Ca sa intru si eu in rand cu lumea, mi-am creeat cont de twitter. Chiar azi !
E fresh :)
joi, 27 octombrie 2011
miercuri, 19 octombrie 2011
in direct de la birou
Pauza. ceai verde. al treilea pe ziua de azi. alternez: verde, musetel, tot felul de infuzii. ieri am ajuns la vrei opt, noua. azi sper sa ma opresc la timp. prea mult ceai ucide pofta de ceai. au francezii o vorba: too much is too much! pentru ca sunt racita si e muuult prea frig afara, mi-am cumparat ceva de mancare si m-am instalat un fata calculatorului, ascultand Gotye - "Somebody that I used to know" in bucla. Si in timp ce mancam mi-am dat seama ca n-am mai scris de mult pe blog. blogul asta, prietenul meu vechi.
De doua saptamani am inceput stagiul la PES adica Partidul Socialistilor Europeni, mai pe intelesul tuturor. nu stiam la ce sa ma astept, interviul il avusesem telefonic exact inainte sa plec in Venezuela, eram prinsa cu o gramda de altii chestii si adevarul e ca am cam luat totul asa "à la légère" - mi-am trimis CV-ul si scrisoarea de intentie exact cu o zi inainte de data limita. Nu stiu cum s-au aranjat astrele si care a fost contributia destinului, ideea e ca oamenilor din PES le-a placut atat de tare de mine incat m-au vrut aici. si s-au si zbatut sa imi obtina permis de lucru, am asteptat decizia ministerului mai bine de doua luni...dar intr-un final raspunsul a fost pozitiv :) asa ca iata-ma aici. In prima zi am venit ca tot romanul timid ca sa vad si eu ce si cum. Frida, tipa care s-a ocupat de dosarul meu, m-a strans tare in brate cand m-a vazut si mi-a spus "de cand asteptam sa te cunosc!" :) Dap, si am avut un flash cu secretara de la facultatea din Franta care m-a primit si ea cu bratele deschise pentru ca asa e uman si frumos si de cele trei zile in care am stat la coada la Facultatea de Litere din Bucuresti doar ca sa-mi scot diploma (mea) de bac, in timp ce tanti de acolo juca probabil solitaire...........si dupa cele trei zile in care nervii mei erau la pamant a trebuit sa apelez la o persoana publica din familia mea ca sa rezolv situatia....inchid paranteza.
Altfel, in cele doua saptamani am invatat o gramda de chestii, sunt la curent cu aproape toate stirile, organizam "PES Convention" in noiembrie, un eveniment destul de important. Abia astept !
Bruxelles-ul...e acelasi, dar eu l-am regait un pic altfel, cu alti ochi. Acum imi place mai mult, sunt deja familiarizata cu multe locuri, cu oameni. Au loc o gramada de evenimente, chiar ieri am fost la o proiectie de film grecesc in Parlamentul European.
gata pauza mea de ceai. ma intorc la lucru.
Bonus: melodia zilei
http://www.youtube.com/watch?v=8UVNT4wvIGY&feature=BFa&list=PL2AD2995B68C5A03D&lf=BFp
De doua saptamani am inceput stagiul la PES adica Partidul Socialistilor Europeni, mai pe intelesul tuturor. nu stiam la ce sa ma astept, interviul il avusesem telefonic exact inainte sa plec in Venezuela, eram prinsa cu o gramda de altii chestii si adevarul e ca am cam luat totul asa "à la légère" - mi-am trimis CV-ul si scrisoarea de intentie exact cu o zi inainte de data limita. Nu stiu cum s-au aranjat astrele si care a fost contributia destinului, ideea e ca oamenilor din PES le-a placut atat de tare de mine incat m-au vrut aici. si s-au si zbatut sa imi obtina permis de lucru, am asteptat decizia ministerului mai bine de doua luni...dar intr-un final raspunsul a fost pozitiv :) asa ca iata-ma aici. In prima zi am venit ca tot romanul timid ca sa vad si eu ce si cum. Frida, tipa care s-a ocupat de dosarul meu, m-a strans tare in brate cand m-a vazut si mi-a spus "de cand asteptam sa te cunosc!" :) Dap, si am avut un flash cu secretara de la facultatea din Franta care m-a primit si ea cu bratele deschise pentru ca asa e uman si frumos si de cele trei zile in care am stat la coada la Facultatea de Litere din Bucuresti doar ca sa-mi scot diploma (mea) de bac, in timp ce tanti de acolo juca probabil solitaire...........si dupa cele trei zile in care nervii mei erau la pamant a trebuit sa apelez la o persoana publica din familia mea ca sa rezolv situatia....inchid paranteza.
