vineri, 27 mai 2011

o minune pe zi si un zambet la fiecare minut

In fiecare zi se intampla lucruri frumoase. In fiecare zi se intampla minuni.
Nu stiu cu ce sa incep, pentru ca mi s-a intamplat o chestie aproape magica acum cateva zile...ma taraiam cu un ditamai bagajul pe la metrou - adica abia coborasem cateva trepte - cand, din senin, apare un domn langa mine, imi ia geanta uriasa pe umar si ma intreaba in ce directie vreau sa ma duc. Eu tot insistam ca e grea, el zburda cu ea de parca era un fulg. E greu de descris ce-am simtit in momentul acela.
Era parca rupt din alta lume, parea un om fara varsta...avea o cipilica pe cap, niste haine parca trecute de vreme si o privire de inger la propriu, i se citea bunatatea in ochi. In timp ce coboram scarile, se auzea metroul. Asa ca am fugit amandoi pe scari, mi-a lasat bagajul in metrou si a plecat zambind inapoi spre iesire, dupa ce i-am multumit de vreo cateva ori. E inutil sa spun ca aveam un zambet tamp si ca mi-a luat ceva timp pana sa ma dezmeticesc, aveam un sentiment de bine si multumeam cerului ca inca mai sunt Oameni pe pamant. Cert este faptul ca nu as putea sa il mai recunosc acum, caci nu m-a marcat el in sine, cat sentimentul pe care mi l-a dat si aparenta lui angelica, venita parca dintr-un loc demult apus.

2 comentarii:

Maria spunea...

Iti dai seama in ce lume traim, cand un gest atat de normal, pare anormal?

Nicole spunea...

@Maria: exact la asta m-am gandit si eu la un moment dat, ca au ajuns sa ne incante lucruri naturale pe care le-am pierdut din cauza societatii in care traim. e destul de trist..