comment la compunerea aceasta ,cu jurnalul .Am si eu unul ,in care scriu mereu .Dar la mine e diferit .Eu cand scriu in jurnal retraiesc totul ,si cand scriu lucrurile rele ,retraiesc acele lucruri ,si sufar .Si din cauza asta nu prea inteleg . Am trecut prin nsie perioade grele ,chioar foarte grele .Nu stiu ,simteam ca toti prietenii mei ma parasesc ,nu mai are nimeni incedere in mine ,si asa m`am inchis in mine mult .Ai un blog frumos ,si mi-ar placea sa mai tinem legatura .
Tio . Ai grija de tine . :*

Nicole spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Nicole spunea...

Ce ma bucur ca mi-ai scris! Asteptam de mult :) Lasa-mi adresa ta de e-mail daca vrei. E mai simplu asa. Mi-ar face mare placere :)

Ana maria spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
ana maria spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
ana maria spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.