Altfel, in cele doua saptamani am invatat o gramda de chestii, sunt la curent cu aproape toate stirile, organizam "PES Convention" in noiembrie, un eveniment destul de important. Abia astept !
Bruxelles-ul...e acelasi, dar eu l-am regait un pic altfel, cu alti ochi. Acum imi place mai mult, sunt deja familiarizata cu multe locuri, cu oameni. Au loc o gramada de evenimente, chiar ieri am fost la o proiectie de film grecesc in Parlamentul European.
gata pauza mea de ceai. ma intorc la lucru.
Bonus: melodia zilei
http://www.youtube.com/watch?v=8UVNT4wvIGY&feature=BFa&list=PL2AD2995B68C5A03D&lf=BFp
vineri, 7 octombrie 2011
Am tot zis...
...ca mai pun niste poze din Venezuela
Asa...ca tot a venit toamna :)
Asa...ca tot a venit toamna :)
Well...chiar asa arata acolo, ca-n poze! Chichiriviche si insulele din jur sunt de vis!
Un mic colt de paradis...
Gata! Ma bag la loc sub plapuma, afara sunt vreo 15 grade...:)
Un mic colt de paradis...
Gata! Ma bag la loc sub plapuma, afara sunt vreo 15 grade...:)
joi, 6 octombrie 2011
nimic de spus.
Azi m-am trezit si dupa 5 minute aflasem ca murise Steve Job. Cam atat de rapid circula informatiile in ziua de astazi...
Nu sunt multe de spus, adica nici nu vad rostul.
Am gasit, insa, doua fraze rostite de el in timpul vietii, care cumva fac parte din Omul din el:
"Your time is limited so don't waste it living someone else's life. Don't be trapped by dogma - which is living with the results of other people's thinking. Don't let the noise of other's opinions drown out your own inner voice. And most important, have the courage to follow your heart and intuition. They somehow already know what you truly want to become. Everything else is secondary."
"Being the richest man in the cemetery doesn't matter to me. Going to bed at night saying we've done something wonderful, that's what matters to me."
Dap, cred ca azi am pierdut un Om...
marți, 27 septembrie 2011
o Mama.
De cateva zile incoace am o stare ciudata si nu stiu cum sa o explic pentru ca nu o inteleg. Si cea mai buna cale ca sa ma redescopar e solitudinea. Astazi, ca si in alte zile, m-am urcat pe bicicleta cu o carte si o sticla de apa in cosulet si am pornit spre parc, in locul de joaca pentru copii. E un loc care ma relaxeaza. Cu tot zumzetul si copiii care fug dintr-o parte in alta, cu toata nebunia si mamicile care striga in continuu "n-ai voie asta, n-ai voie asta", gasesc mereu o oaza de liniste. Astazi, m-am asezat pe banga langa o doamna care citea. Parea de la distanta genul de om calm, bun. In partea dreapta, la doua banci mai incolo, un domn mai in varsta cu nepotul. Am stat si-am citit vreo cateva pagini pana mi s-a facut pofta de nucile proaspete pe care mi le pusese mama intr-o punguta. Am desfacut punga tacticos si am curatat fiecare nuca in parte cu meticulozitatea cu care am fost inzestrata (n.r. as putea sta la un puzzle cateva ore bune si tot nu m-as plictisi!), pana cand s-au strans in jurul meu cativa porumbei cu care am impartit merindele :)
Fara sa vreau, observ mai mereu lumea din jurul meu. Felul in care mamele vorbesc cu copiii lor, felul in care se comporta, ce rol au tatii atunci cand (rareori) sunt de fata, reactiile micutilor - de cate ori n-as interveni ! - si nu ca as fi eu vreun mare psiholog, dar parca uneori sunt lucruri evidente! Pentru mine, de exemplu, ar fi normal sa iti lasi copilul sa se joace in pace, fara sa se simta supravegheat si fara sa ii spui la fiecare doua secunde ca se murdareste, ca "aia" nu trebuie bagata in gura pentru ca e murdara de nisip (uite de aici imunitate, tanti!), ca "aia" e jucaria lu' gigel si nu a lui si ca nu are voie sa se joace cu ea (da' lasa ca e bine sa invete sa imparta!). Copilul trebuie sa se simta liber, iar atunci cand are nevoie de tine sa simta ca esti acolo pentru el. Punct. Si uite'asa...
