liniste. pace. Bine

Astazi la pranz m-am vazut cu Ralu. Ralu a mea. Timp de o ora si ceva am reusit sa ma deconectez si sa-mi regasesc zambetul (usor obosit, ce-i drept...). Cat de mult conteaza o imbratisare din partea unui prieten drag cum imi e ea! Intr-o zi i-am spus, la un ceai, ca nu-mi mai pot imagina viata fara ea. A zambit si mi-a spus "stii, m-am gandit. nici eu". Aproape aveam emotii si mi-am dat seama cat de norocoasa sunt ca o am in viata mea. Niciodata pana acum nu am avut o prietenie atat de ... completa.
Azi am pus iarasi tara la cale! Ne-am hotarat, ca orice ar fi, trebuie sa cautam in continuare sa facem ceea ce ne place. Pentru ca atunci, automat, atragem oamenii potriviti.
Am avut cateva zile ciudate, dar usor usor incep sa treaca. Atunci cand am planuri marete, umane, care imi hranesc sufletul din interior, incep sa capat speranta. Pregatim, cat de curand sper eu, o noua calatorie umana. Azi ne aminteam de Venezuela si ne gandeam ca e ciudat cum timp de o luna am avut starea asta de multumire sufleteasca constanta, fara nici un gand negativ, fara nici o framantare, fara nimic care sa ne umbreasca implinirea. Doar liniste. Doar pace. Doar Bine. E aproape ireal.
Problema mea e ca iau lucrurile personal. Adica ma consum la chestii mici si incerc sa vad care e partea mea de vina, ce am gresit, chiar daca uneori nu gresesc cu nimic. Iar latura asta umana nu vreau sa o pierd, nu vreau sa devin un robot insensibil printre atatia roboti. Nu vreau sa nu-mi pese. Vreau Altceva. Vreau liniste, vreau pace, vreau Bine.
Dar cum sa le impacam pe toate?