Mi-e dor.

La fel cum simti o melodie de la priemele acorduri, si stii ca o sa-ti placa si o s-o asculti fara oprire cateva zile...asa e si cu oamenii buni, cand apar in viata ta, simti ca ceva se schimba si iti doresti sa ramana. Probabil ca ni s-a intamplat tuturor sa iubim o melodie atat de mult, incat sa o fredonam zile la rand, apoi sa uitam de ea si sa avem emotii dupa ani, atunci cand o auzim iar, intamplator, intr-un taxi, pub, acasa la cineva...si sa zambim...

Cu oamenii e la fel, cu cat suntem mai complici, cu cat ne leaga mai multe lucruri si amintiri, cu atat ne dorim sa ii revedem, sa petrecem mai mult timp cu ei...

Intr-o zi ma gandeam ca mi-as dori ca fiecare dintre voi, cei care imi cititi blogul, sa ascultati exact muzica pe care o ascult eu in timp ce scriu. Macar muzica, pentru ca starile difera atat de mult, incat stiu ca asta ar fi imposibil. Mi-as dori sa simtiti si ceea ce simt eu, ca sa nu ma judecati sau sa fiu inteleasa gresit, atunci cand imi pun unele intrebari.

Azi sunt fericita. Atunci cand lucrurile merg bine, asa cum imi doresc, am sentimentul asta de implinire si stare de bine. Vineri seara mergeam spre Alina (a fost o seara intre fete, pentru ca baietii s-au uitat la meci, la noi acasa), si zambeam asa pe strada, oamenii se uitau la mine, eu spre cer, si mi se parea ca sunt norocoasa. Recunosc, bausem niste vin rosu, probabil ca de asta eram atat de euforica...dar imi placea, si aerul mi se parea atat de curat, mirosea a toamna...nu ma gandeam la nimic.

In aproximativ trei saptamani sunt acasa. Probabil asta ma bucura mai mult decat orice. Am deja in minte lucruri pe care o sa le fac, locuri in care vreau neaparat sa ajung, oameni pe care trebuie sa ii vad cu orice pret. Mi-e dor de zapada, de vin fiert, de stat la povesti, de ras in hohote.