...Va povesteam mai devreme de doamna care citea langa mine. La un moment dat, a aparut baietelul ei cu un coleg de scoala. In mana avea doua bucati de fier pe care voia sa le duca la reciclat si cand i-a spus mamei lui si-au propus sa mearga impreuna (lucru care - pe moment - chiar daca nu era prea evident - a facut sa-mi creasca inima de zece ori !). Dupa ce l-a lasat in pace sa se duca sa isi umple sticlele cu apa, impreuna cu colegul lui s-au hotarat sa faca un concurs "cine urca primul pana in varful pomului?" (n.r.: era vorba de pomul de langa noi destul de inaltut). Probabil, orice mama nebuna (genul ala de mame crizate pe care le vedeti peste tot) ar fi tipat sa nu urce sau mai stiu eu ce, dar ea n-a zis nimic, urmatindu-l cu privirea pana aproape sus de varf. Cand a vazut ca se apropie de niste crengi mai subtiri i-a spus doar atat: "Stiu ca poti sa urci pana sus, in varf, dar eu cred ca acum poti sa cobori". In secunda urmatoare baietelul incepuse deja sa coboare si eu (ca un copil prost) aproape ca aveam lacrimi in ochi. Si-acum imi pare rau ca nu m-am dus sa-i spun ca daca toate mamele ar fi ca ea, lumea ar fi probabil de zece ori mai buna!
Fara sa vreau, observ mai mereu lumea din jurul meu. Felul in care mamele vorbesc cu copiii lor, felul in care se comporta, ce rol au tatii atunci cand (rareori) sunt de fata, reactiile micutilor - de cate ori n-as interveni ! - si nu ca as fi eu vreun mare psiholog, dar parca uneori sunt lucruri evidente! Pentru mine, de exemplu, ar fi normal sa iti lasi copilul sa se joace in pace, fara sa se simta supravegheat si fara sa ii spui la fiecare doua secunde ca se murdareste, ca "aia" nu trebuie bagata in gura pentru ca e murdara de nisip (uite de aici imunitate, tanti!), ca "aia" e jucaria lu' gigel si nu a lui si ca nu are voie sa se joace cu ea (da' lasa ca e bine sa invete sa imparta!). Copilul trebuie sa se simta liber, iar atunci cand are nevoie de tine sa simta ca esti acolo pentru el. Punct. Si uite'asa...
...Va povesteam mai devreme de doamna care citea langa mine. La un moment dat, a aparut baietelul ei cu un coleg de scoala. In mana avea doua bucati de fier pe care voia sa le duca la reciclat si cand i-a spus mamei lui si-au propus sa mearga impreuna (lucru care - pe moment - chiar daca nu era prea evident - a facut sa-mi creasca inima de zece ori !). Dupa ce l-a lasat in pace sa se duca sa isi umple sticlele cu apa, impreuna cu colegul lui s-au hotarat sa faca un concurs "cine urca primul pana in varful pomului?" (n.r.: era vorba de pomul de langa noi destul de inaltut). Probabil, orice mama nebuna (genul ala de mame crizate pe care le vedeti peste tot) ar fi tipat sa nu urce sau mai stiu eu ce, dar ea n-a zis nimic, urmatindu-l cu privirea pana aproape sus de varf. Cand a vazut ca se apropie de niste crengi mai subtiri i-a spus doar atat: "Stiu ca poti sa urci pana sus, in varf, dar eu cred ca acum poti sa cobori". In secunda urmatoare baietelul incepuse deja sa coboare si eu (ca un copil prost) aproape ca aveam lacrimi in ochi. Si-acum imi pare rau ca nu m-am dus sa-i spun ca daca toate mamele ar fi ca ea, lumea ar fi probabil de zece ori mai buna!
duminică, 25 septembrie 2011
despre Gigel de la scularie si cum a devenit el rege
E duminica si a fost un alt week-end lung. Sambata s-a desfasurat "Let's do it, Romania!". M-am gandit, pentru ca tot eram la Brasov, sa particip si eu. In timp ce strangeam gunoaiele altora ma gandeam la o gramda de chestii. La cat e de frumoasa natura si cat de nereunoscatori suntem pentru ceea ce ne ofera, la faptul ca noi, astia - stiti voi, voluntarii - oricum suntem pe baricada de pe care nu se arunca gunoaie pe strada fiindca asa ne spune bunul simt si ca oricum gigel de la scularie cand o sa iasa cu familia data viitoare la mici si bere gunoiul tot acolo in foc sau pe langa o sa il lase. Am dedus o combinatie de prostie si nesimtire cand am vazut ca au incercat sa arda cutiile de bere, care sunt din metal. Se pare ca arderea peturilor de plastic a devenit deja un obicei (tampit, dupa parerea mea de muritor de rand). Daca cineva le-a spus ca asa se face reciclarea - atunci omul ala era ori beat de la prea multa bere, ori cu indigestie de la mici - una din doua. M-am bucurat ca am lasat natura cu zece saci mai putin de gunoaie si am plecat trista dandu-mi seama ca pe gigel de la scularie n-o sa-l schimbe nimeni. Niciodata. Poate doar o organizare mai buna a Primariilor si asadar si prin urmare o amenda usturatoare - asa, cat sa-i ia de la gura cateva week-end-uri din astea reusite.
Aseara, dupa actiunea Let's clean the shit after gigel's bbq ne-am hotarat sa mergem sa dansam un pic, cu toate ca nu eram in cea mai mare forma. Ne-am dus intr-un loc dragutel, modest, unde se pune muzica veche, pe sufletul meu. Vorba aia, oldies but goldies. Nu de alta, dar mamitza din mine nu prea mai suporta de ceva timp bubuieli si butzi butzi doar de amorul artei. Asa ca am ales locul asta unde sa zicem vin oameni cam de peste tot. Dar cui ii pasa pana la urma, atata timp cat compania e placuta si muzica buna? Ei bine, am mers cat am mers pe ideea asta, pana cand langa noi s-a instalat un grup de cativa oameni (parea oameni la prima vedere), probabil de printr-un sat de langa Brasov, altfel nu-mi explic arogantele omului de la sat proaspat ajuns la oras (se cam vad de la o posta oameni buni si n-am nimic cu oamenii de la sat, care nu incearca sa para ceea ce nu sunt, sa nu ne inelegem gresit). Am vazut ca fatucele alea se tot inghioldeau in noi, ba incercau sa ma infrunte cu privirea (chiar nu inteleg comportamentul asta de pseudo-maimuta), pana la un moment dat cand una dintre fete m-a ars din greseala cu tigata ei "slim". Eu chiar sunt un om calm in general, bine dispus, n-am treaba cu cei din jur, atata timp cat ma simt bine. Dar asta cu dansatul cu tigara in mana de arzi pe toata lumea chiar nu mi se pare ok. Adica dupa ce ca oricum probabil le-am strans peturile mai devreme, acum sa ma duc sa ma si arda in oras cu tigara! Stiti ce mi-a spus fatuca asta cand i-am sugerat sa stea mai departe de mine? Ca daca nu-mi convine sa ma duc intr-un loc in care nu se fumeaza....M-am enervat evident, foarte tare si am plecat dupa cinci minute de acolo.
Concluzia? Traim intr-o tara necivilizata in care gigel de la scularie se simte rege. Stie ca dupa ce arunca gunoi pe jos nu-i da nici naiba amenda, ba mai mult o sa vina niste prosti sa stranga gunoiu' dupa el si cand iese seara in oras isi permite sa faca orice - pentru ca securitatea (sau ce naiba or face maimutele alea la intrare) dau din umeri cand le spui ce ti se intampla inauntru.
Let's do it, Gigel de la scularie!
PS: promit ca postul viitor o sa fie unul mai vesel.
Aseara, dupa actiunea Let's clean the shit after gigel's bbq ne-am hotarat sa mergem sa dansam un pic, cu toate ca nu eram in cea mai mare forma. Ne-am dus intr-un loc dragutel, modest, unde se pune muzica veche, pe sufletul meu. Vorba aia, oldies but goldies. Nu de alta, dar mamitza din mine nu prea mai suporta de ceva timp bubuieli si butzi butzi doar de amorul artei. Asa ca am ales locul asta unde sa zicem vin oameni cam de peste tot. Dar cui ii pasa pana la urma, atata timp cat compania e placuta si muzica buna? Ei bine, am mers cat am mers pe ideea asta, pana cand langa noi s-a instalat un grup de cativa oameni (parea oameni la prima vedere), probabil de printr-un sat de langa Brasov, altfel nu-mi explic arogantele omului de la sat proaspat ajuns la oras (se cam vad de la o posta oameni buni si n-am nimic cu oamenii de la sat, care nu incearca sa para ceea ce nu sunt, sa nu ne inelegem gresit). Am vazut ca fatucele alea se tot inghioldeau in noi, ba incercau sa ma infrunte cu privirea (chiar nu inteleg comportamentul asta de pseudo-maimuta), pana la un moment dat cand una dintre fete m-a ars din greseala cu tigata ei "slim". Eu chiar sunt un om calm in general, bine dispus, n-am treaba cu cei din jur, atata timp cat ma simt bine. Dar asta cu dansatul cu tigara in mana de arzi pe toata lumea chiar nu mi se pare ok. Adica dupa ce ca oricum probabil le-am strans peturile mai devreme, acum sa ma duc sa ma si arda in oras cu tigara! Stiti ce mi-a spus fatuca asta cand i-am sugerat sa stea mai departe de mine? Ca daca nu-mi convine sa ma duc intr-un loc in care nu se fumeaza....M-am enervat evident, foarte tare si am plecat dupa cinci minute de acolo.
Concluzia? Traim intr-o tara necivilizata in care gigel de la scularie se simte rege. Stie ca dupa ce arunca gunoi pe jos nu-i da nici naiba amenda, ba mai mult o sa vina niste prosti sa stranga gunoiu' dupa el si cand iese seara in oras isi permite sa faca orice - pentru ca securitatea (sau ce naiba or face maimutele alea la intrare) dau din umeri cand le spui ce ti se intampla inauntru.
Let's do it, Gigel de la scularie!
PS: promit ca postul viitor o sa fie unul mai vesel.
joi, 15 septembrie 2011
departe de tot, aproape de Tot.
Am ajuns de vreo doua-trei ore acasa. In sfarsit, dupa mai multe incercari am ajuns la tara la tata. De cand s-a hotarat sa faca casa in satul in care a copilarit, verile si le petrece acolo, in aer liber. Verile lungi - ce-i drept si primaverile foarte devreme :) Adica mai tot timpul. Si acum il inteleg...
Am stat acolo de sambata pana azi - adica cateva zile si am impresia ca timpul s-a oprit in loc. Zilele astea parca am recuperat copilariile pierdute in care n-am avut bunici "la tara". Am mancat fructe proaspete din copac si ciorba facuta de mama din legumele din gradina noastra (bio!:) ), am fiert porumb "furat" si l-am mancat cu o pofta nebuna, am mers duminica la targ cu toata lumea, aproape in fiecare zi la Cerna la "scaldat", ne-am si bronzat pentru ca am avut parte de un septembrie foarte cald - seara in vizita la vecinii de peste drum la povesti de viata si stat in curte pana tarziu. Ne-am plimbat pe marginea drumului la inserat si-am admirat cerul instelat si luna plina care se tot arata de cateva zile si care ne lumina calea. Ce frumos era! Si ce incet trecea timpul...Sunt lucruri pe care uneori le uitam cand stam la "blocotet", cum zice mama. Ce tristi sunt oamenii din orase! Tristi si ingandurati si uneori atat de ocupati incat uita sa te salute pe strada.
Am vazut copii intorcandu-se de la scoala pe jos cativa kilometri in fiecare zi, cu incaltarile in mana - asa cum mai auzeam din povesti de la unchi si matusi care au copilarit la tara. Am scos pentru prima data apa din fantana si mi-am dat seama ce inseamna sa faci asta in fiecare zi ! M-am spalat afara, cu apa incalzita la soare - inca nu avem apa curenta in casa :)
Am citit in fiecare seara si m-am culcat cel mai tarziu la 23 :)
Viata la tara nu-i tocmai usoara...dar are farmecul ei si cateva zile e Raiul pe pamant sa te rupi de realitate...:)
luni, 29 august 2011
Noapte alba, ganduri colorate
N-am reusit sa dorm deloc in noaptea asta. Nu ma simt foarte obosita, dar e tare ciudat. Am avut timp sa ma gandesc la o gramada de chestii, am incercat sa citesc, nimic. Pe la 6 si ceva m-am imbracat si m-am dus la Rapid sa iau niste lapte pentru cafea. Era tare racoare afara, uitasem cum e sa fie rece - deh, Brasovul oras de munte...In Venezuela, dimineata la 7-8 era deja foarte cald. Si placut pentru mine - cum nu suport deloc frigul :) Locul meu chiar e acolo - m-am gandit eu mai bine! In fiecare zi imi vine idei noi si ma iau prin surprindere ganduri frumoase si tot incerc sa vizualizez o viata acolo. N-a existat nimic care sa-mi displaca...
Azi noapte am descarcat in sfarsit o parte din poze si cred ca a venit momentul lor :)
Azi noapte am descarcat in sfarsit o parte din poze si cred ca a venit momentul lor :)
Parcul Miranda - Caracas
un super bolid in Caracas
El Alvila, Caracas
vineri, 26 august 2011
Inapoi in Europa.
Am aterizat acum vreo 12 ore in Madrid, dupa un zbor de aproape 9 in care nu am atipit nici macar o secunda! M-am uitat la doua filme, am vazut in sfarsit "Water for elephants" :) Sunt inca putin debusolata cu toate schimbarile astea de fus orar, ultima oara am dormit acum mult timp. Nu mai stiu exact ce zi e...dar stiu ca vreau sa impartasesc cateva ganduri si simtiri asa proaspete cum sunt acum. Sper sa reusesc sa fiu cat de cat coerenta pana la capat.
Prima chestie care imi vine in minte e faptul ca vreau sa ma intorc cat mai curand in Venezuela- in primul rand pentru starea de bine si calmul de care am avut parte acolo in mod constant si neconditionat. Calatoria asta m-a facut sa-mi dau seama de foarte multe lucruri...
In primul rand de faptul ca putem trai cu foarte putin, foarte simplu si decent si sa fim totusi fericiti. Poate mult mai fericiti decat cei care au deja mult si isi doresc si mai mult.
Azi ma simt un pic goala pe dinauntru ca si cand ceva din mine ar lipsi, poate si din cauza sau gratie faptului ca acolo am cunoscut pe cineva care mi-a schimbat putin gandirea despre viata si felul de a fi. Cineva care mi-a aratat cat de frumos e sa iubesti si sa oferi neconditionat, doar pentru ca asta simti. Sau pur si simplu asa am fost dintotdeauna, doar ca nu cunoscusem persoana potrivita care sa imi arate toate astea, tot ceea ce suntem noi, mereu, dar nu vedem.
Pe tot parcursul celor 34 de zile - cat am stat in Venezuela - ma bucur ca am reusit sa ma tin de jurnalul in care am scris aproape in fiecare zi, exceptiile fiind zilele prea pline si in care ajungeam prea tarziu acasa ca sa mai fiu buna de ceva. M-am gandit sa transcriu cateva pasaje aici, probabil cele mai semnificative.
Ma gandeam sa incep chiar in seara asta cu primele ganduri din avion la dus (adica Madrid - Caracas :) ):
22 iulie 2011 - "In avion dupa 7h de zbor si doua filme. Ascult Beatles. Timpul a trecut relativ repede in comparatie cu Bucuresti - Madrid. Drumul ala mi s-a parut infinit...Nu vreau sa uit nimic din aventura asta asa ca tre´sa trec pe caiet primele conversatii in spaniola "Can I have more leche, please?" (haha, asta a fost conversatia cu steward-ul din avion). Am un sentiment de bine si de siguranta cu toate ca nu e deloc cazul . Nu stiu de unde atata optimism. Cred ca e foarte important sa crezi in viata. Sa ajungi la un nivel la care sa ai propriile valori, credinte, incredere in bine, sa-ti doresti Lumina in mod constant. Eu asta cer mereu in rugaciunile mele din ultima vreme. Sa am Lumina care sa ma calauzeasca mereu spre lucrurile bune, oamenii buni. Restul vine intotdeauna de la sine".
Incep sa ma usture ochii de somn si parca sa mi se inchida usor usor, tare mult as vrea sa mai am energie pentru inca doua zile de scris, am atatea de povestit...si atatea fotografii pe care nu vreau sa le tin numai pentru mine...
Prima chestie care imi vine in minte e faptul ca vreau sa ma intorc cat mai curand in Venezuela- in primul rand pentru starea de bine si calmul de care am avut parte acolo in mod constant si neconditionat. Calatoria asta m-a facut sa-mi dau seama de foarte multe lucruri...
In primul rand de faptul ca putem trai cu foarte putin, foarte simplu si decent si sa fim totusi fericiti. Poate mult mai fericiti decat cei care au deja mult si isi doresc si mai mult.
Azi ma simt un pic goala pe dinauntru ca si cand ceva din mine ar lipsi, poate si din cauza sau gratie faptului ca acolo am cunoscut pe cineva care mi-a schimbat putin gandirea despre viata si felul de a fi. Cineva care mi-a aratat cat de frumos e sa iubesti si sa oferi neconditionat, doar pentru ca asta simti. Sau pur si simplu asa am fost dintotdeauna, doar ca nu cunoscusem persoana potrivita care sa imi arate toate astea, tot ceea ce suntem noi, mereu, dar nu vedem.
Pe tot parcursul celor 34 de zile - cat am stat in Venezuela - ma bucur ca am reusit sa ma tin de jurnalul in care am scris aproape in fiecare zi, exceptiile fiind zilele prea pline si in care ajungeam prea tarziu acasa ca sa mai fiu buna de ceva. M-am gandit sa transcriu cateva pasaje aici, probabil cele mai semnificative.
Ma gandeam sa incep chiar in seara asta cu primele ganduri din avion la dus (adica Madrid - Caracas :) ):
22 iulie 2011 - "In avion dupa 7h de zbor si doua filme. Ascult Beatles. Timpul a trecut relativ repede in comparatie cu Bucuresti - Madrid. Drumul ala mi s-a parut infinit...Nu vreau sa uit nimic din aventura asta asa ca tre´sa trec pe caiet primele conversatii in spaniola "Can I have more leche, please?" (haha, asta a fost conversatia cu steward-ul din avion). Am un sentiment de bine si de siguranta cu toate ca nu e deloc cazul . Nu stiu de unde atata optimism. Cred ca e foarte important sa crezi in viata. Sa ajungi la un nivel la care sa ai propriile valori, credinte, incredere in bine, sa-ti doresti Lumina in mod constant. Eu asta cer mereu in rugaciunile mele din ultima vreme. Sa am Lumina care sa ma calauzeasca mereu spre lucrurile bune, oamenii buni. Restul vine intotdeauna de la sine".
Incep sa ma usture ochii de somn si parca sa mi se inchida usor usor, tare mult as vrea sa mai am energie pentru inca doua zile de scris, am atatea de povestit...si atatea fotografii pe care nu vreau sa le tin numai pentru mine...
sâmbătă, 6 august 2011
Abonați-vă la:
Postări (Atom)